O iubire a lui Swann, Marcel Proust

"Dar să părăsească Parisul atât timp cât Odette era acolo şi chiar când lipsea - fiindcă în locuri noi unde senzaţiile nu sunt amorţite de obişnuinţă, o durere revine, prinde din nou viaţă - era pentru el un plan atât de îngrozitor, încât nu se simţea capabil să se gândească tot timpul numai la el decât pentru că era hotărât să nu-l pună în aplicare niciodată."

El amor en los tiempos del cólera, Gabriel Garcia Marquez II

Am avut cartea de mai bine de un an, dar nu am reuşit să o termin până azi pentru că asta a fost prima săptămână dedicată aproape exclusiv ei. A fost prima carte citită în spaniolă, cred că nu o să fie şi ultima. Deja mi-am propus să o mai citesc o dată şi cu dicţionarul în mână. O limbă străină e ca o melodie, dacă o simţi o înţelegi mai bine şi îţi trebuie mai mult decât o jumătate de oră după o zi de muncă, înainte să adormi, ca să o simţi. Îi datorez cărţii câteva ore de dulce trândăvie cu care nu ştiu când o să mă mai întâlnesc.

Cred că aţi observat că interese meschine mă distrag în ultima vreme de la lecturi şi scris.

"Había tenido varios amantes de ocasion, pero ninguno con ilusiones matrimonial, porque era difícil que un hombre de su medio y de su tiempo desposara a un mujer con quien se hubiera acostado. Tampoco ella volvió a alimentar esa illusión después que su primer novio formal, al que amó con la pasión casi demente de que era capaz a los dieciocho años, escapó a su compromiso una semana antes de la fecha prevista para la boda, y la dejó pertida en un limbo de novia burlada. O soltera usada como se decia entonces. Sin embargo, aquella primera experiencia, aunque cruel y efímera, no lo dejó ninguna amargura, sino la convicción deslumbrante de que con matrimonio o sin él, sin Dios o sin ley, no valía la pena vivir si no era para tener un hombre en la cama."

I suffer, Lydia, from the fear of destiny, Ricardo Reis

"I suffer, Lydia, from the fear of destiny.
Any tiny thing that might
Give rise to a new order in my life
Frightens me, Lydia.
Anything whatsoever that changes
The smooth course of my existence,
Though it change it for something better,
Because it means change,
I hate and don't want. May the gods
Allow my life to be a continuous,
Perfectly flat plain, running
To where it ends.
Though I never taste glory and never
Receive love or due respect from others,
It will suffice that life be only life
And that I live it."

Într-o poiană II

Cerul e mult mai jos decât în alte zile, atât de jos încât parcă îţi stă pe umeri. Şi plouă mărunt şi gri şi nu ai crede că o să se şi oprească. Dar în mijloc de pădure, cu miros de muşchi umed şi frunze din toamna trecută care aproape s-au făcut pământ mai e loc de o discuţie între două căprioare cu blana udă mai mult decât e confortabil:
- Că n-are coarnele destul de mari înţeleg, că are blana roşie brună şi nu roşie-cărămizie înţeleg, dar de ce trebuie să te porţi urât cu el?
- Ori mă port urât cu el şi se dezumflă ori trebuie să îi explic de ce a murit mama lui Bambi.

Bonsai

S-a uscat de dorul meu.

La capitală

Trebuia să ajung la un oficiu poştal aproape de Romană şi pentru că m-am învârtit în sus şi în jos pe stradă fără să văd intrarea am ajuns exact la timp ca să prind uşa închisă pentru schimbul de tură. Multe mulţumiri pentru indicaţii celor două vânzătoare amabile din Sensiblu, le-am cerut ajutorul pentru că îmi era groază că o să fiu repezită de anonimul grăbit de pe stradă. Observ că s-a dus moda cu alimentarele de bloc şi cu magazinele de haine din Turcia din doi în doi paşi, acum te loveşti la tot pasul de sedii de bancă sau de farmacii, mult mai curăţele şi mai pitoreşti, trebuie să recunoaştem.

Aveam de pierdut o jumătate de oră şi am mers la puiul prăjit din Kentucky când e nebunia mai mare şi vine tot poporul în pauza de masă pentru mâncare. Nu sunt prea încântată de aglomeraţie si de ulei refolosit dar magazinul cu bijuterii din pietre semipreţioase şi alte chinezării nu a reuşit să facă să-mi treacă decât vreo zece minute chinuite. Erau cel puţin trei domni care se ocupau de vânzare în mai puţin de trei metri pătraţi.

În KFC cozile nu erau foarte lungi dar nu prea bine definite şi o doamnă s-a pus strategic între două dintre ele, pregătită să treacă la cealaltă în cazul în care unul dintre cei de la rând ar fi comandat pentru mai puţin de cinci alte persoane şi s-ar fi mişcat treburile mai repede. În spatele ei s-a pus o altă domnişoară cu intenţiile mai bine definite şi foarte hotărâtă să ajungă cât mai repede la haleală. Când a fost evident că una dintre cozi se mişcă mult mai repede, doamnă a făcut în sfârşit alegerea şi s-a pregătit să ceară comanda pe care o repetase metodic până atunci în cap, amestec ciudat de engleză cu română.

Dar lucrurile nu merg niciodată atât de simplu, domnişoară a început să întrebe revoltată dacă doamnă nu era la cealaltă coadă şi s-a mutat între timp. Extrem de vigilentă, ea a urmărit cu mare atenţie toată mişcarea şi nu era dispusă să piardă minute preţioase din cauza asta. Doamna a răspuns simplu că nu, minţind cu nonşalanţă. Fata noastră nu vroia să se lase bătută cu una cu două şi a încercat să ceară ajutorul celorlalţi cetăţeni dar nu s-a mai înscris nimeni în dezbatere, lăsând să treacă nepedepsită această mare nedreptate.

Micul incident e destul de banal şi nici nu eram atât de scârbita dacă nu aş fi fost unul dintre cele două personaje implicate.