Pentru ca trebuie sa incep de undeva…

Incep sa ma simt depasita in aceasta noua era a comunicatiei… Se pare ca acest spatiu virtual nu apartine in totalitate varstei predestinate acceselor de acnee pentru ca tot mai multi politicieni si oameni care au multe de spus, si le place sa fie ascultati, s-au prins de ideea ca exista un mod foarte facil de a transmite ideile care ti se zburatacesc prin cap. Et voila, m-am apucat si eu de-un blog.

Pe deoparte pentru ca am o dependenta de un anumit caiet din casa in care scriu ca sa nu urlu (am si eu vecini de scara si familie preocupata de binele si stabilitatea mea mintala pe care i-as ingrijora fara motiv) si pe de alta parte pentru ca nu as vrea sa-mi pastrez ideile numai pentru mine. Chiar si cand scriu in caiet am placerea sa ma gandesc ca ma adresez unui viitor cititor necunoscut.

Trebuie sa fiu realista si sa recunosc ca nu am o parere chiar atat de buna despre talentele mele literare incat sa planuiesc sa-mi vad ideile intre coperte si nici nu am gasit o varianta plauzibila in care cineva sa dea peste ce-am scris.

Si cu asta am incheiat argumentatia pentru un blog al meu. Ca sa citez pe un bun prieten, voi raspunde la intrebarea “de ce” cu un simplu “pentru ca pot”.