Acvariu

Îngrijitorii acvariului din Salthill se mândresc cu faptul că vizitatorii sunt atât de naţionalişti încât nu îşi doresc să vadă alte specii înotătoare decât cele care se găsesc în Irlanda, însă pot să vă spun din surse sigure că unii au fost dezamăgiţi că nu sunt şi exponate cu culori mai extravagante decât gri. Din păcate sunt destui care nu îşi doresc să vadă nici exemplare umblătoare mai exotice prea des.

Rechinii de aici sunt bine informaţi în legătură cu cel mai feroce animal de pradă cunoscut.

Calcanul îşi începe viaţa ca un peşte foarte obişnuit după care are ideea năstruşnică să îşi mute ambii ochi pe aceeaşi parte şi să-şi petreacă viaţa pe fundul mării. Metamorfoza pare cel puţin ciudată dar rezultatul final nu e chiar atât de înfricoşător, deşi se fac unele sacrificii la aspect din cauza lipsei de simetrie. În farfurie diferenţele dispar complet, dar gustul este întradevăr mai fin mai ales în combinaţie cu cipsurile de păstârnac. Am avut onoarea să avem bucătar direct de la Paris, pe Radu.

Şi dacă tot am amintit de zona asta geografică am aflat că planeta se învârte un pic mai încet pentru că francezii transformă forţa mareelor în energie electrică la Rance, am putea spune că ne fac zilele un pic mai lungi.

Dacă v-a mirat un pic trecerea de la anatomia peştelui la reţete de bucătărie trebuie să vă explic cum a decurs o vizită la o mătuşă care avea acvariu în sufragerie. Eram destul de mică încât să îmi amintesc de istorie numai din relatările ulterioare ale mamei. După ce am observat fascinată peştii câteva minute i-am anunţat pe cei mari că mi-e foame. Mama i-a asigurat că nu pleacă în vizite cu copilul flămând deşi vremurile erau grele. Totuşi mătuşa mea s-a oferit să îmi încălzească nişte supă.

Am strâmbat un pic din nas şi le-am explicat că mie îmi era foame nu de supă ci de "papa pete". Am remarcat că mama îşi aminteşte cel mai clar momentele în care am făcut-o de mândra minune prin vecini.