Doamna R. e pe autocarul care o duce în Spania, la cules de căpşuni şi pentru că trece exact pe sub fereastra casei îi face cu mâna băiatului ei.
Revoluţia a găsit-o angajată într-o firmă de distribuţia presei, care în acea perioadă era doar unul din departamentele Poştei. O dată cu schimbarea politică au fost aleşi şi alţi directori, în cazul ei noua şefa a fost aleasă mai mult pe motive de simpatii şi tupeu decât pe bază de competenţe. Proaspăt promovată de la plivit straturi la munca de birou şi apoi la directoare de instituţie, aceasta s-a îndeletnicit câţiva ani cu redirecţionarea banilor înspre construcţia unei vile monstru proprietate proprie, cu căratul de plocoane la Bucureşti, cu arta utilizării farmecelor proprii pentru înlesnirea relaţiilor de afaceri, cu redecorarea toaletei firmei în culoarea roz şi cu întrebuinţarea angajatelor pentru coptul a cel puţin douăzeci de feluri diferite de prăjituri de sărbători şi pentru întreţinerea curăţeniei în casa cu un număr infinit de camere şi băi.
Pentru că Doamna R. nu a vrut să se umilească cu spălatul geamurilor, a fost umilită cu transferul de la munca de birou la vânzarea ziarelor într-un chioşc, meserie văzută cu puţin mai sus decât cerşitul şi curăţenia stradală dar mai jos decât vândutul la tarabă în piaţă. Bineînţeles a fost ales chioşcul cu cele mai proaste vânzări. După ce a mers cu ochii umezi câteva dimineţi la muncă şi a plecat capul când a trebuit să spună unde lucrează la reuniunea clasei, Doamna R. s-a pus pe treabă şi în câţiva ani a ajuns să aibă cele mai mari vânzări din oraş.
Cu multe zbateri statul a reuşit să privatizeze firma şi a fost ales ca patron un arab pentru a asigura independenţa firmei de distribuţie de marile trusturi de presă. Acest nou patron a schimbat directorii din nou şi s-a ocupat cam cu aceleaşi frumoase obiceiuri, dar de data asta la nivel de ţara, nu regional. Probabil a construit unul din acele monumente care o să aducă turişti într-o ţara deşertică şi prea caldă peste câteva mii de ani.
Consecinţele au fost mult mai grave de data asta pentru că nu s-a mai primit marfă şi nu s-au mai dat salarii. Pentru că problemele nu vin niciodată singure, Doamna R. a petrecut ultimele săptămâni pe un fotoliu de spital în Spania. Lucru destul de convenabil în aparenţă pentru că s-a hotărât că mersul la căpşuni în Spania e singura soluţie pentru acoperirea temporară a găurilor din bugetul familiei. Singură problemă e că firma care duce români la muncă nu acceptă decât oamenii care ocupă locurile autocarului din Bucureşti.
Aşa că trei mii de kilometri mai târziu, după un drum până acasă, apoi un drum până la Bucureşti, Doamna R. e pe autocarul care o duce în Spania, la cules de căpşuni şi pentru că trece exact pe sub fereastra casei îi face cu mână băiatului ei.
