Lejereni, oraş de vis: octombrie 2008

vineri, 31 octombrie 2008

One for my baby

It's quarter to three there's no one in the place but you and me
So set 'em up Joe I've got a little story you ought to know
We're drinking my friend to the end of a grieve episode
Make it one for my baby and one more for the road.

In versiunea lui Frank Sinatra. Si a lui Robbie Williams, pentru ca imi place cand canta blues.

Miros de sărbătoare

Irlandezii celebrează ziua tuturor sfinţilor pe 31 octombrie. Aici această sărbătoare este peste tot la ea acasă, nu doar în mall-uri şi la televizor, aşa că am rămas fără caramele în casă cu cel puţin o săptămâna în urmă. Halouiiinul are multe degete mici nesatule care ies de sub tot felul de măşti şi bucăţi de material şi nu se satură, se agită, chiar dacă încerci să le explici frumos:
"Ţie nu-ţi mai dau, tu ai primit deja de trei ori, sau poate era altcineva care semăna tare bine cu tine. Încercaţi şi alte costume când sunaţi la uşă".

Un lucru e sigur, Halouiinul face bine la siluetă.

Pe străzi miroase ca înainte de Crăciun şi am zis că e o ocazie bună să debordez şi eu de originalitate şi să mă costumez în prinţesă. Din păcate până acum nu am reuşit să sap destul de rapid când am văzut curcubee, de fiecare data uit să îmi iau lopata în rucsacul pentru laptop, aşa că rămâne ca ultimă soluţie să mă ajute zâna cea bună, care cu siguranţă are o treabă mult mai dificilă în Irlanda după ce rochii am văzut în magazin. Eu am pus ochii pe una mooooooov de satin.

Sau aş putea să stau acasă şi să mă uit la un film. E chiar enervant să fii prinţesă. Poţi să te trezeşti că îţi spune că e un prost, dar s-a îndrăgostit de tine prietenul cel mai bun.

Later edit.

Mă bucur că nu am cumpărat o rochie cu salariul meu pe o săptămâna pentru că "fancy dress" nu înseamnă o rochie de seară elegantă ci ţinută achiziţionată din sex shop (asistentă/cameristă/profesoară/poliţistă). M-aş fi simţit şi mai stupid decât m-am simit că am ieşit în hainele obişnuite.

miercuri, 29 octombrie 2008

Moments

Cateodata Ghita ma surprinde cu unele franturi de ganduri care ma fac sa imi para rau ca nu am fost acasa cand a crescut.

"We will never be more alive or more beautiful than just before our time has come. In those few seconds we are all wise loving innocent creatures. Those are the moments when we stop seeing the point in lying to those around and to us. Those are the few precious moments when forces greater than us have done with their struggles. Then we are truly free."

O ciupercuta

Am un nou desktop care ma binedispune de fiecare data cand dau cu ochii de el. Am facut poza pe Achill Island, aproape de un sat ramas pustiu dupa Marea Foamete. Daca vreun cititor are cunostinte extinse despre ciuperci si stie cum se numeste micuta asta asteptam cu mare interes ajutorul.

Later edit.
Nu poate fi Boletus Satanas pentru ca nu are spori ci lamele. Este destul de mica, cele mature au palaria deschisa. Eu as presupune ca e vorba de familia Hygrocyb e, cel mai probabil Hygrocybe Punicea sau Hygrocybe Splendidissima. Parca mi-ar placea mai mult sa aiba un nume care se termina cu "issima".

vineri, 24 octombrie 2008

Frumuseţea şi norocul VII

Frumuseţea şi norocul VI

Au călătorit aşa zile în şir, câteodată fără să vadă picior de om de dimineaţa până seara, fără să schimbe nici o vorbă, numai cu gândurile care se învolburau neliniştite înainte, mult mai repede decât îl putea purta Pietrosul. Câteodată avea impresia că o să se îmbolnăvească de nerăbdare.

A durat ceva până când a observat că peisajul începuse să se schimbe. Pădurile dese rămăseseră de mult în urmă şi în locul lor se întindeau acum pietre gri colţuroase, cu câteva fire de iarbă pipernicită ici şi colo. Chiar dacă nu trebuiau să urce foarte mult, înaintau greu pentru că de multe ori trebuiau să facă ocoluri mari ca să evite stâncile mai înalte. Dacă Pietrosul ar fi fost un cal obişnuit şi-ar fi frânt de mult picioarele, dar pietrele se fărâmiţau pe unde călca el.

Înspre seară s-au oprit şi au mâncat o cină mai săracă, calul s-a mulţumit cu câteva fire de iarbă şi Făt-Frumos cu o bucată de pâine rămasă de la o masă mai serioasă. Nu văzuse nici măcar un iepure toată ziua şi oricum nu ar fi găsit lemne ca să-l pregătească sau ca să se încălzească. Poate s-ar mai fi înveselit un pic uitându-se la flăcările jucăuşe.

Şi-a strâns mai aproape haina şi s-a întins gândindu-se la focul aspru şi la patul din ultimul han, care acum îi păreau mult mai primitoare şi la nopţile pe care mai trebuia să le petreacă păzit numai de stele. În faţa ochilor a început să i se desfacă drumul spre casă, într-o seară de vară, la apus. Simţea în oase oboseala drumului şi a lunilor petrecute printre străini, până şi copacii îl întâmpinau cu bucurie, îi ştiau toate juliturile din copilărie şi şi el îi recunoştea.

Încă vreo câţiva paşi şi ar fi putut să vadă casă părintească, gardul de nuiele, merii din grădină, florile mamei, ferestrele prin care altădată vedea ploaia şi prima zăpadă, poate chiar şi pe mama cu gândul la el, dorindu-l mai aproape.

Se trezi cuprins de frig şi cu inima strânsă de dor, sigur că toate pot să mai aştepte, că orice altceva e neimportant şi că trebuie să se întoarcă acasă. Cu mintea încă aiurită de vis se urcă pe cal şi porni înapoi. Stelele prinseră a se învârti nebune şi ultimul gând care îi trecu prin cap fu că iubita lui e pierdută, fără nici o speranţă de scăpare.

joi, 23 octombrie 2008

Cromwell

M-am convins ca istoria este mult prea subiectiva si inexacta ca sa aibe dreptul sa se numeasca o stiinta, e mai degraba literatura. Culegi cateva documente, cateva vase sparte, cateva cronici si te apuci sa construiesti o poveste. Din amintirile mele destul de vagi din generala, Cromwell a fost un mare om, mare barbat. Dupa doua razboaie civile intre fortele parlamentului si cele regaliste, a fost unul dintre cei care a semnat condamnarea la moarte a regelui Charles I, punand astfel bazele republicii.

Pe de alta parte numai numele lui e suficient ca sa ridici tensiunea unui irlandez. Dupa cateva ore de sapaturi am reusit sa ma lamuresc cum de ambele versiuni ale acestei povesti sunt la fel de justificate. Din pacate aceasta este doar o alta poveste in care religia a fost unul din pretextele principale pentru care a curs foarte mult sange. Motivele pecuniare sunt totusi mai probabile pentru ca Irlanda era inca o bucata de pamant la indemana pentru un imperiu puternic in expansiune.

Inca din secolul 17 terenurile erau confiscate si colonisti protestanti erau mutati in mijlocul populatiei majoritar catolice. Cromwell a debarcat in Irlanda foarte suparat pentru ca, fiind si el un puritan putin fanatic, era hotarat sa razbune moartea protestantilor masacrati in timpul rebeliunii. Avea si motive mai serioase pe langa simpatiile religioase, regalistii regrupati aici si sprijiniti de catolicii confederati reprezentau cea mai serioasa amenintare pentru Commonwealth.

Pentru inceput, ca un bun strateg, si-a asigurat porturile Drogheda si Wexford pentru aprovizionarea campaniei. Si-a innecat ostilitatea pentru catolici in sangele catorva mii de oameni, soldati, civili, prizonieri si preoti catolici. Este discutabil daca a intors sau nu capul intentionat la frenezia cu care trupele lui macelareau un oras deja capitulat. Chiar daca au fost doar doua mici scapari, irlandezilor le vine greu sa treaca peste faptul ca dupa campania lui catolicii mai detineau numai opt procente din pamant fata de saizeci la suta cat aveau inainte.

I-a scazut mult popularitatea si pentru ca s-a interzis catolicismul, preotii erau prinsi si executati si vreo doisprezece mii de irlandezi au fost vanduti ca sclavi.

vineri, 17 octombrie 2008

Made in Romania

joi, 16 octombrie 2008

The Crane, Noelie McDonnell

"I'm gonna go to Marraqesh,
Free my soul and feed my flesh
Wear a long, flowery dress..."

Dintre toate crasmele in care am mers in Galway, m-as intoarce oricand in The Crane, pentru atmosfera relaxata si pentru oamenii care vin in special ca sa asculte muzica. In unele seri se aduna tineri si batrani cu instrumente si canta impreuna, ca intr-o sezatoare. Unii canta si in alte formatii, altii abia acum incearca sa invete.

Aseara am avut parte de muzica folk si de o prezenta scenica mai mult decat cuceritoare. Meg Hutchinson a deschis destul de timid seara, hotarata sa nu se mai intoarca in State daca lucrurile nu ies bine in doua saptamani. Am ajuns acolo destul de adormita si cu un inceput de durere de cap dar toate au ramas sa ma astepte cuminti la usa de la intrare. Cand am iesit aproape de ora 12 nu le-am mai gasit, probabil le-a luat altcineva. M-am molipsit in schimb cu un zambet in coltul gurii.

duminică, 12 octombrie 2008

Golem, Gustav Meyrink

Înainte de Frankenstein a fost Golem.

Viață, moarte, demență, amnezie, adulter, crime, sinucideri, năluca unui trecut uitat și misticismul Cabalei se împletesc în cartierul evreiesc din Praga la limita dintre vis, realitate și nebunie.

"Și totul se șterse, chiar și dorința mea de a plonja în trecut.

Nu mai rămăsese decât un singur lucru pe care îl dobândisem din asta, realizarea că secvența de evenimente din viața cuiva este o fundătură, indiferent cât de larg și de neted i-ar putea apărea. Cărările înguste, ascunse, sunt cele care conduc spre piatra pierdută; ceea ce conține soluția ultimelor mistere nu e cicatricea urâtă pe care asprimea vieții o lasă în urmă, ci scrisul delicat, aproape invizibil care e gravat pe trupul nostru."

"Te rog, te implor din tot sufletul să uiți - cel puțin atât timp cât suntem aici - împrejurarea în care m-ai văzut ultima oară când ne-am întâlnit, continuă ea febril. Nu știu ce părere ai despre astfel de situații...

Tot ce mi-a trecut prin minte să-i spun a fost: Sunt un om bătrân, dar niciodată în viața mea n-am fost atât de arogant încât să fiu pus în situația de a-i judeca pe semenii mei."

"Mi s-au încleștat maxilarele, fiind nevoit să-mi adun întreaga forță de care eram în stare pentru a stăvili durerea rebelă din adâncul pieptului, care amenința să mă desființeze.

Mi-am dat seamă că mâna care descuiase ușa amintirilor mele înfăptuise un act de compasiune. Acea scurtă licărire din trecut își gravase mesajul în mintea mea: ani de zile o iubire care fusese prea puternică pentru inima mea îmi măcinase mintea, până când demența își răspândise balsamul uitării peste spiritul meu sfârtecat."

vineri, 10 octombrie 2008

Three Stories and a Reflection, Patrick Suskind

"The old sickness has me in its grip again: amnesia litteris, the total loss of literary memory. I am overcome by a wave of resignation at the vanity of all striving for knowledge, all striving of any kind. Why read at all? Why read this book a second time, since I know that very soon not even a shadow of a recollection will remain of it? Why do anything at all, when all things fall apart? Why live, when one must die? And I clap the lovely book shut, stand up, and slink back, vanquished, demolished, to place it again among the mass of anonymous and forgotten volumes lined up on the shelf.

...

But perhaps - I think, to console myself - perhaps reading (like life) is not a matter of being shunted on to some track or abruptly of it. Maybe reading is an act by which consciousness is changed in such an imperceptible manner that the reader is not even aware of it."

duminică, 5 octombrie 2008

Oameni

Unii oameni imi plac din prima, fara nici un efort, ma fac sa ma simt bine in preajma lor, sa nu ma intreb ce ar trebui sa spun, sa nu mi se para ciudat ca tac. Pentru unii oameni pot sa ma trezesc la patru dimineata chiar daca nu am dormit decat doua ore, doar de dragul unei conversatii cu soseaua goala in fata. Unor oameni pot sa le spun lucruri cu care ma impac greu si singura, unii oameni imi dau impresia ca nu ma judeca orice as spune, ca inteleg lucruri pe care nu le inteleg nici eu.

Unii oameni imi dau energie si pofta de viata, fac din mine un om mai bun.

Unii oameni ma fac sa cred ca nu ar putea face nimic care sa nu se ridice la nivelul imaginii pe care o am despre ei.

La unii oameni mi-e drag si numai sa ma uit.

Nu am gasit prea multi.

joi, 2 octombrie 2008

Blogging

Va previn ca site-ul asta da dependenta.

miercuri, 1 octombrie 2008

Cliffs Of Moher

Inainte sa vin in Irlanda m-am documentat serios avand ca principala sursa albumul unei colege de aici facut la Cliffs of Moher. Stancile aratau atat de diferit de tot ce vazusem pana atunci incat m-am convins ca trebuie sa le vad cu ochii mei. Pozele au fost foarte utile si pentru ca am putut sa imi fac o impresie despre oamenii cu care urma sa lucrez, sa mananc pranzul din cutii de plastic si sa impart o casa.

E drept ca dupa ce am ajuns in Irlanda am aflat ca doi dintre ei erau verisorii veniti in vizita din Romania si ca mare parte din ceilalti urmau sa se intoarca in patria muma, topiti de dorul de tara si descumpaniti de lipsa de soare ca plantele care cresc fara lumina. Nu a fost prima data cand socotelile de acasa nu s-au potrivit cu cele din targ asa ca nu am facut o mare tragedie din asta si mi-am dorit in continuare fierbinte sa calc si eu cu piciorul locurile alea atat de spectaculoase.

Cateodata Cosmosul face un mic efort si imi indeplineste dorintele, dar numai cand e in toane bune. Saptamana trecuta am ajuns si eu acolo, inceputul zilei a fost foarte promitator, vremea era foarte frumoasa (nu numai dupa standardele irlandeze) si drumul cu masina pe marginea coastei a fost unul din momentele in care te gandesti ca trebuie sa aiba asa ceva si in rai. Drum ingust cu marginea din zid de piatra, tufe de clopotei, iarba verde, casute albe, vacute la pascut, si mai sus dealuri golase de piatra gri. Da, Irlanda arata aproape la fel peste tot.

La Cliffs of Moher am vazut mai putine lucruri decat am vazut in pozele de pe internet si in calendarele si vederile din magazinele pentru turisti. Cred ca au stricat un pic peisajul sutele de oameni veniti acolo pentru acealeasi scopuri ca si mine. Am ramas totusi cu o plimbare la un metru de marginea stancilor, la care nu s-au incumetat prea multi pana la capat.

In zilele cu vant mai puternic risti sa fii impins de pe carare, dar pericolul si mai mare vine din faptul ca valurile iti soptesc perfide ca te prind daca te arunci. Cliffs of Insanity pare intr-adevar un nume mai potrivit pentru ele, mai ales ca au un loc asigurat pe lista cu cele mai preferate locatii pentru sinucideri.

Am fost mult mai impresionata de Insulele Aran pentru ca in dimineata aceea am iesit din casa pregatita numai pentru o plimbare in oras, nu pentru un drum cu feribotul.

***

Un mesaj urmeaza sa fie trimis in spatiu datorita voturilor primite folosind mass-ul. Eu presupun ca raspunsul Cosmosului o sa fie: "Ce ar fi sa te ocupi de ceva serios?".

"I wish one day I will know the answers of the deepest questions regarding our existence in the misterious Cosmos and Universe we all live in... What are we, who are we, who do we belong to, why are we here? What do we all participate in? What is really happening? Do you know that already?"