On the Radio, Regina Spektor

This is how it works
You're young until you're not
You love until you don't
You try until you can't

You laugh until you cry
You cry until you laugh
And everyone must breathe
Until their dying breath

No, this is how it works

Baby James, Casey Dienel

Ghost Of Corporate Future, Regina Spektor

Banana Ghost, Man Man

The Railway Game, Clifford Dyment

"...Railway Amalgamation. This, now due in a few months' time, was the consequence of the Railways Act of 1921, which provided that the hundred-odd separate railway systems of Great Britain were to be re-formed into four big combines - the L.M.S.R., the L.N.E.R., the G.W.R. and the S.R. Each combine, as Mr. Belton explained to me, was to consist of Constituent Companies, that is, the larger lines in its territory, and Subsidiary Companies, the smaller lines. All these Companies, Constituent as well as Subsidiary, were to lose their identities in the digestive processes of four monster corporations. "

"Poor Hugh! He so wanted to be a normal young man - to be healthy and strong, able to work, to go courting, to get married, have a family. But I never went with him again to the house in the trees, because the next time we visited Newport Mon he was dead."

"One day in downcast mood I walked
Along the busy street,
Sick of my useless self - and then
A child's voice did me greet.

'Please, sir, I want to cross the road,'
The child to me did say;
'Please will you take me over, sir?'
I could not answer nay

Because the child looked up at me
Without a doubt that I
Was fit and fearless, being man
Standing six feet high.

So through the traffic I set out,
Small hand in large hand thrust -
A hopeless life in which a child
Had placed a perfect trust.

My eyes were wet with tears, though they
Weren't tears of grief, but glee-
For I felt strong because a child
Felt strong through being with me!"

Philosophy makes a fun reading

"If two people genuinely disagreed about great issues, they would not find enough common ground to dispute specifics one by one. "
Representing and intervening: Introductory Topics in the Philosophy of Natural Science, Ian Hacking

"As psychologists have noted, people have a genetic ability to find order in phenomena which possess none at all. "
Interaction of philosophy and terminology, Larissa Alexeeva

When languages lose domains

I practically went through a Romanian university without ever learning the Romanian IT terms. There is not really an effort to translate all the terminology and most of the available books were in English. This is making the knowledge exchange a lot easier, but it also puts us in a position where we are only trying to keep up with the latest discoveries without making any significant contributions ourselves. What is more sad is that young people seem to find it difficult to be cool without replacing several perfectly translatable words with their English version in every day life conversations. We are simplifying our language, forgetting words and making Romanian less expressive, following the American model. I find myself in a position where the word "interesting" is sufficient to describe most of the situations, people and things that catch my eye. Only somebody with a different training was sensitive enough to notice my handicapped language.

"When sufficiently many individual researchers in the field have failed to make this domain conquest, the language community will suffer a domain loss with regard to its language usage. Such a domain loss with all its consequences is, however, probably unintentional. The favouring of the national language typical of earlier nationalistic periods was, at the end of the twentieth century, succeeded by a quasi-internationalization which, absurdly enough, has led to a momentary neglect of all languages apart from English. Discussing the consequences of the one-sided Anglification seems to be taboo; not even the consequent impaired competitiveness in relation to the Anglo-Saxon countries has so far yet changed the situation."

You can read the full article here.

Con toda palabra, Lhasa de Sela

To kill a mocking bird, Harper Lee

"Atticus said that Jem was trying hard to forget something, but what he was really doing was storing it away for a while, until enough time passed. Then he would be able to think about it and sort things out. When he was able to think about it Jem would be himself again."

Moş crăciun - Versiunea surorii rătăcite

În îmbulzeala creată de cadouri şi/sau fum lacrimogen surioara mea mai mare a reuşit să mă piardă. Bănuiesc că în acele momente eu eram fascinată de artificiile care miroseau urât trase de oameni prea proşti ca să ştie că artificiile se trag seara. Asta am crezut eu până acum. Din fericire un domn drăguţ m-a dus la unul din camioanele cu cadouri distribuite de ajutoarele lui moş crăciun - militari în termen în cazul de faţă - iar după ce le-a explicat situaţia, unul din militari a încercat să mă convingă să le spun unde stau.

Din păcate, deşi aveam doar 7 ani, eu mi-am amintit de sfaturile date de tata, în special cele în legătură cu "nu intra în casă dacă pe holul scării sunt oameni necunoscuţi" şi "în nici un caz nu arăta la cineva unde stai", iar eu am extins această categorie şi la bărbaţi îmbrăcaţi în haine kaki. După mai multe încercări eşuate de a extrage informaţia de la mine, şi o mită constând într-o pungă cu cadouri, sora mea mai mare a fost chemată prin staţie iar după ce am fost recuperată ne-am întors cu prada acasă.

Nu mai ţin minte cât de bune au fost portocalele, doar că ciocolată promisă la radio nu a ajuns şi în punga noastră, iar întreagă întâmplare a fost inclusă în dosarul "nu le spune la mama şi tata" la fel cu întâmplarea în care tot sora mea mai mare mi-a rupt nasul într-o încercare de a deveni noile staruri în ale acrobaţiei. De fapt dacă stau şi mă gândesc poate încerca să îmi transmită cât de fericită era că trebuie să îşi împartă păpuşile.

Moş Crăciun

Am schimbat serialele cu margarete şi bampiri pe un documentar despre fărâmiţarea vecinilor noştri iugoslavi pentru că abia după o discuţie cu un coleg sârb mi-am dat seamă că am doar o foarte vagă idee despre evenimentele de dincolo de graniţa noastră de la sud-vest. Încă nu sunt lămurită după o discuţie pe autocar şi după vizionarea primelor două părţi din documentar dar imaginile din '90 mi-au amintit de un crăciun din acea perioadă.

Cutiile cu ajutoare au fost primul avans al promisiunilor vestice de bunăstare de după revoluţie. Chiar dacă mica mafie de distribuţie ce s-a creat în jurul pachetelor făcea hainele folosite un pic mai murdare era o fericire pură să-ţi vezi garderoba dublată de la o zi la alta, chiar şi la 10 ani. Nu ştiu dacă ne-am înfruptat doar pe considerente religioase, e foarte posibil ca pachetele să fi fost primite doar de mica noastră minoritate de inspiraţie americană. Ce e sigur e că înainte de acel crăciun s-a anunţat la radio şi prin şcoli că Moş Crăciun, ieşit triumfător din lupta cu Moş Gerilă, o să facă un act de mare generozitate în parcul din oraşul nostru.

Foarte încântată i-am luat şi pe fraţii mei mai mici, bănuind că oricât de de treabă e moşul nu o să se lase convins că vreau mai mult de un pachet pentru acasă. Copiii s-au adunat în număr destul de mare încât să tixeasca parcul, majoritatea dintre ei având ca însoţitori părinţi care nu trebuiau să meargă la serviciu ca ai noştri.

După o oarecare aşteptare absolut necesară pentru crearea suspansului a sosit şi moşul însoţit de câteva maşini de marfă din care se aruncau pungile de plastic cu cadouri. Dintr-o data ne-am trezit prinşi în mijlocul unui campionat al sportului nostru naţional preferat - datul din coate şi împinsul la cozi. Din nefericire nu eram în primele rânduri din cauza unei trăsături de familie care ne împiedică să ajungem la oră fixă la orice tip de eveniment.

În momentul în care încercam să ajungem pe poziţii mai strategice am fost împiedicaţi din activităţile noastre sportive de un fum galben şi înecăcios cunoscut şi sub numele de gaz lacrimogen. Poliţia a intervenit excepţional de operativă împotriva haitelor de mici derbedei nesătui, sugrumând conflictul şi aducând din nou ordinea şi disciplina în paşnicul nostru oraş păzit de dealuri. Am reuşit cumva să interceptăm şi noi o pungă dar, cu toată magia sărbătorilor, portocalele pe care le-am împărţit acasă în anul acela au avut un gust mai degrabă amar.

All That Talking, The Cat Empire

There once was a boy II, Ghiță Bordea

So the boy in the bowl the one behind walls he who felt lonely in the confines of himself, went to the very center of his space, he stood face to face with the now empty place where he first found himself someplace, where first he was anywhere. He looked at that dark lonely space that was in no way special or unlike any other space or slice or area of his jail, he then thought I am here and I am also there, but the me that is there can by being made help himself be free of this jail.

The boy did not see a change or a flash he did not tire he did feel any less but there in front of him now stood a thing of light and of translucent fibers that went out and around a small glowing star, it was a strange sight, it was quite weird for how could that be him when he did not look like anything at all?

There once was a boy

There once was a boy, a young quiet boy, a boy who was born with a great big soul. Now you might say “how can one have a big soul?” and that would not be a strange question, for you see this boy was very strange for his soul was the size of several mortal ones.

This was in fact a very sad thing, for he found that he was but a small tiny fish swimming in a great big bowl through the glass of which he could just see an exciting new world, something of color and smell and touch and feeling something made of joy and sadness and fun. The boy wanted so much to grow enough to taste some of these new things that he tried and fought to go to that place, to take a step over that edge.

He wanted to live so much that he jumped and he ran then tried to hit or to scratch or at least pass through that great invisible wall - if he could get passed he just knew that he would be able to hate that damn wall, and that almost made him sad.

You see in this place he was in, the boy could no more feel anything than draw a single breath in its waters, the only emotion he knew and felt then was something he would later call “loneliness”. He then had a thought or a thought came to him, he just knew that there was something he could do. He said to himself: if I now am and was not before and for now there is just me, then there can be some other me but a me that can help and that will let me see what is outside.

Asktan Kormka, Cem Adrian

L'Homme aux bras ballants

The Sore Feet Song, Ally Kerr, Mushishi

Invitaţie

Conversaţie mai mult decât improbabilă în urmă cu o săptămâna:

Mireasa: Vii la nuntă?
Jorjet: Nu.
Mireasa: De ce?
Jorjet: Din cauza cenuşei vulcanice.

Perfume, Bajofondo Tango Club

Pentru crimă apăsaţi tasta 1

Biserica Catolică a început primele demersuri pentru modernizarea sistemului clasic al confesionalelor, în care preotul stă răbdător ore întregi într-o cabină incomodă şi de cele mai multe ori prost încălzită ca să asculte aceleaşi plictisitoare 10 păcate. Adoptarea noilor tehnologii deja folosite cu succes pentru automatele bancare va permite preoţilor să îşi folosească timpul pentru activităţi mult mai importante.

Într-un mod foarte convenabil, penitenţa va putea fi printată sau chiar trimisă pe telefonul mobil. Păcatele şi penitenţele vor putea fi memorate pe calculatorul personal sau îndosariate, lucru ce va permite o evidenţa mult mai clară şi rapidă. Încă nu s-a stabilit dacă automatele vor funcţiona pe monede, după sistemul automatelor de citit în palmă, sau pe carduri.

Devine din ce în ce mai evident că avem nevoie de cipuri implantate direct sub piele pentru a evita numărul din ce în ce mai mare de carduri bancare, de fidelitate, de sănătate sau de acces.

Is There Blood In My Hair?

Lately the notion of vampires is associated with the Twilight series, and this, if nothing else proves that vampires don’t trully exists, or maybe they lost a bet with the werewolves of the world deciding who gets the bad really uncool portrayal. I’m not saying that I didn’t see the movies or read the books, but all that proves is the existence of girl porn. And in this case the quality is a lot worse than that of regular porn, at least when it comes to vampires.

From my point of view vampires are the ultimate bad boys, because they must be depraved, corrupted, hot (it's a must in they’re cv), been here since girls had boobies and of course because they've seen it all, done it all and they still think you are special, certainly not because they sparkle or listen to Debussy.

Frankly the whole notion of sustaining yourself for eternity with the blood of Bambi, Dumbo, or even Tom and Jerry is not appealing at all to my inner chef. I mean would you trade even pizza, chips and ice-cream for that? I think not. And I think PETA agrees with me. On the other hand, you have stolen girls and boys of various grades of nobility, and if you get bored you might even try an old vintage or a pair of twins (as seen in ”Interview With A Vampire”), now doesn’t that sound a lot better?

But beyond that having lived for hundreds of years and not being noticed by the Inquisition, puritans and villagers with forks shouldn’t you be able to get rid of your various accents, bad fashion or terrible haircuts in a short while?

And then, we have True Blood (based on the "The Southern Vampire Mysteries" series written by Charlaine Harris) and True Blood has Eric, who includes all the requirements of what a true vampire should be. But as in all great series Eric isn’t the single reason for which True Blood is a great T.V. show, and I think everyone will agree to that. From the costumes to the screenplay and to the location - loved the queen Sophie-Ann’s day room.

I would like to finish with a phrase “don’t hate vampires just because they're beautiful and a housewife made a terrible book about some pseudo-vampires/werewolves".

Frumuseţea şi norocul VIII

Frumuseţea şi norocul VII

Obrazul drept îi era aşezat pe iarba racoroasă şi obrazul stâng lăsa razele de soare să pătrundă adânc, până aproape în fundul minţii. Nu se putea hotărî să deschidă ochii, dar până la urmă setea învinse moleşeala somnului de dimineaţă târzie. Prima dată văzu o casuţă albă, acoperită cu paie, cu geamuri mici vopsite în roşu şi în depărtare nişte munţi înalţi care păreau aproape albaştrii în lumina soarelui. Nu se vedea nici un pic de apă în apropiere dar dincolo de gardul de piatră al casei văzu un păr încărcat cu fructe galbene care promiteau să fie foarte zemoase. Îi atrase privirea mai ales unul dintre ele şi muşcă cu poftă.

- Era să ne prăpădim stăpâne! Ieri noapte am făcut popas lângă Piatra Dorului. Mulţi şi-au pierdut zilele în prăpastia înspre care mergeam înainte să îţi pierzi cunoştinţa. Am avut noroc că inima mea s-a îndreptat înspre stâncile Munţilor Albaştri, de unde a fost smulsă de torenţi.
- Ştiam că eşti cal fermecat Pietrosule, de ce nu ai deschis gura până acum? Mi-ar fi plăcut să schimb o vorbă de atâtea zile.

Nici nu apucă Pietrosul să îi explice că el nu vorbeşte altfel decât a vorbit în fiecare zi până atunci şi nici altfel decât o fac ceilalţi fraţi ai lui că o fată rotunjoară, cu părul roşu împletit strâns în două cozi groase şi cu braţele descoperite de mânecile suflecate la fel de pline de pistrui ca şi obrajii începu să calce apăsat înspre ei din spatele casei.

- În o sută de ani nici o muscă nu a găsit singura deschidere a vălului fermecat care îi ţine pe cei nepoftiţi departe de casă şi tu întinzi mâna şi te serveşti cu o pară!
- Nu degeaba mi se spune Făt-Frumos cel Norocos. Să-mi fie cu iertare, venim de departe şi eram tare însetat.
- De data asta nu te-aş numi norocos, pentru că para pe care ai luat-o te face să pricepi graiul animalelor şi nu pot să iau harul ăsta înapoi. Va trebui să-mi slujeşti 7 ani ca să-l plăteşti!
- Nu am 7 ani de pierdut aici, trebuie să pornesc fără întârziere!
- Vezi motanul ăla gras de pe pervaz? Poţi să vii de bună voie aşa cum eşti sau o să vii pentru o farfurie de lapte după ce o să ai şi tu coadă!

Făt-Frumos s-a gândit că e mai înţelept să-i intre în voie deocamdată şi să îşi vadă de drum cu prima ocazie pe care norocul lui o să i-o scoată negreşit în cale. A luat calul de frâu şi a intrat pe poartă după ce vrăjitoarea i-a spus că e binevenit la ea în curte. Nici nu a făcut câţiva paşi că Pietrosul a început să se scuture şi după ce praful s-a împrăştiat un pic nu mai rămăsese decât o grămadă de pietre. Vălul fermecat nu ţinea deoparte numai orice picior omenesc ci şi orice altă vrajă.

Man is made out of mud

Niște mărunțiș

Galway nu e un târg prea mare dar e foarte artist. Pe strada cu magazine îşi combină eforturile cel puţin trei adolescenţi cu chitară, un negru cu saxofon, o trupă de dans, un sculptor de căţei în nisip, un împletitor de baloane, nişte hipioţi cu tobe care adună bani pentru Haiti, un magician şi o doamnă înaltă însoţită de un nene scund care interpretează părţi din piese de teatru cu mişcări ample. Nu vă imaginaţi că strada are mai mult de cincizeci de metri.

Nu cred că e niciunul muritor de foame ci mai degrabă sunt flămânzi de audienţă. Printre trecătorii încărcaţi cu plase se strecoară o doamnă mai în vârstă, mai bronzată, cu fustă largă şi colorată, cu năframa şi şosete albe în şlapii cu câte o floare artificială. Se îndreaptă înspre primul tânăr cu chitară şi întinde mâna uitându-se la monedele adunate în cutie. Un pic încurcat, acesta îi cedează un ban, n-are cum să spună că nu are mărunţiş.

Căpşuni

Doamna R. e pe autocarul care o duce în Spania, la cules de căpşuni şi pentru că trece exact pe sub fereastra casei îi face cu mâna băiatului ei.

Revoluţia a găsit-o angajată într-o firmă de distribuţia presei, care în acea perioadă era doar unul din departamentele Poştei. O dată cu schimbarea politică au fost aleşi şi alţi directori, în cazul ei noua şefa a fost aleasă mai mult pe motive de simpatii şi tupeu decât pe bază de competenţe. Proaspăt promovată de la plivit straturi la munca de birou şi apoi la directoare de instituţie, aceasta s-a îndeletnicit câţiva ani cu redirecţionarea banilor înspre construcţia unei vile monstru proprietate proprie, cu căratul de plocoane la Bucureşti, cu arta utilizării farmecelor proprii pentru înlesnirea relaţiilor de afaceri, cu redecorarea toaletei firmei în culoarea roz şi cu întrebuinţarea angajatelor pentru coptul a cel puţin douăzeci de feluri diferite de prăjituri de sărbători şi pentru întreţinerea curăţeniei în casa cu un număr infinit de camere şi băi.

Pentru că Doamna R. nu a vrut să se umilească cu spălatul geamurilor, a fost umilită cu transferul de la munca de birou la vânzarea ziarelor într-un chioşc, meserie văzută cu puţin mai sus decât cerşitul şi curăţenia stradală dar mai jos decât vândutul la tarabă în piaţă. Bineînţeles a fost ales chioşcul cu cele mai proaste vânzări. După ce a mers cu ochii umezi câteva dimineţi la muncă şi a plecat capul când a trebuit să spună unde lucrează la reuniunea clasei, Doamna R. s-a pus pe treabă şi în câţiva ani a ajuns să aibă cele mai mari vânzări din oraş.

Cu multe zbateri statul a reuşit să privatizeze firma şi a fost ales ca patron un arab pentru a asigura independenţa firmei de distribuţie de marile trusturi de presă. Acest nou patron a schimbat directorii din nou şi s-a ocupat cam cu aceleaşi frumoase obiceiuri, dar de data asta la nivel de ţara, nu regional. Probabil a construit unul din acele monumente care o să aducă turişti într-o ţara deşertică şi prea caldă peste câteva mii de ani.

Consecinţele au fost mult mai grave de data asta pentru că nu s-a mai primit marfă şi nu s-au mai dat salarii. Pentru că problemele nu vin niciodată singure, Doamna R. a petrecut ultimele săptămâni pe un fotoliu de spital în Spania. Lucru destul de convenabil în aparenţă pentru că s-a hotărât că mersul la căpşuni în Spania e singura soluţie pentru acoperirea temporară a găurilor din bugetul familiei. Singură problemă e că firma care duce români la muncă nu acceptă decât oamenii care ocupă locurile autocarului din Bucureşti.

Aşa că trei mii de kilometri mai târziu, după un drum până acasă, apoi un drum până la Bucureşti, Doamna R. e pe autocarul care o duce în Spania, la cules de căpşuni şi pentru că trece exact pe sub fereastra casei îi face cu mână băiatului ei.

"The gentle art of advertisement"

The Rock, T.S. Eliot

"O perpetual revolution of configured stars,
O perpetual recurrence of determined seasons,
O world of spring and autumn, birth and dying!
The endless cycle of idea and action,
Endless invention, endless experiment,
Brings knowledge of motion, but not of stillness;
Knowledge of speech, but not of silence;
Knowledge of words, and ignorance of The Word.
All our knowledge brings us nearer to our ignorance,
All our ignorance brings us nearer to death,
But nearness to death no nearer to God.
Where is the Life we have lost in living?
Where is the wisdom we have lost in knowledge?
Where is the knowledge we have lost in information?"

Status anxiety, Alain de Botton

"But the tragedian draws us close to an almost unbearable truth: that every folly of which a human being has been guilty in the course of history can be traced back to aspects of our own nature; that we bear within ourselves the whole of the human condition, in its worst and best aspects, so that we too might be capable of anything under the right, or rather the very wrong circumstances."

"We can overcome a feeling of unimportance not by making ourselves more important but by recognizing the relative unimportance of everyone. Our concern with who is a few millimetres taller than us can give way to an awe for things 1000 million times larger than us, a force which we may be moved to call infinity, eternity - or simply, and perhaps most usefully, God."

"But there is no such thing as a stranger, a Christian would insist, there can only be an impression of strangeness born out of failure to aknowledge that others share in our own needs and weaknesses. Nothing could be more noble, or more fully human, than to perceive that we are indeed fundamentally, were it matters, just like everyone else."

About mathematics

"as far as the laws of mathematics refer to reality, they are not certain; and as far as they are certain, they do not refer to reality"

Albert Einstein

Mortal Kombat

Daniel se luptă cu Leucemia. El este tânăr, plin de curaj, are de partea lui o soţie, colegii de la muncă şi din martie şi un băieţel care ar avea o viaţă mult mai liniştită cu doi părinţi sănătoşi care să-l sprijine. Ea e nemiloasă, ucide fără să discrimineze între adulţi şi copii şi e genul de monstru care nu dispare doar dacă strângi tare din ochi.

Ne place să credem că viaţa nu are preţ dar în cazul ăsta s-a pus deja o etichetă, 150.000 €. Suma donată s-a triplat în timpul în care m-am hotărât eu să scriu un post. Eu o să îmi pun banii pe Daniel.

Firefly