Complicatii

Lucrurile sunt intotdeauna mai simple decat par. Mi-am propus sa fac o mantra din afirmatia asta, sa o repet la nesfarsit sau pana cand o sa reactionez instinctiv de fiecare data cand pare imposibil sa aleg intre ceea ce pare mai bine pentru mine si ceea ce pare mai bine pentru ceilalti.

Trebuie sa rasucesc problemele pe zeci de mii de fete, sa inventez scenarii, sa inventez alte probleme, sa pun intrebari, sa analizez, sa disec si sa multiplic in mii de oglinzi care deformeaza, cu mii de lupe. Sa ajung acolo unde nu imi permite microscopul cu imaginatia si unde nu pot sa sfredelesc cu privirea cu telescopul. Niciodata destul de adanc, niciodata destul de profund, niciodata destul de exact.

Fac asta pentru ca nu imi plac surprizele, pentru ca doare mai putin un rau pe care l-am prevazut decat unul la care nu m-as fi gandit nici intr-o mie de ani, pentru ca prefer sa verific pamantul cu piciorul inainte sa calc pe el, pentru ca nu imi plac terenurile nesigure, pentru ca visez ca pun piciorul pe o panta nisipoasa, intr-un loc in care o planta pare ca si-a gasit un loc stabil pentru o radacina si alunec tot mai repede fara sa pot sa ma opresc, fara sa gasesc nimic de care sa ma tin.

O fac pentru ca imi place sa ma complic. Fac asta cand nu dorm destul.

Luceafărul

Şi tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul,
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Luceşte cu-n amor nespus
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe...

Labirintul unui vis, Ghita Bordea

Am văzut prea multe bloguri în ultima vreme şi am rămas cu senzaţia că sunt doar o altă voce din mulţime, că scriu în van şi doar pentru nişte cunoscuţi care nu au altă modalitate să afle ce mai fac. Nu e o problemă dacă spui cuvinte care nu sunt interesante şi nu sunt ascultate pentru că cuvintele zboară. Cu scrisul parcă e altceva, scrisul rămâne.

O să las o altă voce, mai tânără şi mai entuziastă să continue pentru o perioadă, până când o să aflu din nou de ce îmi place să scriu.

Here goes:

Labirintul unui vis

Plutind adânc, poate lin, în al meu
Poate-n acest, poate veşnic
Întunecat, luminos ocean rece
Stau singur, da singur eu...

Privesc poate simt cum timpul trece
Şi mă mişc, da mă mişc
În acest loc ştiut, poate acum tainic
Da tainic, în sfârşit tainic
Străin pentru că acum văd, da văd
În sfârşit în depărtare, o lumina
După ea eu întind mâna, da eu sunt!

Eu sunt pentru că vreau
Sau poate vreau pentru că sunt.

Dar atunci aici eu singurul, sunt
Da, singur într-un univers
În neantul de după două pleoape
Dar iată că lumina
Prin a ei străfulgerare
Întunericul îl străpunge
Iar în spatele cortinei, e alta
Alt univers dar totuşi acelaşi
Aici eu singur rătăcesc prin ceaţă
Da singur, din nou singur

Şi acum aştept, da aştept
Aştept o lumina sau un fulger
Ceva care să străpungă încă o cortină
Şi încă una şi încă alta
Până cortina pleoapelor mele se va deschide
Da, până la urmă se va deschide

Iar dincolo de ea va fi o lume
Da o lume, în care eu şi alţii sunt
Unde şi eu şi noi aşteptăm
Da aşteptăm, aşteptăm o lumina sau o străfulgerare
Aşteptăm ceva care va deschide cortina unor pleoape
Da cortină unor pleoape, cele ale unui Creator.

Birches, Robert Frost

"I'd like to get away from earth awhile
And then come back to it and begin over
May no fate willfully misunderstand me
And half grant what I wish and snatch me away
Not to return. Earth's the right place for love:
I don't know where it's likely to go better.

I'd like to go by climbing a birch tree,
And climb black branches up a snow-white trunk
Toward heaven, till the tree could bear no more,
But dipped its top and set me down again.
That would be good both going and coming back.
One could do worse than be a swinger of birches."

Am un prieten care spune mai mult sau mai putin in serios, inca nu am reusit sa imi dau seama in ce proportie, ca e nihilist. Ma intreb daca asta nu este o piedica serioasa pentru cataratul pe mesteacanul lui Robert Frost, daca asta nu il leaga inevitabil de teluric.

Eu cred ca poti nu numai sa urci pe un mesteacan, poti sa si cobori pe reflexia lui din apa, doar ca sa te intorci din nou pe Pamant ca sa iubesti.

Echinoctiul

Azi incepe primavara astronomica, ziua este egala cu noaptea. Intr-o lume perfecta as fi cautat un cadou, poate o bluza sau o haina pe care sa nu o porti niciodata, sau o bricheta chiar daca trebuie sa te lasi de fumat, sau poate un dictionar in care sa-ti subliniez niste cuvinte chiar daca numai mie imi plac dictionarele. In mod sigur te-as fi trezit mai repede chiar daca tie iti place sa dormi pana tarziu si probabil m-as fi intors de la serviciu ca sa o fac. Evident ca as fi uitat exact in dimineata asta ca e 20 martie desi as fi cautat ceva care sa iti placa de prin februarie.

Frumusetea si norocul II

Darurile nu erau fara nici un folos pentru ca era mereu nevoie de o camera in plus, de un pat pentru cei veniti de departe. Parintii alergau de dimineata pana seara si chiar daca aveau si oameni care sa se ocupe de animale, si femei care sa curete, sa mature si sa gateasca nu mai stateau niciodata doar ei trei in fata focului.

Cateodata fata reusea sa se strecoare afara din casa si sa mearga pe o carare ascunsa, batuta numai de piciorele ei in padurea de pe deal. De cele mai multe ori se punea pe spate in iarba inalta si lasa furnicile ratacite sa se plimbe pe piele la fel de indiferente ca si cum s-ar fi plimbat pe o piatra.

Cu un oftat, dadu drumul gandurilor pe care cei care veneau sa-i slaveasca frumusetea in cantece si strofe nu stateau niciodata sa le asculte.
- Soare frumos si tu esti la fel de singur?

De fiecare data cand vroia sa spuna ceva isi dadea seama ca oamenii sunt mai atenti la felul in care i se misca gura sau i se vad dintii, la gropitele din obraji, la pielea mainilor si forma unghiilor cand incerca sa le explice, la felul in care ii cadea lumina prin par. A incetat demult sa le vorbeasca si ei erau multumiti si daca o vedeau doar cum mananca.

Iarba fosneste si un glas tanar ii raspunde:
- Vai domnita, credeam ca nu e nici tipenie de om prin padurea asta... De ce stai asa singura si oftezi cu atata jale?
- Cum sa nu oftez cand nici un om nu mai e om cand da cu ochii de mine?
- Tare as vrea sa vad si eu minunea asta, dar mi-au intrat doua pacatoase de musculite in ochi si nu pot nicicum sa mi le scot singur.
- Am mai auzit sa-ti intre o musculita intr-un ochi dar doua nu cred ca s-a mai pomenit vreodata.
- Eu nu ma mai mir de nimic, o fi din nou norocul meu de vina. Daca merg pe strada si ma impiedic sigur e vreo piatra nestemata pe acolo, daca dau cu capul de o creanga de copac, cade un mar de aur batut cu pietre scumpe, daca incerc sa sap o fantana gasesc o galeata cu galbeni. Am plecat in lumea larga poate, poate, o sa-mi piarda norocul urma. Rogu-te scoate-mi ganganiile astea din ochi si iti dau ce vrei.
- Daca vii si maine aici fara sa ma vezi ti le scot.
- Vin!

Fara sa mai stea pe ganduri fata facu ce promise, ii lasa o sarutare intre ochi si se pierdu printre copacii din padure.

A doua zi Fat-Frumos cel Norocos se intoarse in acelasi loc si astepta cu spatele inspre cararea care urca din vale pana cand soarele urca sus pe cer. Astepta ore fara numar, ore care se lungeau insuportabil o data cu nerabdarea si cu ingrijorarea lui.

Ii treceau prin cap o mie de motive: ca a avut parte doar de o gluma proasta, ca Frumoasa Fara Seaman a ratacit drumul prin padure, ca poate a gasit un alt flacau dintre toti cei vrajiti de infatisarea ei, ca poate a fost atacata de salbaticiunile din padure, ca poate a uitat ca i-a spus sa o astepte.

Si-a dat seama ca nu si-ar mai putea gasi linistea daca nu ar afla ce s-a intamplat si ca poate si la batranete ar intoarce pe toate partile motivele mai mult sau mai putin plauzibile pentru care ea nu a aparut asa cum i-a promis.

Inspre seara a pornit cu pas hotarat pe cararea ingusta, cu urma fierbinte a unui sarut pe frunte si cu o floare pe jumatate ofilita si framantata indelung in mana stanga. Nu dupa mult timp ajunse la primele case si nu i-a luat mult sa isi dea seama ca se intamplase o nenorocire.

Film de sambata seara

Sunt un fan declarat Pedro Almodovar si chiar daca am dat intr-o depresie usoara din cauza lui intr-o seara mai potrivita pentru iesiri cu prietenii decat pentru vizionat filme in casa goala nu cred ca as schimba nimic.

La ley del deseo (1987) nu straluceste din punctul meu de vedere prin actiunea condimentata printr-o crima pasionala, o sinucidere si o poveste de familie incurcata de incest cat prin felul in care Almodovar se pricepe sa surprinda trairi emotionale intense. Nu cred ca meritul este al actorilor ci regizorul reuseste cumva sa-i contorsioneze, sa-i implice afectiv, sa le trezeasca amintirea unor iubiri trecute sau viitoare.

Coloana sonora este si ea una de exceptie cu "Lo dudo", Los Panchos si "Ne me quitte pas", Maysa Marazzo.
Din punctul meu de vedere filmul se termina cat se poate de optimist pentru ca amantul alungat reuseste sa obtina o ora in plus si trezeste mai mult decat dezgust in obiectul adorarii. Nu mai conteaza ca isi trage un glont in cap dupa asta, cumva trebuie sa murim cu totii.

Nu este un film pentru homofobi.

Frumusetea si norocul I

A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti, o tarisoara mica, Tara Alba, intr-un colt de lume unde timpul impietreste, oamenii sunt linistiti, si copii stau pe strada pana tarziu in noapte fara sa se sperie nimeni ca vreo vrajitoare, sau vreun duh rau le-ar putea face vreun rau.

In Tara Alba o fata maruntica cu ochi albastri si parul negru s-a indragostit de un tanar subtire si inalt si au pornit nedespartiti sa imparta dimineti, si seri, si saci cu sare. De cand e lumea lume, si soarele rasare neobosit ca sa alerge pe bolta pana seara, unde sunt doi o sa mai fie inca unul, pentru ca daca soarele alearga si nu sta pana tarziu in pat si omul trebuie sa alerge, daca nu pentru el atunci pentru altul.

Intr-o buna zi un calugar batran ca vremea, cu haine negre sfartecate de maracini si nopti dormite pe pietrele drumului s-a lasat purtat de drum pana in Tara Alba si a batut si el la poarta unei casute albe care parea casa de oameni cumsecade. Cei doi l-au primit, i-au dat din tot ce aveau mai bun in casa, l-au culcat in patul lor si au dormit pe jos pentru ca asa era obiceiul in capatul acela de lume.

Mai intremat, batranul s-a pregatit de plecare si le-a spus ca un singur lucru mai lipseste din casa si el vrea sa li-l dea. S-a cautat bine prin haine, a scos o margica mica, neagra, cat un bob de grau si i-a spus femeii s-o puna la san. Si margica s-a transformat mai repede decat ai avea timp sa te dezmeticesti intr-o copila plapanda si usoara ca un fulg. Tatal curios a luat-o ca s-o vada mai bine asa micuta cum era, a intors-o, a ridicat-o in lumina, cu mare grija ca sa nu o sparga si i-a dat-o inapoi femeii.

A ridicat din umeri si a zis cu naduf:
- Eu pe asta n-o marit cu toata Tara Alba! Da asta nu-i necaz femeie, ca om avea si noi pe cineva pe langa casa cand om fi batrani...

Batranul s-a intors din pragul usii pentru ca era gata sa plece si le-a zis:
- Vorba pe care ai zis-o nu a fost vorba buna, ca frumusetea ii mai mare necaz la casa omului.

Dar oamenii au prins drag de copila, chiar asa slabuta si palida cum era si copila crestea vazand cu ochii. Minunea si mai mare era ca se facea tot mai frumoasa, cu fiecare zi. Cateodata li se parea ca dimineata era si mai frumoasa decat o culcasera cu o seara inainte, dar s-au linistit la gandul ca toti parintii isi vad copiii frumosi.

Si-au dat seama ca nu-i lucru curat doar cand copila a inceput sa faca primii pasi si sa vrea sa iasa la soare. Ceilalti copii se opreau minunati din jocurile lor si incepeau sa-i culeaga flori, sa-i aduca pietricele colorate si gaze si ce mai gaseau si ei prin praful drumului. Ai fi zis ca nimic nu-i face mai fericiti decat sa vada un zambet cat de mic pe fata frumoasei.

La inceput fata a zambit cu toti dintii ei ca margaritarele dar pana la urma s-a plictisit si nu a mai zambit deloc si ar fi vrut sa se joace la fel ca ceilalti. Si-a dat seama ca nu se poate uita la jocurile lor decat din spatele ferestrelor. Timpul trecea, vestea despre frumusetea ei a trecut dincolo de hotarele tarii si florile, pietricelele si gazele s-au transformat in scoici din mari de la marginea lumii, si pietre pretioase, si pasari colorate si cate si mai cate minuni poate nascoci mintea omeneasca.

Cumva cea mai delicata si mai scumpa bijuterie nu mai facea nici macar cat o gaza.

Frumusetea si norocul II

Somethin peculiar

O anumita domnisoara sau doamna, nu stiu prea multe despre ea, a luat o pauza de la scris. Destul de lunga incat sa devina un chin verificarea pe care o faceam in fiecare dimineata si sa devina o incantare prima ei postare. A inceput cu un articol despre povestile altora, mai mult despre cele nespuse decat despre cele pe care le auzi cand mergi cu trenul sau cand astepti sa platesti o taxa.

De ce suntem atrasi de povestile triste ale celorlalti, de ce vrem sa le stim necazul sau durerea, de ce ne bagam nasul si scormonim mizeria lor? Ne consolam cu gandul ca vrem doar sa ajutam, ca ne uitam la emisiunile cu nenorociti care danseaza pentru ca vrem sa facem o donatie, pentru ca suntem buni si altruisti.

Sa fie oare lucrurile rele si urate mai interesante? Cand treci printr-o groapa, printr-o balta cu noroi, sau printr-o prapastie ai vrea sa scapi cat mai repede. Te uiti pe geam afara la soare, te uiti la cei care isi vad de existentele lor normale si plictisitoare si ii urasti pentru ca ai da orice sa fii in locul lor. Sa fii prost, sa fii banal, sa fii manelist, sa fii urat, sa fii imputit dar sa nu fii bolnav, sa nu fii nenorocit, sa nu fii abuzat, sa nu fii ucis, sa nu fii cu disabilitati.

Vrei sa stii mizeria celorlalti ca sa nu iti vezi mizeria ta, ca sa poti sa te feliciti ca se poate si mai rau.

De ce ai luat o pauza de la scris domnisoara sau doamna Peculiar? Lasa-ma sa aflu, lasa-ma sa stiu de ce ai incetat cu abnegatie sa faci un lucru pe care il faceai bine si care iti placea sa-l faci. Poate asa o sa ma simt si eu mai bine si poate chiar o sa imi spun ca vreau sa te ajut. Poate nici nu o sa-mi dau seama de meschinaria care ma opreste sa-ti respect necazul si sa te las sa-ti pastrezi demnitatea.

The Show must go on!

Inside my heart is breaking,
My make-up may be flaking,
But my smile, still, stays on!

http://youtube.com/watch?v=4ADh8Fs3YdU

Se cauta

Astept cv-uri pentru postul de comentator.

Profile: spirit critic, simt al umorului dezvoltat, cunostinte bune de gramatica (pentru semnalarea scaparilor mele si ale celorlalti comentatori voluntari)

Job description: 2-3 comentarii pentru fiecare post

Benefits: bonusuri consistente daca se creeaza controverse, plata se face in cantitati negociabile din bautura preferata

Un cadou

Am prins zilele trecute vreo cinci minute dintr-o emisiune la care banuiesc ca se discuta despre femei, dar a fost destul cat sa imi zgarie urechile rau de tot formularea "saptamana mare a femeilor". Daca se impune enormitatea asta promit ca ma mut in alta tara si nu mai dau drumul la teve.

Tot din aceeasi categorie am gasit un articol pe un site pentru care aveam un oarecare respect pana in momentul in care mi-am dat seama ca printre "hot news" creste tot mai mult procentul de "glossy news".

Prima remarca pe care o am de facut este ca articolul este in mod sigur scris de o femeie pentru femei dupa shopping pattern-urile enumerate. Probabil se adreseaza norocoaselor care au un mascul pe acasa si care le vor da in cap cu articolul listat la prima ocazie.

De fapt singurul mesaj care merita retinut este ca e o idee excelenta sa oferi cadou bijuterii femeilor.

***

Nu pot sa ma abtin sa nu comentez cateva indicatii pretioase.

"Cand ii iei ceva, nu te gandi la ce ti-ar placea tie s-o vezi purtand, ci la ceea ce ii place ei, ce se potriveste personalitatii si stilului ei."

Daca gasesc barbatul care imi spune clar si raspicat care exact este stilul si personalitatea prietenei lui si ce bijuterie se potriveste cu acestea ii fac o statuie in secunda doi.

"Citeste cat mai mult despre bijuterii, despre pietre pretioase si semipretioase, despre perle si mai ales despre preturile la care se vand."

Nu reusesc nici macar sa imi imaginez cum ar arata un domn care citeste carti, reviste, articole sau bloguri despre bijuterii, eventual cu o bere in mana, sau care schimba impresii despre cele citite cu prietenii lui.

"Cumpara-i ceva tematic, sa-i arati ca tii la ea. De exemplu, un pandantiv in forma de inima sau in forma de lacat cu o cheita atasata."

Daca as primi ceva atat de plat ca o inima sau un lacat in mod sigur m-as intreba la cate alte evenimente sau domnisoare a fost folosit cadoul ca ultima solutie in lipsa totala de inspiratie.

I am definetly not making your job easy guys!

***

Nu o sa reusesc sa pricep niciodata de ce ne incapatanam sa transformam in fluturasi bestiile minunate care sunt langa noi, si de ce suntem atat de naive sa credeam ca daca am reusit pentru o perioada o sa tina vraja mai mult decat pana la miezul noptii.

Dis de dimineata

Destul de frig in dimineata asta in Bucuresti, cer acoperit si vant. Dincolo de starea vremii, mi-am inceput ziua cu o melodie mai veche pe care nu am ascultat-o cu adevarat decat azi la un castron cu lapte si cereale mancat de una singura.

http://youtube.com/watch?v=pfm-17pu6SQ

Varianta originala a cantecului are mult mai mult substrat, e mai putin comerciala si il poate face pe Terry Jacks sa se ascunda la orice ora. E intr-adevar si putin mai macabra, dar cum altfel poate fi subiectul in discutie?

http://youtube.com/watch?v=DLGTqmOGNxM

" Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Je veux qu'on s'amuse comme des fous
Je veux qu'on rie
Je veux qu'on danse
Quand c'est qu'on me mettra dans le trou"