Au aparut si primele reactii la blog (as fi zis feedbackuri dar parca prea nu mai pot vorbi fara englezisme in ultima vreme) si mi-am amintit o zi simpatica din timpul generalei, cand aveam de scris o compunere. Normal ca era partea mea preferata sa merg si sa imi citesc minunatiile in fata clasei in timp ce ceilalti copii se luptau sa faca propozitii mai lungi de cinci cuvinte cu tot cu ajutorul mamicilor, taticilor, bunicilor si ce mai avea fiecare pe acasa.
Eu le scorneam fara nici un efort si chiar cu placere. Recunosc ca ma inspirau si lecturile intense din carti pe care nu prea reuseam sa le termin pentru ca mama fiind deja exasperata ca nu mai fac nimic toata ziua incerca sa imi limiteze timpul pentru citit. Strategia pe care o foloseam cu succes era sa arunc cartea in mare viteza sub pat cand intra intamplator in camera. Singura problema era ca nu prea mai reuseam sa le recuperez mai tarziu si imi era mult mai comod daca ma apucam sa citesc alta carte.
Intr-adevar multe dintre ele nu aveau oricum nici o greutate pentru ca in perioada in care eram si eu la varsta compunerilor cartile se vindeau la pachet, adica o carte buna si patru, cinci de umplutura. Romanul dornic de citit, cu un singur canal la televizor, fara prea multe ziare si care nu avea pe ce sa cheltuie banii cumpara la gramada cartile pentru a pune mana pe una care merita. Cam la fel cum trebuia sa cumperi peste la fiecare kilogram de faina.
Imi amintesc ca o data aveam ca tema la compunere "Dimineata pe lac" si nu aveam nici un fel de idee cam cum ar arata si ce s-ar intampla intr-o dimineata pe lac. Am apelat si eu la ajutorul adultilor si tata, om cu mult simt al umorului , mi-a zis sa scriu ca erau langa lac o broscuta si o pereche de indragostiti si la toti trei le era frica de o barza care se plimba printre trestii. Bineinteles ca dupa ce s-a distrat bine, mama mi-a zis sa nu ma iau dupa el si sa ma gandesc eu la altceva. Nu am scris poanta tatalui in compunere dar am facut o infloritura de cateva pagini care se putea rezuma la faptul ca barza vrajita de frumusetea diminetii a ratat micul dejun, adica broscuta, care era si ea captivata de priveliste.
Ca sa rezum primele concluzii despre blog "scriu frumos". Oare mai vrea cineva sa citeasca ceva frumos azi?
4 comentarii:
Daa!! Parca m-am saturat de bloguri urate, manioase pe sistem si care scot numai fateta maro-cacanie la suprafata! more nice stories!
da...intr-o lume care o ia razna e nevoie de un moment de respiro
sa vezi ce respiro ai cand traiesti toata viata sub umbra unei persoane mult prea talentate, care mai e si sora-ta pe deasupra:)))))) bine recunosc ca am exagerat putin cu mult prea talentate----de fapt putin mai mult:P
Cata indignare... daca faci un blog despre asta o sa ai un cititor fidel :p
Trimiteți un comentariu