În conia de pământ miroase a ciorbă de fasole verde, bunica face rântașul și mai are nevoie doar de frunze de pătrunjel din grădină. Asta e treabă mea, alerg repede să adun un mănunchi de frunze, trec prin târnaț, cobor trepții, și în trecere strivesc cu tălpile goale câteva fragi negre căzute din frăgar. Oricum nu mai sunt la fel de bune de pe jos după ce le-a încălzit soarele. În grădină sunt multe de văzut și adun cu grijă fiecare frunză, așa că bunica o să mă mai aștepte ceva vreme. După ce termină ciorba îmi clătește tigaia de rântaș cu un polonic de ciorbă pe care o să îl mănânc eu prima înainte să vina toată lumea pentru prânz. Primul polonic e cel mai gustos și nimeni nu face o ciorbă mai bună ca bunica.
După ce toată lumea a terminat de mâncat copiii merg obligatoriu la somn în casa din sus unde nu sunt muște și e întuneric și răcoare ca să nu ne mai aibă în picioare toată ziua. Dacă ajunge bunicul de la spital cu cursa și nu dorm toți copiii o să fie mare prăpăd, știe dacă dormim sau nu din vârful dealului. Mi-e frică să-l supăr dar nu știu ce s-ar putea întâmpla. Până acum cel mai rău lucru a fost să mă trimită după buruieni și frunze de napi pentru rațe. Mă revolt. Acasă nu ne pune nimeni să dormim și nici la bunica de la Vidra, tare aș mai fugi încă un pic prin curte după rațe. Azi o să mă prefac doar că dorm cu cearceaful tras pe cap și nu o să știe nimeni. Poarta de la grădină se trântește cu zgomot metalic pentru că bunica aleargă prin curte după o treabă sau alta. O data, de două ori, de trei ori...
Acum conia e bucătărie de vară cu geamuri termopan, frăgarul a fost tăiat pentru că era mult prea înclinat și cineva a dat cu capul (nu destul), alți copii aleargă prin curte și altcineva pune ciorba în farfurie (niciodată la fel de bună).
S-a dus Anuca.
