Încă o toamnă

Săptămâna trecută frunzele au început să-şi schimbe verdele în roşu, roşcat, purpuriu, maro, brun, castaniu, arămiu, portocaliu, auriu, galben. Bucuria toamnei la cutia cu culori. Pe când mă pregăteam eu mai bine să fac inventarul nuanţelor şi al mirosurilor într-un acces de nervi, toamna le-a smuls pe toate într-o zi. S-a pornit de dimineaţă şi nu s-a oprit până nu a ajuns şi ultima frunzuliţă pe jos, năclăită de noroi şi călcată in picioare.

Teenage crush

SeaQuest a fost filmat în '93, presupun că a durat măcar 5 ani până a ajuns la noi pe televizoare. Oricum e cel puţin un secol de atunci. Cred că treaba a fost foarte serioasă pentru că îmi amintesc că nu am reuşit să mă hotărăsc cine îmi place cel mai mult, Lucas sau Darwin, delfinul.

De isteriile în masă cu diamante albastre nu mai pomenim, au venit ceva mai târziu.

Autrefois, Pink Martini

"Je ne manque à personne
Mais ce n'est pas grave
J'ai dèjà passé un bon moment
Un bon moment autrefois"

Situaţiunea, Ion Luca Caragiale

"- Ce mai e nou?
- Prost, monşer... Este o criză care, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se putea mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...
- Lasă, Nae, că se mai şi exagerează...
- Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz că ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!...
Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere până-n fund, apoi, după ce oftează adânc:
- Eu pot pentru ca să-ţi spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar ştii?... foarte rău!!!

...

- Bine Nae - zic eu - nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... "

See it all, Fink

"Last time that I saw you it was dark
I remember ‘cause I think you’re pretty
You shine brighter, baby, in my heart
Than all bright lights in this New York city"

Estimez timpul de când o cunoaşte pe domnişoara Beibi undeva la aproximativ o lună. Presupunem că este vorba despre o domnişoară, în ultima vreme nu poţi fi sigur mai ales când e vorba de artişti. Destul timp cât să o vadă ocazional pe drumul spre serviciu, dar nu destul încât să îi înveţe pe de rost fiecare aluniţă şi cum mestecă micul dejun. Nu îţi aminteşti oamenii foarte apropiaţi după trăsăturile feţei.

Fast Forward

6 sezoane în 6 săptămâni. Mi-am amintit de ce îmi plac finalurile deschise.

Acvariu

Îngrijitorii acvariului din Salthill se mândresc cu faptul că vizitatorii sunt atât de naţionalişti încât nu îşi doresc să vadă alte specii înotătoare decât cele care se găsesc în Irlanda, însă pot să vă spun din surse sigure că unii au fost dezamăgiţi că nu sunt şi exponate cu culori mai extravagante decât gri. Din păcate sunt destui care nu îşi doresc să vadă nici exemplare umblătoare mai exotice prea des.

Rechinii de aici sunt bine informaţi în legătură cu cel mai feroce animal de pradă cunoscut.

Calcanul îşi începe viaţa ca un peşte foarte obişnuit după care are ideea năstruşnică să îşi mute ambii ochi pe aceeaşi parte şi să-şi petreacă viaţa pe fundul mării. Metamorfoza pare cel puţin ciudată dar rezultatul final nu e chiar atât de înfricoşător, deşi se fac unele sacrificii la aspect din cauza lipsei de simetrie. În farfurie diferenţele dispar complet, dar gustul este întradevăr mai fin mai ales în combinaţie cu cipsurile de păstârnac. Am avut onoarea să avem bucătar direct de la Paris, pe Radu.

Şi dacă tot am amintit de zona asta geografică am aflat că planeta se învârte un pic mai încet pentru că francezii transformă forţa mareelor în energie electrică la Rance, am putea spune că ne fac zilele un pic mai lungi.

Dacă v-a mirat un pic trecerea de la anatomia peştelui la reţete de bucătărie trebuie să vă explic cum a decurs o vizită la o mătuşă care avea acvariu în sufragerie. Eram destul de mică încât să îmi amintesc de istorie numai din relatările ulterioare ale mamei. După ce am observat fascinată peştii câteva minute i-am anunţat pe cei mari că mi-e foame. Mama i-a asigurat că nu pleacă în vizite cu copilul flămând deşi vremurile erau grele. Totuşi mătuşa mea s-a oferit să îmi încălzească nişte supă.

Am strâmbat un pic din nas şi le-am explicat că mie îmi era foame nu de supă ci de "papa pete". Am remarcat că mama îşi aminteşte cel mai clar momentele în care am făcut-o de mândra minune prin vecini.