AMR

Jorjet, pe picior de plecare, îşi face curaj să facă bagajele. Trebuie să reuşească performanţa nemaiauzită să nu depăşească douăzeci de kilograme când nu a reuşit treaba asta nici măcar când mergea acasă pentru două zile.

Lucrurile nu ar fi atât de complicate dacă nu ar trebui înghesuiţi cumva şi câţiva prieteni deveniţi indispensabili, şi mult mai multe cărţi rămase necitite, şi puţin soare de Bucureşti, preferabil la apus, când zăboveşte niţel înainte să se ascundă după blocuri, şi un trandafir japonez care mai pregăteşte doi boboci care promit să se ofilească la fel de repede ca primii doi când o să înflorească, că ţi-e şi frică să clipeşti să nu cumva să pierzi minunea o secundă, şi câteva seri de vară numai bune să stai de vorbă pe banca din faţa blocului până după miezul nopţii chiar dacă trebuie să dormi măcar opt ore ca să fii în stare să faci ceva a doua zi la muncă, şi câţiva colegi care ştiu să nu te întrebe nimic când vii cu ochii umflaţi de plâns de la toaletă şi care nu se enervează când preferi să le pui zece întrebări decât să te descurci singură, şi un film la care îţi ţii respiraţia pentru că nu vrei să pierzi senzaţia că te-a atins din greşeală pe mână, şi o rochie de plajă pe care trebuie să o duci la mare chiar dacă în ziua aia eşti un pic mai bătrână, şi zecile de kilometri făcuţi cu maşina pe străzile aproape pustii când toată lumea doarme, vorbind despre iubiri care au fost şi iubiri care ar fi putut să fie şi magazinul Outwear care te salvează de depresie când trebuie să te întorci din nou acasă singură şi nu răspunde nici un prieten la telefon pentru că au şi ei neveste, şi prietene, şi întâlniri, şi trebuie să afle cât au mai pierdut la bursă.

S-au adunat multe şi totuşi are senzaţia că a uitat ceva şi e sigură că o să-şi amintească numai când o să fie prea târziu ca să se întoarcă să le pună între tricouri, blugi, cosmetice, geci de ploaie, umbrele, bocanci impermeabili, aparat de fotografiat şi pulovere groase pentru că o să fie iarnă înainte să revină.