Feminizare

Incercand sa caut cartea de management si motivare din care s-a inspirat James Bond in comentariile unui post anterior am dat peste un articol despre hipnoza. Se pare ca sunt unele persoane care ar plati bani ca sa devina mult mai feminine.

Autorul articolului spunea ca dupa aceasta terapie se vor vedea schimbari in modul in care se imbraca subiectul, in modul in care se misca, in felul in care sta jos, in modul in care isi ingrijeste pielea, in felul in care se machiaza.

Imi imaginez ca la o sedinta de hipnoza, esti adus in starea de transa dupa care se porneste un televizor pe Euforia sau pe Romantica. Probabil dupa cateva sedinte incepi sa simti nevoia acuta sa cumperi parfumuri in functie de momentul zilei, anului sau de dispozitie si produse pentru ingrijirea calcaielor, a unghiilor, sau a parului.

Iti vei da seama ca iti trebuie de urgenta genti, margele, papuci, cercei si esarfe care sa se potriveasca cu garderoba care ti se pare dintr-o data mult prea limitata. O sa iti doresti sa iei reviste glossy care sa iti spuna ce sa alegi, ce se poarta, cum sa ai stil si o sa incepi o cura drastica de slabire.

Vei simti nevoia sa vorbesti in permanenta pe o tonalitate mai inalta si eventual cu mana in sold despre subiecte de genul cat de des ar trebui sa-ti spuna partenerul te iubesc, daca ar trebui sa se uite la alte femei pe strada, daca e normal sa iasa mai des de o data pe an cu baietii.

La un mic calcul te costa mult mai putin o sedinta de masculinizare cu conditia sa renunti la partea in care iti este stimulat interesul pentru sex(-ul opus). Altfel s-ar putea sa ajungi sa platesti pentru aceleasi creme, bijuterii, accesorii si haine.

Insomnie

M-a ocolit cu inversunare somnul aseara, poate si pentru ca am prins doua ore binecuvantate de somn lenes de duminica. Imi treceau prin cap atatea lucruri de care nu sunt multumita, pe care nu am reusit sa le fac sau pe care le-am facut si nu le pot lua inapoi incat am luat caietul si am inceput sa le scriu.

Dupa 7 pagini nu a mai ramas nimic. Doar faptul ca am reusit in sfarsit sa cumpar pamant pentru un trandafir japonez care a dat niste radacini foarte puternice intr-un pahar cu apa.

Patty Diphusa, Pedro Almodovar

Joaca lui Pedro Almodovar cu cuvintele din paginile revistei "La Luna" a dat nastere unui personaj feminin croit pe tiparul mult mai celebrei Holly Golightly si condimentat cu o cariera de vedeta de filme pentru adulti.

Patty are prea multa pofta de viata ca sa adoarma vreodata si isi povesteste cu dezinvoltura cele mai scandaloase aventuri. Almodovar o inzestreaza cu o putere de seductie fara limite, cu inteligenta si cu mai multa sensibilitate pentru inocenta barbatilor decat pentru buzunarul lor.

Lectura a fost si mai interesanta pentru ca in timp ce citeam despre libertinajul din Madridul anilor 80 pe scaunele din fata mea se desfasura in paralel o discutie despre motivele biblice pentru care ziua de odihna trebuie sa fie sambata si nu duminica. Orice s-ar spune nu putem nega faptul ca viata are un foarte fin simt al umorului mai ales atunci cand e in toane bune.

"Ma gandesc sa iau trenul asta. Peste douasprezece ore, voi fi la Paris, iar peste sase luni voi vorbi frantuzeste. Voi saluta zorii zilei in compania veselei demi-baguette crocante si ma voi imprieteni cu Catherine Deneuve. Voi fi mana ei dreapta. Si cand o sa m-astept mai putin la asa ceva, voi primi un rolisor ca Eva Harrington. Apoi, o data cu succesul, poate ca o sa-mi uit traumatismul si voi reincepe sa iubesc. Pana atunci cum sa spun? Voi face tot posibilul sa supravietuiesc."

De ce prefer sa merg cu trenul

In ultima vreme ma poarta la Targu Mures cele mai nefericite motive posibile si nici drumul pana acolo nu imi face viata mai usoara pentru ca dureaza intre 8 si 9 ore si merg de obicei noaptea. Ideal ar fi sa reusesc sa dorm cat mai mult dar chiar daca am un somn destul de disciplinat de multe ori mi-au pus probleme discutiile in maghiara.

Sustin cu tarie ca nu se poate dormi cu limba asta pe fundal. Ma intreb daca mi-ar fi mai usor daca as intelege ce se spune.

Nu pot sa ma plang pentru ca totusi am optiuni, pot sa imi pun siguranta in pericol si sa merg cu un microbus. Ajung in 6 ore, discutiile se leaga mult mai greu, cateodata chiar deloc si e si o varianta mult mai ieftina.

Din pacate soferii sunt dintre cei mai nesuferiti, mai lipsiti de consideratie si de amabilitate oameni pe care ii intalnesc. Poate pentru ca conduc cate 12 ore pe zi, sau pentru ca sunt prost platiti, sau pentru ca se intalnesc cu zeci de oameni in fiecare zi, care au aceleasi solicitari si povesti plictisitoare sau poate pur si simplu pentru ca sunt angajati numai daca dau dovada de calitatile enumerate mai sus.

Inclin spre ultima explicatie pentru ca si soferii de taxi se confrunta cu aceleasi probleme si nu pot nici macar sa fac comparatie intre atitudinile lor.

O doamna cu un copil blond in brate si un baiat la varsta afirmarii vointei proprii dar nu si a independentei l-a rugat pe sofer sa opreasca undeva inainte de gara, unde se facea stationarea regulamentara. S-au ridicat in picioare din mers si in dreptul usii adolescentul a inceput sa se contrazica cu mama lui despre care loc e mai potrivit sa coboare.

La o frana mai brusca femeia s-a dezechilibrat si era cat pe ce sa scape copilul care trezit brusc a izbugnit in cel mai induiosator ras. Fara sa simta enervarea mamei sau pericolul si-a imaginat ca e rost de joaca.

Deja iritat soferul opreste si dupa ce se da jos doamna cu mii de multumiri unul dintre calatori ii aminteste ca trebuie si el sa coboare ca sa le deschida usa la bagajele din spate. Pentru ca isi epuizase orice farama de rabdare le-a strigat de pe geam sa vina la gara dupa bagaje si a pleacat in tromba.

Greu e viata, dar frumos

Ce sa nu spui cand cineva iti spune ca i s-a intamplat ceva ingrozitor:

- nu stiu ce sa zic
- ce trist
- imi pare rau
- se mai intampla si din-astea, e trist ca se intampla, dar asta e
- o sa te simti mai bine
- si eu am patit ceva asemanator
- trebuie sa fii tare
- nu pot sa cred
- lasa ca o sa treaca si asta
- la toti ne e greu
- Dumnezeu stie de ce a vrut asa sau alte divagatii pseudo-religioase
- capul sus! (update BabyBoo)
- fii tare femeie! (later edit)

Prin simplul fapt ca ti-a spus despre ce e vorba se simte mai bine, macar cu un gram. Eu sugerez o strangere de mana, o imbratisare sincera sau poate un "Pot sa te ajut cu ceva?". De cele mai multe ori spui mai multe daca taci.

Inchinare

As fi vrut sa pot scrie ceva care sa inspire, pentru ca nu mai trebuie sa imi fie frica de moarte, pentru ca cineva a suferit ca sa imi primesc aripile inapoi. Pastele meu nu s-a intins dincolo de mielul luat din supermarket si de ouale vopsite.

In anii trecuti ai mei alegeau animalul viu si ii auzeam urletele de agonie dinainte sa se transforme in carne, vedeam sangele nevinovat pe mainile, pe halatele albe ale macelarilor, amestecat in noroiul de pe jos. Acum din piata am luat doar ceapa verde, ridichile, merele verzi si capsunile lemnoase din import.

Parca nu am mai fost atat de macelar nici eu.

Zilele trecute am stat in acelasi loc cu multi tineri aproape copii care s-au adunat ca sa asculte vorbindu-se despre Dumnezeu. Cerul meu e inchis in ultima vreme, sau poate doar eu mi-am intors fata de la el pentru un timp. Cu siguranta ma uit mult mai des la varful pantofilor cand pasesc decat la nori.




























Pozele le-am gasit aici.

1 mai

A doua zi de Paste m-am intors in capitala cu insotitori, sora si fratele meu. Nu am avut timp sa fac pe ghidul pentru ca nu mi-am luat concediu toata saptamana, dar de 1 mai am profitat pentru cateva ore de vremea frumoasa.

Sustin in continuare ca Bucurestiul are o poezie a lui aparte, pe care trebuie sa o cauti atent prin kitsch, praf, degradare, contraste si suprapuneri.
















































































Update:
Poezia se observa mult mai greu intr-o zi in care un intarziat isi manifesta nemultumirea fata de nerusinarea conductorului de metrou printr-un scuipat bine tintit pe fereastra si prin fluturarea plina de avant a unui anumit deget.