joi, 29 ianuarie 2009

Întoarcerea fiului rătăcitor


Sâmbătă am avionul înspre casă dar până atunci mai am o grămadă de lucruri de terminat. Am început cu cel mai important dintre ele, lista cu ce trebuie să fac. Teme, adus prăjitură pentru colegi, învăţat pentru examene, scris la lucrare, făcut bagaje şi ordine în cameră, mers la petrecerea de plecare, cumpărături, eliberat birou, lăsat plantele pe mâini bune.

Ceva demn de menţionat din ultimele 6 luni e că am adunat aproape 20 de giga de poze. Preferata mea e asta, deşi profesioniştii spun că nu e tocmai o realizare epocală în domeniu. Cred că îmi place pentru că deşi se stinge o lumină, alta se ridică şi zboară în continuare. Sau ceva poetic şi emoţionant în genul ăsta. Încă nu am făcut toate calculele dar sunt aproape convinsă că în Irlanda este mai mult cer decât în orice altă ţară.

luni, 26 ianuarie 2009

Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche II

Câteodată te ataşezi aşa de mult de un personaj fictiv încât ai citi orice întâmplări cu el şi te-ai uita la oricâte episoade doar ca să îl poţi păstra viu în continuare. Cu sânge cât se poate de nobil în vene, cu o avere considerabilă câştigată printr-o întâmplare norocoasă, sensibil la farmecul Cişmigiului noaptea, fascinat de mare şi atins de microbul călătoriilor, dependent de flori proaspete, adânc rănit de urmaşele Evei, o dată prin trădare şi o dată prin moarte, domnul Pantazi este cu siguranţă unul dintre aceste personaje.

Nu-i reproşăm decât că nu s-ar coborâ la o persoană de rând şi fără o oarecare avere fără puternice procese de conştiinţă, convins că face un păcat cumplit. Probabil şi eu i-aş scrie scrisori fără număr dacă aş şti că am un pic de sânge albastru ca şi Zaza.

Îl găsim în text în timpul unei scurte şederi incognito în Bucureşti, omorându-şi nealinat timpul cu abuzul de băutură, femei, jocuri de cărţi şi muzică lăutărească.

duminică, 25 ianuarie 2009

Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche I

"- ...Într-un salon viu luminat, cocoane în malacov, încărcate de scule, boieri cu favoriţi sau cu imperiale, la grumazul cărora scânteie briliantele Nişanului, se apleacă adânc ca să sărute mâna unei bătrâne îmbrăcată în verde, o bătrână puţintică la trup şi uscăţivă, cu păr cănit morcoviu, cu ochi spălăciţi albaştri. Are însă aerul atât de măreţ: ea stă dreaptă, capul îl ţine sus, căutătura-i e semeaţă, vorba răspicată şi poruncitoare. De şapte ani de când s-a întors din cea din urmă călătorie la Baden-bis, ea nu mai iese din casă şi, pentru că singurătatea îi e urâtă iar somnul rar, în fiecare seară, după-masa de douăsprezece tacâmuri, are până târziu sindrofie.

Cu dânsa avea să piară una din rămăşiţele întârziate ale lumii de odinioară, ea apucase încă vremurile bune: în 1871, când a răposat, mergea pe optzeci şi opt de ani şi era de şaptezeci şi doi văduvă, după o scurtă căsnicie cu un beizadea grec, un copilandru găman care se îndopase cu coacăze şi avusese încurcătură de maţe. De atunci nu voise să se mai mărite şi-şi petrecuse o bună parte din acea lungă viaţă "înăuntru", peste tot printre ce era mai strălucit în nobilime. Credincioasă prejudecăţilor acesteia până la habotnicie, ea ar fi făcut pe oricine să-i ierte îngâmfarea îndată ce ar fi auzit-o vorbind; darul ce avea în privinţa aceasta fiind mai uimitor decât însăşi ţinerea ei de minte; ca să spună un mărunţiş un fleac de nimic, avea felul său anume; când povestea, citea parcă dintr-o carte frumoasă. De altmintreli o stană de bun simţ, un munte; nici eresuri la dânsa, nici ciudăţenii deoarece nu pe socoteala ei trebuia pusă aceea singură de a nu se fi îmbrăcat niciodată altfel decât în verde, nici purtat alt soi de piatră scumpă afară de smarande. Cu timpul, verdele se întunecase, se ascunsese sub un înveliş de horbotă neagră şi numai când au culcat-o în sicriu, au mai gătit-o după a să dorinţă, cu rochia de lastră nerămzie pe care o purtase ca mireasă."

"Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încânte; plăcerea cu care le ascultam, tot mai vie, şi-atingea culmea când venea rândul amintirilor din îndepărtata ei copilărie, atât de îndepărtată şi de înflorită, petrecută numai în desfătări şi în răsfăţuri. Bătrâna pe care o vedeam în oglindă, spilcuindu-se între lumânările devreme aprinse, fusese una din cele trei nestimate pentru cari sângeraseră atâtea inimi. Şi priveam visând, cadra în care erau înfăţişate, ţinându-se după mijloc, tinere, bălane, cu ochi albaştri şi sprâncene negre, tustrele: Bălaşa, Zamfira şi Smaranda. Botezându-le astfel, mama lor, căimăcăneasa Păuna, o hărăzise pe fiecare pietrei scumpe ce-i alesese de naşă, legând-o cu jurământ ca toată viaţa alta să nu poarte şi să se îmbrace numai în coloarea acelei pietre. Ai zice că e dintr-un basm, nu e aşa? - şi nu e, întradevăr, decât un amănunt din minunatul basm al acelei Domniţe a alintărilor care fu străbunica"

marți, 20 ianuarie 2009

Vreme rea


M-am întors o dată cu valul de frig care i-a speriat serios pe irlandezii obligaţi să îşi cureţe parbrizul de gheaţă în fiecare dimineaţă cu apa fiartă rămasă de la ceaiul de la micul dejun. Am fost şi norocoasa care a pornit prima căldura la ora trei noaptea în casa goală pe perioada sărbătorilor. Până acum am mers la muncă pe ploaie destul de hotărâtă încât să îmi intre şi în ceas şi în haina de ski, pe vânt destul de puternic încât să trebuiască să merg ori pe lângă bicicletă ori în marşarier şi pe grindină în mijlocul lui ianuarie, fără nici un strop de ploaie. Nici acum nu am reuşit să o conving pe o colegă de la birou că nu a nins. Nu ştiu fulgi care să semene aşa de bine a bătaie cu pietre. Deh, păcate multe...

Nu mă plâng, mă bucur că deocamdată încă mai am unde mă duce. Mă îngrijorez doar pentru că noua speranţă colorată a Americii şi a lumii a spus că va trebui să străbatem cu nădejde şi cu virtute viitoarele vremuri de furtună.

Între timp mie îmi cântă lăutarii.


sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Dacă tot am vorbit despre vise



Ieri am văzut numai jumătate din "La science des rêves" pentru că am preferat să dorm şi să mă preocup de visele mele mai mult decât de ale altora. Stephane începe filmul cu o reţetă:

"Tonight, I'll show you how dreams are prepared. People think it's a very simple and easy process but it's a bit more complicated than that. As you can see, a very delicate combination of complex ingredients is the key. First, we put in some random thoughts. And then, we add a little bit of reminiscences of the day... mixed with some memories from the past. That's for two people. Love, friendships, relationships... and all those 'ships', together with songs you heard during the day, things you saw, and also, uh... personal... Okay, I think it's one."

Mi se pare mie sau putea la fel de bine să se refere la bloguri?

random thoughts - sunt
reminiscences of the day - avem
memories from the past - avem şi asta
love - pe ici pe colo, un pic mai cu zgârcenie ultimul an
friendships - ce ne-am face fără ele?
relationships - mici frânturi, e mai uşor să începi una decât să treci de prima lună
songs you heard during the day - am pus
personal - un pic mai cu perdea, nu se cade altfel

Şi dacă tot suntem la retrospectivă, am scris mult mai puţin în caiet, aproape deloc de altfel.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Memorabil


"Pour vivre, tout homme doit travailler le jour mais aussi rêver la nuit."


Zaza, tocmai întoarsă din Petersburg, a găsit încă un izvor de inspiraţie pe alte meleaguri. Nu pot spune acelaşi lucru despre lucrarea mea de disertaţie care mă seacă tot mai mult pe măsură ce se adună paginile.

Cu bicicleta II



Mi-a prins bine exercitiul de vara trecuta pentru ca dupa numai o luna urma sa beneficiez zilnic de avantajele mersului cu bicicleta. Azi sunt intr-o dispozitie retrospectiva pentru ca de ieri e la doctor, cu cauciucul din spate dezumflat. Cateva minute de miscare in aer liber in fiecare dimineata sunt sanatate curata dar iti fac si o pofta nebuna de mancare si ma vad nevoita pentru prima data, ca persoana binecuvantata cu un metabolism rapid, sa imi controlez portiile de mancare.

luni, 12 ianuarie 2009

Prin zăpadă


Iarna asta a durat o jumătate de oră, exact cât o pauză de dezmorţit picioarele în drum spre Budapesta. Nu vorbesc de iarna aceea în care leneveşti în casă cu lumină puţină şi mâncare multă ca să scapi de gerul uscat de afară, ci de iarna cu chef de bulgăreală şi obraji roşii. Recunosc totuşi că nu am nostalgii pentru serile în care ieşeam de la şcoală cu groază din cauza hoardelor de băieţi care aşteptau fetele în curte. Mă strecuram cum puteam pe după fusta profesoarelor şi mergeam cât puteam de repede înalţând rugăciuni fierbinţi să nu alunec.

Nu e chiar aşa o mare tragedie să înghiţi un pic de zăpada dar mi se părea cumplit de umilitor să iei un bulgăre în ceafă şi să nu fii în stare să dai unul. Niciun băiat nu ar fi îndrăznit în perioada aia să îţi spună că li se pare că eşti drăguţă dar erau destul de curajoşi să te alerge, să îţi pună piedică şi să îţi îndese zăpadă după gât.



marți, 6 ianuarie 2009

Lamulţani


Ce fac trei blogăriţe de revelion?
Beau vin fiert, joacă Memory şi Monopoly, îşi propun să slăbească la anul şi îl doresc pe Groparu.