M-am întors o dată cu valul de frig care i-a speriat serios pe irlandezii obligaţi să îşi cureţe parbrizul de gheaţă în fiecare dimineaţă cu apa fiartă rămasă de la ceaiul de la micul dejun. Am fost şi norocoasa care a pornit prima căldura la ora trei noaptea în casa goală pe perioada sărbătorilor. Până acum am mers la muncă pe ploaie destul de hotărâtă încât să îmi intre şi în ceas şi în haina de ski, pe vânt destul de puternic încât să trebuiască să merg ori pe lângă bicicletă ori în marşarier şi pe grindină în mijlocul lui ianuarie, fără nici un strop de ploaie. Nici acum nu am reuşit să o conving pe o colegă de la birou că nu a nins. Nu ştiu fulgi care să semene aşa de bine a bătaie cu pietre. Deh, păcate multe...
Nu mă plâng, mă bucur că deocamdată încă mai am unde mă duce. Mă îngrijorez doar pentru că noua speranţă colorată a Americii şi a lumii a spus că va trebui să străbatem cu nădejde şi cu virtute viitoarele vremuri de furtună.
Între timp mie îmi cântă lăutarii.
Un comentariu:
dar lasă-mă să visez ... să mă văd iar în casa bunicilor privind pe geam fulgii mari ce dansează :) chiar dacă doar pentru 2 minute
Trimiteți un comentariu