luni, 23 august 2010

Moş crăciun - Versiunea surorii rătăcite

În îmbulzeala creată de cadouri şi/sau fum lacrimogen surioara mea mai mare a reuşit să mă piardă. Bănuiesc că în acele momente eu eram fascinată de artificiile care miroseau urât trase de oameni prea proşti ca să ştie că artificiile se trag seara. Asta am crezut eu până acum. Din fericire un domn drăguţ m-a dus la unul din camioanele cu cadouri distribuite de ajutoarele lui moş crăciun - militari în termen în cazul de faţă - iar după ce le-a explicat situaţia, unul din militari a încercat să mă convingă să le spun unde stau.

Din păcate, deşi aveam doar 7 ani, eu mi-am amintit de sfaturile date de tata, în special cele în legătură cu "nu intra în casă dacă pe holul scării sunt oameni necunoscuţi" şi "în nici un caz nu arăta la cineva unde stai", iar eu am extins această categorie şi la bărbaţi îmbrăcaţi în haine kaki. După mai multe încercări eşuate de a extrage informaţia de la mine, şi o mită constând într-o pungă cu cadouri, sora mea mai mare a fost chemată prin staţie iar după ce am fost recuperată ne-am întors cu prada acasă.

Nu mai ţin minte cât de bune au fost portocalele, doar că ciocolată promisă la radio nu a ajuns şi în punga noastră, iar întreagă întâmplare a fost inclusă în dosarul "nu le spune la mama şi tata" la fel cu întâmplarea în care tot sora mea mai mare mi-a rupt nasul într-o încercare de a deveni noile staruri în ale acrobaţiei. De fapt dacă stau şi mă gândesc poate încerca să îmi transmită cât de fericită era că trebuie să îşi împartă păpuşile.

Moş Crăciun

Am schimbat serialele cu margarete şi bampiri pe un documentar despre fărâmiţarea vecinilor noştri iugoslavi pentru că abia după o discuţie cu un coleg sârb mi-am dat seamă că am doar o foarte vagă idee despre evenimentele de dincolo de graniţa noastră de la sud-vest. Încă nu sunt lămurită după o discuţie pe autocar şi după vizionarea primelor două părţi din documentar dar imaginile din '90 mi-au amintit de un crăciun din acea perioadă.

Cutiile cu ajutoare au fost primul avans al promisiunilor vestice de bunăstare de după revoluţie. Chiar dacă mica mafie de distribuţie ce s-a creat în jurul pachetelor făcea hainele folosite un pic mai murdare era o fericire pură să-ţi vezi garderoba dublată de la o zi la alta, chiar şi la 10 ani. Nu ştiu dacă ne-am înfruptat doar pe considerente religioase, e foarte posibil ca pachetele să fi fost primite doar de mica noastră minoritate de inspiraţie americană. Ce e sigur e că înainte de acel crăciun s-a anunţat la radio şi prin şcoli că Moş Crăciun, ieşit triumfător din lupta cu Moş Gerilă, o să facă un act de mare generozitate în parcul din oraşul nostru.

Foarte încântată i-am luat şi pe fraţii mei mai mici, bănuind că oricât de de treabă e moşul nu o să se lase convins că vreau mai mult de un pachet pentru acasă. Copiii s-au adunat în număr destul de mare încât să tixeasca parcul, majoritatea dintre ei având ca însoţitori părinţi care nu trebuiau să meargă la serviciu ca ai noştri.

După o oarecare aşteptare absolut necesară pentru crearea suspansului a sosit şi moşul însoţit de câteva maşini de marfă din care se aruncau pungile de plastic cu cadouri. Dintr-o data ne-am trezit prinşi în mijlocul unui campionat al sportului nostru naţional preferat - datul din coate şi împinsul la cozi. Din nefericire nu eram în primele rânduri din cauza unei trăsături de familie care ne împiedică să ajungem la oră fixă la orice tip de eveniment.

În momentul în care încercam să ajungem pe poziţii mai strategice am fost împiedicaţi din activităţile noastre sportive de un fum galben şi înecăcios cunoscut şi sub numele de gaz lacrimogen. Poliţia a intervenit excepţional de operativă împotriva haitelor de mici derbedei nesătui, sugrumând conflictul şi aducând din nou ordinea şi disciplina în paşnicul nostru oraş păzit de dealuri. Am reuşit cumva să interceptăm şi noi o pungă dar, cu toată magia sărbătorilor, portocalele pe care le-am împărţit acasă în anul acela au avut un gust mai degrabă amar.