Se afișează postările cu eticheta Ce mai mâncăm. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ce mai mâncăm. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 decembrie 2023

Ten years in France through supermarket snapshots

As we are approaching the end of another year, we are looking back at major events that marked recent history through the lens of supermarket pictures.
December 2013 The amount of cheese in a regular French supermarket is unbeliveable.

September 2020 This abundance is only matched by the different types of wine during harvest season.
January 2021 Who knew a few shelves of pasta could be so memorable. During the Covid confinements this was one of the most hard to find items along with toilet paper, flour and soap.
May 2022 I never put so much value on a bottle of sunflower oil as during the first weeks of escalation of war in Ukraine.

October 2023 Grapefruits from Israel suddenly became a bit too bitter when faced with images from the other side of the fence of a kibbutz.

December 2023 First you couldn't find things, then you didn't have enough money to buy them. Romanians know this story all too well from the 90s.

vineri, 24 noiembrie 2023

La Paponie, Holidays in Dordogne

Every chance we get we try to escape the concrete jungle of Bordeaux at Paponie. Our days remain busy, filled with walks in the forest for foraging mushroom, harvesting fruits and tomatoes to prepare preserves for winter, and enjoying bike trips in the nearby villages.

















sâmbătă, 19 septembrie 2009

Acvariu

Îngrijitorii acvariului din Salthill se mândresc cu faptul că vizitatorii sunt atât de naţionalişti încât nu îşi doresc să vadă alte specii înotătoare decât cele care se găsesc în Irlanda, însă pot să vă spun din surse sigure că unii au fost dezamăgiţi că nu sunt şi exponate cu culori mai extravagante decât gri. Din păcate sunt destui care nu îşi doresc să vadă nici exemplare umblătoare mai exotice prea des.

Rechinii de aici sunt bine informaţi în legătură cu cel mai feroce animal de pradă cunoscut.


Calcanul îşi începe viaţa ca un peşte foarte obişnuit după care are ideea năstruşnică să îşi mute ambii ochi pe aceeaşi parte şi să-şi petreacă viaţa pe fundul mării. Metamorfoza pare cel puţin ciudată dar rezultatul final nu e chiar atât de înfricoşător, deşi se fac unele sacrificii la aspect din cauza lipsei de simetrie. În farfurie diferenţele dispar complet, dar gustul este întradevăr mai fin mai ales în combinaţie cu cipsurile de păstârnac. Am avut onoarea să avem bucătar direct de la Paris, pe Radu.


Şi dacă tot am amintit de zona asta geografică am aflat că planeta se învârte un pic mai încet pentru că francezii transformă forţa mareelor în energie electrică la Rance, am putea spune că ne fac zilele un pic mai lungi.

Dacă v-a mirat un pic trecerea de la anatomia peştelui la reţete de bucătărie trebuie să vă explic cum a decurs o vizită la o mătuşă care avea acvariu în sufragerie. Eram destul de mică încât să îmi amintesc de istorie numai din relatările ulterioare ale mamei. După ce am observat fascinată peştii câteva minute i-am anunţat pe cei mari că mi-e foame. Mama i-a asigurat că nu pleacă în vizite cu copilul flămând deşi vremurile erau grele. Totuşi mătuşa mea s-a oferit să îmi încălzească nişte supă.

Am strâmbat un pic din nas şi le-am explicat că mie îmi era foame nu de supă ci de "papa pete". Am remarcat că mama îşi aminteşte cel mai clar momentele în care am făcut-o de mândra minune prin vecini.

luni, 14 iulie 2008

Cu ce cresc austriecii

Pentru că am avut o vacanţă de babă pensionară plecată cu cârjă cu tot la munte, unul dintre principalele puncte de interes a fost meniul. A fost foarte variat şi chiar dacă am depăşit cantitativ regimul de acasă nu am venit nici măcar cu un kilogram în plus. Mi-ar plăcea să pot face măcar o parte din minunăţiile alea şi acasă. Timp de şapte zile am putut alege în fiecare seară din trei feluri de preparate care nu s-au repetat. Am fost foarte surprinsă că se poate mânca şi altceva decât grătar, şniţel, cartofi prăjiţi, tocăniţă şi salate şi că se poate renunţa fără prea mari regrete la pâine.


Păstrăv cu orez.

Vită cu cartofi şi spanac.

Sote de peşte cu orez şi brocoli.

Porc cu zucchini şi pâine de casă.

Îngheţată de caise cu cremă de banane.

Fructe gratinate cu îngheţată de vanilie.

luni, 2 iunie 2008

Fado

O melodie mi-a deschis gustul pentru una dintre cele mai vechi şi interesante forme de folclor urban. Pentru că încă nu am pierdut prostul obicei de a crede in semne, faptul că am aflat la scurt timp după descoperire de un eveniment care îşi propunea să aducă nu numai acest gen de muzică ci şi preparatele culinare portugheze în Bucureşti m-a convins că se impune participarea.

Am ajuns cu mare entuziasm cu vreo 10 minute mai târziu, îmbrăcată cât mai adecvat, fiind limitată în alegerea ţinutei doar de imaginaţia mea, de garderoba de acasă şi de jurământul solemn că nu mai calc prin magazine de haine luna asta.

Când am ajuns noi mai erau prezenţi doar artiştii şi am fost conduse la o masă complet ascunsă după un stâlp uriaş. Am solicitat să fim mutate ca să putem vedea măcar un colţ din scenă şi cu mare amabilitate ni s-a oferit un loc la o masă alăturată care era acoperită doar pe jumătate de stâlp.

Oricât de mult m-a impresionat Mariza, fado sună foarte neinteresat dacă e acompaniat de discuţii şi de zgomote de tacâmuri şi dacă se cântă maxim două melodii o dată cu mâna flegmatic pusă în buzunarul pantalonilor. Mai trebuie să precizez că până la urmă nu s-au ocupat toate mesele cu vedere la scenă?

Toate restaurantele cu pretenţii insistă să îţi dea impresia că serveşti porţiile de mâncare ale piticilor Albei ca Zăpada. Am servit ca toţi ceilalţi peste 6 deserturi puse în degetare mai mult din plictiseală dar şi pentru că nu cred că o să mai calc pe acolo prea curând şi vroiam să mă asigur că într-adevăr au servit doar budincă, lapte cu orez, ciocolată de casă, lapte de pasăre şi fructe.

E adevărat că s-a întâmplat şi un lucru bun, m-am vindecat de superstiţii.

















































































marți, 26 februarie 2008

Tiramisu
















Se cumpara o cutie de 250 de grame de mascarpone, 4 oua, o cana de cafea neindulcita, o cana de zahar (200 gr), lichior de cacao sau ciocolata si piscoturi.

Se freaca galbenusurile cu zaharul pana se albesc, separat se freaca mascarpone si se adauga cate o lingura de galbenusuri. La sfarsit se adauga doua albusuri batute spuma de un prieten care te tine si de vorba in timp ce freci galbenusurile. Se da crema la rece.

In cafeaua neindulcita se pune lichiorul.

Se trag rapid piscoturile prin cafea si se aseaza intr-o tava dreptunghiulara. Se pune un strat de crema, unul de piscoturi si la sfarsit crema.

Se cerne cacao data prin strecuratoare si se pune la frigider 6 ore, daca rezistati.

Se mananca cu o prietena buna la o poveste despre toate, despre toti sau despre nimic.

Poza e putin miscata pentru ca deja stateam prost cu rabdarea dupa ce a trebuit sa tin minunea in frigider de pe o zi pe alta, dar cred ca v-am convins sa va luati sorturile de bucatarie sau sa va puneti nevestele la treaba.

joi, 31 ianuarie 2008

Se poate și la noi

Pentru că orice motiv e bun să ieși din casă când ar trebui să te îngropi în cursuri am profitat de ocazia destul de rară de a-mi vedea o prietenă exploatată din greu de trustul pro. Si pentru că o ocazie așa de specială merită și o ieșire la fel de specială ne-am hotărât să mergem la unul din locurile care îmi plac foarte mult în București (http://www.chocolat.com.ro/).
 
Mă simt datoare față de ei, nu numai pentru că mi-au oferit ocazia să gust o rază de soare (un delir de prăjiturică) ci și pentru că mi s-a întâmplat un lucru care nu mai credeam că este posibil în peisajul nostru mioritic.
 
Singurul lucru bun la faptul că uiți în permanență tot felul de lucruri e că probabil atunci când îmbătrânești nu o să mai fii panicat de ideea că începi să fii un pic senil. Ar mai fi un lucru pe care vreau să-l semnalez înainte să intru în subiect, faptul că în seara cu pricina mă zbuciumam intens cu un gând rupt parcă din comediile romantice americane "mă sună sau nu mă sună, și dacă mă sună o să aud telefonul care stă frumușel în geantă"?
 
Atmosfera era atât de plăcută încât până și domnișoara care ne servea îmi părea o veche prietenă și aproape am făcut schimb de rețete de slăbit. Am plecat cu hihihi și hahaha și nimic nu mai părea că o să-mi strice seară, nici măcar după ce am ajuns acasă și am mai încercat să citesc în scârbă câteva pagini pentru examen.
 
Nu a fost așa pentru că în momentul în care am vrut să îmi pun telefonul să sune, un pic după miezul nopții, nu mai era de găsit nicăieri. După ce am făcut o examinare scurtă în geantă, casă, bucătărie, baie, dulapuri, buzunare, etc am ajuns la concluzia evidentă că telefonul a rămas o data cu bacșișul pe masă. De fapt partea surprinzătoare abia acum începe, pentru că atunci când am încercat să sun pe telefon, ca ultimă soluție disperată înainte să încep să mă iau singură la palme, mi s-a răspuns și mi s-a spus că pot să vin să-l recuperez a două zi.
 
Inca neîncrezătoare am mers la Chocolat dis de dimineață, gândindu-mă cam câți bani ar trebui să las ca recompensă. Mi s-a returnat foarte natural telefonul, ca și cum ar fi cel mai normal lucru cu putință. Mi-am dat seama că nu se poate calcula în roni sumă pe care ar trebui să le-o dau și pe lângă recunoștința mea eternă m-am gândit că nu le-ar strică și un pic de reclamă-http://www.chocolat.com.ro/ dacă nu citiți în mod normal ce scrie între paranteze.