O vara la tara, J.L. Carr

Am citit romanul dintr-o rasuflare. Mai mult decat fermecatoare, cartea iti da impresia ca asculti o poveste de dragoste din tinerete spusa de un batran pe o banca din parc. "O vara la tara" este o carte despre diferite forme ale trecutului, cel mai indepartat ghicit printre nuantele unei picturi ce se restaureaza, cel mai apropiat sugerat prin cosmaruri cu orori din razboi. Actiunea pare difuza, lipsita de importanta in comparatie cu nostalgia dulce amara care razbate printre randuri.

Prezentul cartii se transforma din cand in cand in trecut ca sa nu uiti ca vara la tara nu e mai mult decat o amintire.

"... Nu cred ca multi dintre noi isi fac griji in privinta faptului ca vor imbatrani.
- Si nici nu se gandesc la moarte? a zis el. Cine a facut bine va fi rasplatit, cine a facut rau va fi pedepsit?
- Ei, haide, termina, am spus iritat. Am venit pe lume si o sa plecam din ea. E destul pentru mine. Vremea care ni s-a dat este limitata, iar eu iau lucrurile asa cum se astern de la sine."

"- Atunci ce ziceti de iadul de pe pamant?
I-am spus ca l-am vazut si ca l-am trait ici si colo, si ca, slava Domnului exista mereu o cale de scapare. Apoi, nici unul dintre noi nu a scos nici un cuvant un timp indelungat si m-am gandit ca ar fi de spus cate ceva despre anotimpurile petrecute in iad; atunci cand scapam de starea de disperare, viata ni se pare mai stralucitoare decat ne amintim. Ne parasim tovarasii care au plecat pe taramul mortii. In timpul zilei, reusim sa-i uitam. Noaptea, in intuneric, pentru un timp se mai intorc, dar noi nu vrem sa mai stim nimic din ce e al lor; ceea ce le apartine lor este o alta lume - iadul, daca vrei sa-l numesti asa. "