Eram sigură că liceul o să fie cea mai glorioasă perioadă din existenţa mea încă de când am memorat versurile de la Liceenii pe la zece ani. Nici nu e de mirare că înainte de prima zi de şcoală nu am reuşit să adorm câteva nopţi gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Ştiu şi acum că aveam materialele pentru o fustă scurtă de piele şi o cămaşă de saten, care din păcate nu au trecut niciodată din faza de desen. Oricum vremea a fost dezamăgitor de ploioasă şi de rece în septembrie în acel an.
Convingerea mea că acea perioadă e obligatoriu destinată lucrurilor măreţe m-a adus câteva săptămâni mai târziu pe o scenă la casa de cultură, alături de alte cinci fete. Una dintre ele a optat pentru o rochiţă albastră cu volănaşe care te uimea mai ales prin faptul că era disponibilă şi pentru vârste mai mari de patru ani. Ca să fie completă impresia, a ales şi o pereche de strampi groşi albi şi pantofi de lac fără toc. Acum nu reuşesc să înţeleg de ce hainele ni s-au părut tuturor atât de ridicole, probabil pentru că pe atunci toţi încercam să părem mai mari.
Distracţia colegilor-spectatori a fost maximă când candidata noastră la titlul de cel mai frumos boboc a ales plină de încredere să nu spună doar câteva cuvinte la partea de prezentare, aşa cum ni s-a cerut de către organizatori. S-a lansat într-un măreţ discurs despre cifra trei şi felul în care a fost urmărită de acest număr până atunci. Momentele au fost insuportabil de lungi pentru că aşteptam cu câţiva paşi mai în spate, dincolo de cercul de lumină să înfrunt chipurile care se amuzau copios pe seama fetei care insista curajoasă să le spună tot ce învăţase pe de rost.
Convingerea mea că acea perioadă e obligatoriu destinată lucrurilor măreţe m-a adus câteva săptămâni mai târziu pe o scenă la casa de cultură, alături de alte cinci fete. Una dintre ele a optat pentru o rochiţă albastră cu volănaşe care te uimea mai ales prin faptul că era disponibilă şi pentru vârste mai mari de patru ani. Ca să fie completă impresia, a ales şi o pereche de strampi groşi albi şi pantofi de lac fără toc. Acum nu reuşesc să înţeleg de ce hainele ni s-au părut tuturor atât de ridicole, probabil pentru că pe atunci toţi încercam să părem mai mari.
Distracţia colegilor-spectatori a fost maximă când candidata noastră la titlul de cel mai frumos boboc a ales plină de încredere să nu spună doar câteva cuvinte la partea de prezentare, aşa cum ni s-a cerut de către organizatori. S-a lansat într-un măreţ discurs despre cifra trei şi felul în care a fost urmărită de acest număr până atunci. Momentele au fost insuportabil de lungi pentru că aşteptam cu câţiva paşi mai în spate, dincolo de cercul de lumină să înfrunt chipurile care se amuzau copios pe seama fetei care insista curajoasă să le spună tot ce învăţase pe de rost.
***
Contrar aparenţelor, postul nu este nici despre vestimentaţie, nici despre ce am spus eu şi nici măcar despre ce s-a întâmplat până la urmă.
Dar ca să nu vă las fără epilog, când a venit rândul meu am spus un minim de cuvinte, ceva în genul sunt la info, arăt bine şi sunt şi isteaţă. Cred că m-au crezut pentru că mi-au dat o coroniţă, un inel şi primii bani câştigaţi de mine. Cealaltă concurentă a supravieţuit şi ea fără să-şi piardă încrederea în sine pentru că am văzut-o iarna trecută în cea mai ridicolă haină de blană artificială, cu cel mai creţ breton şi cu cele mai roşii unghii lungi.
Dar ca să nu vă las fără epilog, când a venit rândul meu am spus un minim de cuvinte, ceva în genul sunt la info, arăt bine şi sunt şi isteaţă. Cred că m-au crezut pentru că mi-au dat o coroniţă, un inel şi primii bani câştigaţi de mine. Cealaltă concurentă a supravieţuit şi ea fără să-şi piardă încrederea în sine pentru că am văzut-o iarna trecută în cea mai ridicolă haină de blană artificială, cu cel mai creţ breton şi cu cele mai roşii unghii lungi.
