Seashells and shards

Faith in magic feels strongest around the winter solstice, especially as we cross into a new year marking the first quarter of the 21st century. This week I woke up in the middle of the night realising we left the Christmas tree lights on. I had completely forgotten about the glass bowl in the middle of the livingroom. That evening our youngest had decided to sort our collection of seashells but fell asleep on the couch during a movie. By the time I understood what happened, I heard the sharp sound of broken glass half way through the room. The floor was a complete mess of shattered glass and scattered seashells. I almost threw everything away to get back to bed as soon as possible. But then I decided this was a chance to remember all the long walks in the sand and a sign of good fortune for the new year. After all, I had just crossed the room barefoot in the dark avoiding both seashells and shards. Surely, that was some kind of magic on its own.

Let the kids play

Building stories through playscapes is a favourite pastime with my boys and over the years we have amassed quite a collection of wood toys, scarves, felt playmats, crochet grass, sticks, rocks, plastic characters and the occasional rescue from the bin. We are struggling for storage space and at this point I'm not even trying to pretend that the wood toys are for the kids. My eldest is convinced that's all I want for Christmas this year.

Pirate bay with a carton boat from auntie

Lake playscape on a cloudy day

Hedgehog family anxiously waiting for mommy to come back home

Witch castle made with magnetic tiles

Dress and hat in crochet

Mermaids inspired by Greta to discuss solutions for the climate crisis

We are big fans of robins

Too much waste in usual advent calendars

Painting your own wood toys is not so easy after all

This little prince scenery is still waiting for a prince

Piggy back rides for everyone

This little lamb needs a full village to fall asleep

Playmat and magpie from auntie

Jungle playscape with a magnificent flamingo from auntie

This savana scene looks a bit empty

Much better now

Just perfect

Not every wood toy was bought, we even won some

This angler fish from David's Wood Store is just amazing

This witch is worried about the unpredictability of plane travel these days

Especially amazing in the dark

Crowded coral reef

Story telling invitation

Bird watching made easy

Room on the broom

Playscape with a healthy snack

We love dinosaurs but Jurassic trees are even better

Waterfall for dinosaurs

Never enough mushrooms

Small world tidepool

"Kaput les dinosaures" is our sentence of the day for language practice

Moş crăciun - Versiunea surorii rătăcite

În îmbulzeala creată de cadouri şi/sau fum lacrimogen surioara mea mai mare a reuşit să mă piardă. Bănuiesc că în acele momente eu eram fascinată de artificiile care miroseau urât trase de oameni prea proşti ca să ştie că artificiile se trag seara. Asta am crezut eu până acum. Din fericire un domn drăguţ m-a dus la unul din camioanele cu cadouri distribuite de ajutoarele lui moş crăciun - militari în termen în cazul de faţă - iar după ce le-a explicat situaţia, unul din militari a încercat să mă convingă să le spun unde stau.

Din păcate, deşi aveam doar 7 ani, eu mi-am amintit de sfaturile date de tata, în special cele în legătură cu "nu intra în casă dacă pe holul scării sunt oameni necunoscuţi" şi "în nici un caz nu arăta la cineva unde stai", iar eu am extins această categorie şi la bărbaţi îmbrăcaţi în haine kaki. După mai multe încercări eşuate de a extrage informaţia de la mine, şi o mită constând într-o pungă cu cadouri, sora mea mai mare a fost chemată prin staţie iar după ce am fost recuperată ne-am întors cu prada acasă.

Nu mai ţin minte cât de bune au fost portocalele, doar că ciocolată promisă la radio nu a ajuns şi în punga noastră, iar întreagă întâmplare a fost inclusă în dosarul "nu le spune la mama şi tata" la fel cu întâmplarea în care tot sora mea mai mare mi-a rupt nasul într-o încercare de a deveni noile staruri în ale acrobaţiei. De fapt dacă stau şi mă gândesc poate încerca să îmi transmită cât de fericită era că trebuie să îşi împartă păpuşile.

Moş Crăciun

Am schimbat serialele cu margarete şi bampiri pe un documentar despre fărâmiţarea vecinilor noştri iugoslavi pentru că abia după o discuţie cu un coleg sârb mi-am dat seamă că am doar o foarte vagă idee despre evenimentele de dincolo de graniţa noastră de la sud-vest. Încă nu sunt lămurită după o discuţie pe autocar şi după vizionarea primelor două părţi din documentar dar imaginile din '90 mi-au amintit de un crăciun din acea perioadă.

Cutiile cu ajutoare au fost primul avans al promisiunilor vestice de bunăstare de după revoluţie. Chiar dacă mica mafie de distribuţie ce s-a creat în jurul pachetelor făcea hainele folosite un pic mai murdare era o fericire pură să-ţi vezi garderoba dublată de la o zi la alta, chiar şi la 10 ani. Nu ştiu dacă ne-am înfruptat doar pe considerente religioase, e foarte posibil ca pachetele să fi fost primite doar de mica noastră minoritate de inspiraţie americană. Ce e sigur e că înainte de acel crăciun s-a anunţat la radio şi prin şcoli că Moş Crăciun, ieşit triumfător din lupta cu Moş Gerilă, o să facă un act de mare generozitate în parcul din oraşul nostru.

Foarte încântată i-am luat şi pe fraţii mei mai mici, bănuind că oricât de de treabă e moşul nu o să se lase convins că vreau mai mult de un pachet pentru acasă. Copiii s-au adunat în număr destul de mare încât să tixeasca parcul, majoritatea dintre ei având ca însoţitori părinţi care nu trebuiau să meargă la serviciu ca ai noştri.

După o oarecare aşteptare absolut necesară pentru crearea suspansului a sosit şi moşul însoţit de câteva maşini de marfă din care se aruncau pungile de plastic cu cadouri. Dintr-o data ne-am trezit prinşi în mijlocul unui campionat al sportului nostru naţional preferat - datul din coate şi împinsul la cozi. Din nefericire nu eram în primele rânduri din cauza unei trăsături de familie care ne împiedică să ajungem la oră fixă la orice tip de eveniment.

În momentul în care încercam să ajungem pe poziţii mai strategice am fost împiedicaţi din activităţile noastre sportive de un fum galben şi înecăcios cunoscut şi sub numele de gaz lacrimogen. Poliţia a intervenit excepţional de operativă împotriva haitelor de mici derbedei nesătui, sugrumând conflictul şi aducând din nou ordinea şi disciplina în paşnicul nostru oraş păzit de dealuri. Am reuşit cumva să interceptăm şi noi o pungă dar, cu toată magia sărbătorilor, portocalele pe care le-am împărţit acasă în anul acela au avut un gust mai degrabă amar.

Invitaţie

Conversaţie mai mult decât improbabilă în urmă cu o săptămâna:

Mireasa: Vii la nuntă?
Jorjet: Nu.
Mireasa: De ce?
Jorjet: Din cauza cenuşei vulcanice.

Acvariu

Îngrijitorii acvariului din Salthill se mândresc cu faptul că vizitatorii sunt atât de naţionalişti încât nu îşi doresc să vadă alte specii înotătoare decât cele care se găsesc în Irlanda, însă pot să vă spun din surse sigure că unii au fost dezamăgiţi că nu sunt şi exponate cu culori mai extravagante decât gri. Din păcate sunt destui care nu îşi doresc să vadă nici exemplare umblătoare mai exotice prea des.

Rechinii de aici sunt bine informaţi în legătură cu cel mai feroce animal de pradă cunoscut.

Calcanul îşi începe viaţa ca un peşte foarte obişnuit după care are ideea năstruşnică să îşi mute ambii ochi pe aceeaşi parte şi să-şi petreacă viaţa pe fundul mării. Metamorfoza pare cel puţin ciudată dar rezultatul final nu e chiar atât de înfricoşător, deşi se fac unele sacrificii la aspect din cauza lipsei de simetrie. În farfurie diferenţele dispar complet, dar gustul este întradevăr mai fin mai ales în combinaţie cu cipsurile de păstârnac. Am avut onoarea să avem bucătar direct de la Paris, pe Radu.

Şi dacă tot am amintit de zona asta geografică am aflat că planeta se învârte un pic mai încet pentru că francezii transformă forţa mareelor în energie electrică la Rance, am putea spune că ne fac zilele un pic mai lungi.

Dacă v-a mirat un pic trecerea de la anatomia peştelui la reţete de bucătărie trebuie să vă explic cum a decurs o vizită la o mătuşă care avea acvariu în sufragerie. Eram destul de mică încât să îmi amintesc de istorie numai din relatările ulterioare ale mamei. După ce am observat fascinată peştii câteva minute i-am anunţat pe cei mari că mi-e foame. Mama i-a asigurat că nu pleacă în vizite cu copilul flămând deşi vremurile erau grele. Totuşi mătuşa mea s-a oferit să îmi încălzească nişte supă.

Am strâmbat un pic din nas şi le-am explicat că mie îmi era foame nu de supă ci de "papa pete". Am remarcat că mama îşi aminteşte cel mai clar momentele în care am făcut-o de mândra minune prin vecini.

Scame

Azi am observat în timpul unei prezentări că am scame pe coatele puloverului, lucru ce ar trebui să vă dea de înţeles că nu am urmărit nici jumătate din ce se discuta acolo. Scamele nu au aceeaşi culoare ca şi bluza de unde am dedus că acestea trebuie să fie mici bucăţi din celelalte haine din garderobă. Poate chiar din hainele altora. În acelaşi timp mi-am amintit că mama mi-a spus că în perioada în care eram copil precoce şi paranormal şi îmi petreceam mare parte din zi la cămin plecam dimineaţa cu o pereche de şosetuţe cu scame şi mă întorceam acasă cu ele noi nouţe.

După ce a urmărit fenomenul mai multe zile la rând şi s-a convins că nu îmi încurcam şosetele cu ale altora m-a întrebat care este explicaţia. Misterul s-a destrămat când i-am povestit că printre alte activităţi, în aceeaşi perioadă a zilei, toată lumea trebuia să petreacă o oră pe oliţă, preventiv. Nu ne ridicam până nu aveam un cerc roşu pe fund. Ca să ne omorâm timpul eu şi toţi ceilalţi ne îndeletniceam cu curăţatul temeinic al scamelor de pe şosete.

Cred că eram tare nefericită când aveam unele noi.

Un om mic descoperă o lume mare

Tot timpul mi-am dorit o fereastră în faţa chiuvetei din bucătărie ca să am ce privi în timp ce spăl vasele. Când nu observ ce mişcă vecinii, sau ce mănâncă pescăruşii, mă uit la nori şi îmi amintesc că am aflat numai prin clasa a cincea că cerul nu se desenează numai agăţat în partea de sus a foii de hârtie, ci trebuie să cobori albastrul până lângă linia orizontului.

Cred că am fost indusă în eroare de prima pictură pe care am dus-o la şcoală la ora de desen, care avea cerul exact aşa. Era desenat de mama care a încercat fără succes să îmi arate cum se face un curcubeu cu o farfurie. Pe atunci eram mult mai familiară cu farfuriile decât cu curcubeele. Doar domnul Rogvaiv mi-a intrat în cap şi cum obţii culoarea verde când ai pierdut creionul din cutie.

Cu mult înainte, cam pe la mijlocul clasei a doua am aflat că învăţătoarea nu este o entitate care există numai în cadrul şcolii ci e o persoană care face piaţa şi cumpără pâine de la Arieşu la fel ca mama mea. Am fost atât de uimită de descoperire încât nici nu am îndrăznit să îmi imaginez că poate are un soţ ca tata, sau o fată, ca şi mine.

Oricum am înţeles atât de bine cum funcţionează treaba cu adulţii încât prin clasa a patra, plină de altruism, i-am cumpărat cadou din fondul clasei exact ce mi-aş fi dorit eu mai mult, păpuşa Barbie de la Agressione.

Hoy

Am părăsit pentru o perioadă, sper că nu foarte lungă, dansul pentru tag rugby. Sunt o împiedicată, mă bate ploaia şi vântul, îmi dau consecvent peste cap degetele de la mâna dreaptă şi ajung acasă murdară de noroi până în urechi. Mă simt un pic recompensată când am norocul să văd soarele apunând după o mare verde.

Viaţa e mai blândă dacă eşti pe tocuri.

Primăvară

Nu ne-am mai îndeletnicit cu scrisul nu din clasicul motiv că nu este timp ci pentru că ultimele descoperiri pe care le-am făcut sunt exclusiv legate de înălţimea la care cresc ochiul boului, florile de nu mă uita, lalelele, gladiolele, domnişorii şi daliile, adâncimea la care se plantează seminţele, cum poţi să faci cele mai drepte straturi şi tratamentele pentru bătăturile din palme.

Blogging

Va previn ca site-ul asta da dependenta.

Intâlnirea perfectă

 S., fată frumușică, tocmai a ieșit dintr-o relație pe termen lung și își petrece timpul liber încercând să găsească toate avantajele faptului că e singură. Pentru început își dă seama că fie nu a mai ținut legătura cu prietenii ei, fie s-au transformat în prietenii "noștri". Prietenii "noștri" nu mai sunt atât de amuzanți pentru că sunt încă destul de dezorientați și nu s-au hotărât în ce tabără vor să fie. Până se hotărăsc te ascultă și pe tine și pe el și dau dreptate amândurora și niciunuia, preocupați mai mult de cum ar putea să împartă ieșirile în oraș ca să nu vă suprapună.
 
 Pentru că nu își permite să fie foarte selectivă cu noii cunoscuți, profită fără nici un fel de scrupul de atenția venită din partea reprezentanților sexului opus. Un mod plăcut de a petrece câteva ore și ocazia să cunoască alte grupuri de oameni e exact ce are nevoie. S. stă de vorbă uneori cu un coleg prins în timp undeva în anii 90, fiind din cauza asta unul dintre ultimii oameni care mai poartă părul pieptănat cu cărare pe mijloc și ochelari de vedere cu rame rotunde.
 
 Omul nostru și-a făcut curaj și a invitat-o la masă la el acasă. Nu mai întâlnise o ocazie la fel de bună de mai bine de doi ani. Reacția ei instinctivă a fost să refuze dar nu a făcut-o pentru că nu avea nici o poftă de încă o masă în fața televizorului singură și îi plăceau discuțiile despre istoria religiilor.
 
 Seară a început foarte bine, băiatul s-a documentat serios cu câteva filme specializate și a optat pentru lumina difuză oferită de instalația rămasă de la crăciun și lumânări cumpărate în pachet promoțional de o sută. A aprins destule că avea de unde. Au servit pește, direct din conservă, pentru că merge minunat cu ceapa și au ascultat Scorpions.
 
 Ca să facă conversație l-a întrebat ce parfum poartă și a aflat că mirosul de arab se datora unei esențe comercializate prima dată prin 1977. A avertizat-o că nu o să își poată da seama cum se numește chiar dacă o să vadă recipientul pentru că l-a achiziționat foarte avantajos într-o sticlă reîncărcabilă, care e mai scumpă decât parfumul.
 
 Pentru divertisment a fost propus un dans la sentiment, de la care S. a încercat să se eschiveze dar s-a izbit de o determinare cât se poate de bărbătească și a fost nevoită să stabilească individual fiecare din aromele de flori și mirodenii și fructe. După un minut considerabil mai lung decât cele obișnuite fata a găsit o idee salvatoare și a întrebat unde e toaleta. A încercat să profite de pauză și de lumina mai puțin tremurândă de la baie ca să găsească un motiv destul de bun ca să scurteze civilizat seara. Gândurile i-au fost întrerupte de zgomote dinspre dormitor. Cea mai plauzibilă supoziție a fost că se făcea o repoziționare a mobilei în scopuri pe care nu avea curaj să le identifice.
 
 ***
 
 Nu s-a întâmplat nimic mai traumatizant decât dansul pe "Still Loving You" dar S. nu o să se mai întâlnească cu alți cunoscuți decât în grupuri mari sau în locuri publice. Nu doar pentru binele ei.

Cleptomanie

Cândva la începutul anilor '90, un băieţel a avut toţi banii din lume. De fapt nu chiar pe toţi, dar pentru el era cam acelaşi lucru pentru că avea o comoară care echivala cu un salariu obişnuit. Intr-o zi normală ar fi fost fericit şi cu banii de o halviţă sau de o îngheţată.

Imediat după revoluţie, românii aveau o aviditate de nestăvilit pentru orice produs care înainte îl puteai cumpăra doar dacă o cunoşteai pe tanti Mariana de la alimentară. Aşa se face că unchiul băiatului a reuşit să câştige într-o perioadă destul de scurtă o sumă colosală din vânzarea de tablete de glucoză colorată cu arome de zmeură, portocale sau căpşuni.

Încrederea în instituţiile bancare era foarte redusă şi toţi banii obţinuţi din vânzarea de glucoză au fost puşi întro grămadă mare în mijlocul sufrageriei eroului nostru. Operaţiunea de numărare a sutelor de lei în hârtii albastre mototolite cu Bălcescu şi în monede strălucitoare nou nouţe s-a dovedit destul de anevoioasă. Au fost utile chiar şi cunoştinţele de matematică de clasa a doua ale copilului.

Se uita la muntele de bani din mijlocul covorului cu presentimentul că nu-i va mai fi dat vreodată în viaţă să vadă atâţia bani la un loc.

În timp ce aşeza ordonat banii se gândea la tot ce ar putea cumpăra şi strecura câte o monedă lucitoare sub covorul persan. Dacă cineva ar fi observat lipsa banilor ar fi putut spune oricând că au ajuns acolo din greşeală. După o noapte agitată cu vise cu multă ciocolată, s-a trezit devreme a doua zi, a luat comoara şi a pus-o într-o cutie de carton pe care lipise un material cu flori la lucru manual.

A cumpărat tot felul de dulciuri care nu aveau nici un gust pentru că nu le împărţea cu ai lui şi o brăţară aurie, strălucitoare, ca un şarpe care se încolăcea pe încheietură, pe care a ascuns-o în dulapul cu cărţi. Îşi dorea să o dea învăţătoarei pe care o ştia sensibilă la cadourile primite de la părinţi.

Nu notele vroia să le cumpere, le lua pe cele mai mari şi numai învăţând, îşi dorea atenţia, bunăvoinţa şi încurajările care erau rezervate doar pentru câţiva copii. În fiecare dimineaţă îşi punea brăţara pe mână şi admira în lumina limpede a soarelui solzii şarpelui, limba bifurcată, coada cu clopoţei. Nu i-a dat-o niciodată pentru că avea nevoie de mai mult curaj decât i-a trebuit ca să fure toţi banii din lume.

Viaţa se bate cu filmul şi iese remiză

Pentru că azi am observat că Lejereni are onoarea să facă parte dintr-un blogroll am organizat o şedinţă a consiliului de administrare unde s-a hotărât folosirea diacriticelor pentru a marca evenimentul. E drept că bâjbâim pe tastatură mai ceva ca la prima oră de informatică din clasa a noua când ne-am concentrat cu atât fior să nu pierdem nimic încât ţinem minte şi acum cum arăta schema cu structura fişierelor.

Am găsit o leapşă foarte interesantă pe un blog mai ameţit despre cum ar arăta viaţa mea dacă ar fi un film regizat de mine. Îmi e clar ca locaţia filmului ar fi Lejereni, un oraş în care s-a descoperit demult leacul pentru toate bolile de la cancer până la răceli şi dureri de dinţi. Acolo femeile nu au menstruaţie, bărbaţii nu devin impotenţi şi banii nu se cheltuie frenetic pe campanii electorale care îmi insultă inteligenţa.

Din păcate nu m-am putut hotărî să trăiesc într-o comedie romantică pentru optzeci de ani şi am tras concluzia că nici măcar întrun post nu mi-aş permite să cred că pot face o treabă mai bună decât regizorul actual.

Da, da, linguşesc cu neobrăzare pentru că mă cam pune la punct în ultima vreme din motive care încă nu mi-au fost comunicate.

Feminizare

Incercand sa caut cartea de management si motivare din care s-a inspirat James Bond in comentariile unui post anterior am dat peste un articol despre hipnoza. Se pare ca sunt unele persoane care ar plati bani ca sa devina mult mai feminine.

Autorul articolului spunea ca dupa aceasta terapie se vor vedea schimbari in modul in care se imbraca subiectul, in modul in care se misca, in felul in care sta jos, in modul in care isi ingrijeste pielea, in felul in care se machiaza.

Imi imaginez ca la o sedinta de hipnoza, esti adus in starea de transa dupa care se porneste un televizor pe Euforia sau pe Romantica. Probabil dupa cateva sedinte incepi sa simti nevoia acuta sa cumperi parfumuri in functie de momentul zilei, anului sau de dispozitie si produse pentru ingrijirea calcaielor, a unghiilor, sau a parului.

Iti vei da seama ca iti trebuie de urgenta genti, margele, papuci, cercei si esarfe care sa se potriveasca cu garderoba care ti se pare dintr-o data mult prea limitata. O sa iti doresti sa iei reviste glossy care sa iti spuna ce sa alegi, ce se poarta, cum sa ai stil si o sa incepi o cura drastica de slabire.

Vei simti nevoia sa vorbesti in permanenta pe o tonalitate mai inalta si eventual cu mana in sold despre subiecte de genul cat de des ar trebui sa-ti spuna partenerul te iubesc, daca ar trebui sa se uite la alte femei pe strada, daca e normal sa iasa mai des de o data pe an cu baietii.

La un mic calcul te costa mult mai putin o sedinta de masculinizare cu conditia sa renunti la partea in care iti este stimulat interesul pentru sex(-ul opus). Altfel s-ar putea sa ajungi sa platesti pentru aceleasi creme, bijuterii, accesorii si haine.

Se cauta

Astept cv-uri pentru postul de comentator.

Profile: spirit critic, simt al umorului dezvoltat, cunostinte bune de gramatica (pentru semnalarea scaparilor mele si ale celorlalti comentatori voluntari)

Job description: 2-3 comentarii pentru fiecare post

Benefits: bonusuri consistente daca se creeaza controverse, plata se face in cantitati negociabile din bautura preferata

Note to myself

Chiar daca consum catina, laptisor de matca, spirulina, uleiuri esentiale, citrice, alte ierburi, plante, fructe si suplimente alimentare cu efecte benefice in prevenirea virozelor de sezon daca ies din club doar in maieu in februarie ca sa vorbesc la telefon pentru ca inauntru este prea mult zgomot si nu se poate vorbi omeneste nici macar din toaleta fetelor o sa prind nisip in gat, o sa imi pierd vocea, o sa imi storc creierii pe nas, nu o sa mai stiu ca mancarea si lumea pot sa aiba o infinita variatie de arome si mirosuri si o sa am ca dorinta suprema sa pot primi destul aer prin nasul infundat incat sa pot adormi seara.

I need a mommy!