Killarney

Am impresia că vocabularul meu de inginer oricum limitat este pus în mare dificultate. Am fost pentru un sfârşit de săptămână în sudul Irlandei, la Killarney şi pe peninsula Dingle. În mod normal aş fi rezolvat problema cu câteva poze, dar din nefericire lumina nu a fost tocmai cea mai potrivită pentru camera mea deşi am avut cerul surprinzător de senin pentru luna decembrie. Am văzut mai mult soare luna asta decât am văzut în august.

Partea cea mai frumoasă la faptul că şansele să prinzi vreme bună sunt foarte reduse e că ai parte de o vizită exclusivă în nişte locuri unde în timpul sezonului turistic te-ai înghesui cu mulţi alţii. Mi-au plăcut pietrele roase, crăpate şi bătrâne, mi-a plăcut plimbarea în aerul rece prin valea umbrită înspre culmile unde se vedea soarele şi se presimţea căldura, mi-a plăcut galbenul ierbii, mi-a plăcut cum sare o piatră ca o broască pe lac.

Ai crede că nu e nimic spectaculos dar toate astea ţi se par mult mai fermecătoare când îţi petreci majoritatea timpului cu nasul în monitor sau în cărţi.

Şi să nu uit pensiunea unde am dormit. Veche ca o casă de bunici şi la fel de primitoare, cu o verandă de sticlă unde am mâncat şunculiţă prăjită cu ochiuri şi ne-am uitat prin geamurile aburite la căprioarele care îşi făceau relaxate plimbarea de dimineaţă.

Poza este făcută de Cipri, în Gap of Dunloe. Eu sunt cea care poartă voinică rucsacul.