miercuri, 19 martie 2008

Frumusetea si norocul II

Darurile nu erau fara nici un folos pentru ca era mereu nevoie de o camera in plus, de un pat pentru cei veniti de departe. Parintii alergau de dimineata pana seara si chiar daca aveau si oameni care sa se ocupe de animale, si femei care sa curete, sa mature si sa gateasca nu mai stateau niciodata doar ei trei in fata focului.

Cateodata fata reusea sa se strecoare afara din casa si sa mearga pe o carare ascunsa, batuta numai de piciorele ei in padurea de pe deal. De cele mai multe ori se punea pe spate in iarba inalta si lasa furnicile ratacite sa se plimbe pe piele la fel de indiferente ca si cum s-ar fi plimbat pe o piatra.

Cu un oftat, dadu drumul gandurilor pe care cei care veneau sa-i slaveasca frumusetea in cantece si strofe nu stateau niciodata sa le asculte.
- Soare frumos si tu esti la fel de singur?

De fiecare data cand vroia sa spuna ceva isi dadea seama ca oamenii sunt mai atenti la felul in care i se misca gura sau i se vad dintii, la gropitele din obraji, la pielea mainilor si forma unghiilor cand incerca sa le explice, la felul in care ii cadea lumina prin par. A incetat demult sa le vorbeasca si ei erau multumiti si daca o vedeau doar cum mananca.

Iarba fosneste si un glas tanar ii raspunde:
- Vai domnita, credeam ca nu e nici tipenie de om prin padurea asta... De ce stai asa singura si oftezi cu atata jale?
- Cum sa nu oftez cand nici un om nu mai e om cand da cu ochii de mine?
- Tare as vrea sa vad si eu minunea asta, dar mi-au intrat doua pacatoase de musculite in ochi si nu pot nicicum sa mi le scot singur.
- Am mai auzit sa-ti intre o musculita intr-un ochi dar doua nu cred ca s-a mai pomenit vreodata.
- Eu nu ma mai mir de nimic, o fi din nou norocul meu de vina. Daca merg pe strada si ma impiedic sigur e vreo piatra nestemata pe acolo, daca dau cu capul de o creanga de copac, cade un mar de aur batut cu pietre scumpe, daca incerc sa sap o fantana gasesc o galeata cu galbeni. Am plecat in lumea larga poate, poate, o sa-mi piarda norocul urma. Rogu-te scoate-mi ganganiile astea din ochi si iti dau ce vrei.
- Daca vii si maine aici fara sa ma vezi ti le scot.
- Vin!

Fara sa mai stea pe ganduri fata facu ce promise, ii lasa o sarutare intre ochi si se pierdu printre copacii din padure.

A doua zi Fat-Frumos cel Norocos se intoarse in acelasi loc si astepta cu spatele inspre cararea care urca din vale pana cand soarele urca sus pe cer. Astepta ore fara numar, ore care se lungeau insuportabil o data cu nerabdarea si cu ingrijorarea lui.

Ii treceau prin cap o mie de motive: ca a avut parte doar de o gluma proasta, ca Frumoasa Fara Seaman a ratacit drumul prin padure, ca poate a gasit un alt flacau dintre toti cei vrajiti de infatisarea ei, ca poate a fost atacata de salbaticiunile din padure, ca poate a uitat ca i-a spus sa o astepte.

Si-a dat seama ca nu si-ar mai putea gasi linistea daca nu ar afla ce s-a intamplat si ca poate si la batranete ar intoarce pe toate partile motivele mai mult sau mai putin plauzibile pentru care ea nu a aparut asa cum i-a promis.

Inspre seara a pornit cu pas hotarat pe cararea ingusta, cu urma fierbinte a unui sarut pe frunte si cu o floare pe jumatate ofilita si framantata indelung in mana stanga. Nu dupa mult timp ajunse la primele case si nu i-a luat mult sa isi dea seama ca se intamplase o nenorocire.

2 comentarii:

cris spunea...

povestea asta ma face sa imi amintesc de serile in care tata imi citea povesti de adormit copii si el adormea mai repede ca mine... numai ca la el in carte.. toate povestile se terminau cu un final fericit... mai am inca o speranta mica mica ce palpaie undeva in mine - ca si povestea asta a ta va fi fericita pana la urma.. nu-i asa ?

getbordea spunea...

Va promit un "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Mi-ar placea sa pot sa-l promit in toate povestile, atat ale mele cat si ale voastre.