Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda

"Îi uitai pe amândoi ca pe doi străini a căror dramă de fapt nu mă interesa. Desigur, îmi spuneam, şi îmi aminteam cum observasem acest lucru la oameni, la tatăl meu mai ales, dar şi la Căprioara, imobilitatea sufletelor e spectaculoasă. Căsătoria e o temniţă în care oamenii, cu firi diferite, se închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt..."

"De ce melancolie? Ce cristosul ei o apucă? La cine se gândeşte? De ce nu-şi ascunde gândirea infidelă? De ce beleşte ochii spre perete după ce a făcut dragoste cu tine? Nu i-a plăcut? Să caute pe altul, dar nu după frământări sufleteşti, ci chiar atunci, de îndată, ca să fim lămuriţi..."

Isla de la Eterna Primavera

Nu ştiu dacă e din cauză că îmi place mai mult farmecul locurilor pe care le descopăr singură, sau pentru că nu mă încânta disproporţia între betoane şi priveliştile neatinse de mâna omului, dar faptul că un loc este foarte sus în lista celor mai populare atracţii turistice mă face să fiu un pic sceptică.

Tenerife m-a făcut să îmi reconsider părerea pentru că se poate lăuda cu mult mai mult decât cu plaje cu nisip negru, palmieri, terenuri de golf şi hoteluri în stare să acomodeze milioane şi milioane de pensionari.

Pătura de nori, agăţată pe la jumătatea vulcanului, delimitează zone cu clima foarte diferită. Deasupra norilor vegetaţia este puţină, cu dovezi ale unor violente erupţii înspre vârful vulcanului şi cu păduri rare de pini cu solul acoperit de piatră neagră poroasă puţin mai jos. În partea de sud, aproape de mare vegetaţia este deşertică, cu cactuşi înalţi şi plantaţii de banane acoperite pentru păstrarea umidităţii, iar în partea de nord, la nivelul norilor, pe un tărâm cu eterne ceţuri şi ploi, cresc păduri de laur, cu trunchiuri acoperite de muşchi.

Am mers în plimbarea în laurisilva cu inima strânsă pentru că a fost organizată de o fată care îşi plânge neîmpăcată jumătatea pierdută. Fatalitatea îşi arată mai des colţii în locurile neîmblânzite.

Mi-am propus să mă întorc pentru că ştiu cum să comand cel mai bun batido, pentru că papas sunt doar nişte cartofi mult prea săraţi în altă parte, pentru că laptele cu cereale are alt gust dacă de pe fereastră se vede oceanul, pentru că oamenii sunt mai prietenoşi când e tot timpul primăvară şi pentru că am simţit încă o data că poţi să te simţi apropiat de cineva fără să te ştii de multă vreme şi fără să schimbi prea multe cuvinte.

Cu avionul

Nu îmi amintesc să fi fost vreodată mai extenuată decât după două ore cu trenul până în Cluj, şapte ore cu microbuzul până în Budapesta, şase ore pe o bancă în aeroport, trei ore cu avionul până în Dublin, cinci ore pe o altă bancă în alt aeroport şi patru ore până în Galway. Şi nici nu ştiau unde îmi e bagajul când am ajuns în Dublin.

În aceste condiţii limită am aflat că şi eu am idei preconcepute faţă de o anumită etnie dragă italienilor. După ce le-am studiat câteva ore treningurile, adidaşii, hainele de piele, fustele lungi şi înzorzonate şi cerceii rotunzi şi răsuciţi de aur şi am rămas nedumerită cum de sunt singurii care circulă fără bagaje am fost ferm convinsă că au avut ceva de a face cu dispariţia geamantanului meu.

Recuperarea bagajului după mai bine de o săptămână mi-a dat mai multă poftă de viaţă decât patru zile pe o insulă exotică. Îmi prezint şi scuzele mele cu această ocazie.