Ţărişoara mea

M-am pornit spre casă cu mare greu şi cu emoţii, nu numai din cauza faptului că urma să traversez tot continentul cât pentru că mă gândeam că după cât de minunată îmi aminteam ţara asta o să fiu ca în sânul lui Adam în România şi nu o să mă mai dau dusă între străini orice ar fi. Tot drumul am visat la sarmale, zăpadă, brazi, dealuri, cadouri, soare, prieteni şi familie.


Înainte să aterizez în Bucureşti am remarcat stratul portocaliu de deasupra oraşului, nu sunt expertă dar bănuiesc că s-a format din cauza poluării. După ce am reuşit cu mari eforturi să evit toţi taximetriştii care se ofereau cu mare drag să mă salveze de câteva sute de euro m-am urcat într-unul din taxiurile care aşteptau în zona de plecări. A durat mai mult să ajung până în centru decât a durat să zbor din Praga până în Bucureşti şi asta în preajmă sărbătorilor când toată lumea se înghesuie pe Valea Prahovei.

Cam flămândă după mâncarea de pe avion am avut norocul să găsesc câteva sarmale uitate în frigider, zacuscă, struguri şi castane. Nu mai ştiu exact în ce ordine şi nici nu mai are importanţă. Nu pot să vă povestesc prea multe despre călătoria cu trenul până în Alba Iulia pentru că nu am deschis ochii decât ca să mă întorc pe altă parte când îmi amorţea piciorul şi ca să mă asigur că nu îmi curge salivă din gură.

Zăpadă încă nu s-a pus, dar au căzut câţiva fulgi, brad natural nu am mai găsit pentru că ai mei m-au aşteptat să vin ca să îl alegem împreună. Cei artificiali nu arată chiar aşa de monstruos cum am crezut până acum. Dealurile de acasă îmi sunt tot aşa de dragi dar cred că niciodată nu o să mi se mai pară foarte verzi. Când scriu trag câte un ochi la brăţara primită cadou, s-ar potrivi mai bine la o rochie de seară dar nu o să port una în viitorul apropiat aşa că o să o ţin pe mână şi când dorm câteva săptămâni. Trebuie să îmi fac şi o poză cu bărbia sprijinită în mână întâmplător şi cu privirea pierdută.

Am văzut şi soare dar îngheţ de frig cu tot cu palton şi n-aş mai ieşi din casă deloc, n-aş mai vorbi nimic, aş sta numai să mă uit la ai mei şi la prieteni, să-i ascult ce au mai făcut şi ce vor să mai facă la anul şi m-aş pişca din când în când să mă asigur că nu-i doar vis.

Anul nou cu bucurii
Sănătate, măi copii!
Când o fi criza mai mare,
Masa plină de sarmale!

***

Mai este cineva care crede că îmi irosesc talentele cu povestea aia? Dacă vă adunaţi mai mulţi nu renunţ la ea definitiv dar poate introduc de la anul nişte căpcăuni cu carne între dinţi care nu se mai bucură de basme şi fură visele la copii.