vineri, 30 mai 2008

Teambuilding


















În acest sfârşit de săptămână am program impus de "dezvoltare şi învăţare în management şi lucru în echipă", program anunţat cu 73 de zile înainte. Pentru alte detalii despre cum s-au desfăşurat activitităţile şi despre dinamica grupului în mijlocul căruia am onoarea să îmi petrec o bună parte din vreme plănuiesc să scriu o fabulă.

miercuri, 28 mai 2008

Quand je suis ivre, Pauline Croze

Te poţi ameţi şi cu altceva decât cu alcool? Poate cu melodia asta?


Quand je suis ivre, ivre de tristesse,
Quand je suis ivre, ivre de détresse,
Je voudrais tant dégriser et retrouver les couleurs,
Qui se sont effacées, ne sont plus que des ombres.


Am găsit melodia pe cd-ul de la o prietena melomană. Ar fi trebuit să-l savurez pe drumul înspre Tîrgu Mureş dar nici acum nu am reuşit să-l parcurg pe tot pentru că ascult unele melodii o zi întreagă.

marți, 27 mai 2008

joi, 22 mai 2008

Cleptomanie

Cândva la începutul anilor '90, un băieţel a avut toţi banii din lume. De fapt nu chiar pe toţi, dar pentru el era cam acelaşi lucru pentru că avea o comoară care echivala cu un salariu obişnuit. Intr-o zi normală ar fi fost fericit şi cu banii de o halviţă sau de o îngheţată.

Imediat după revoluţie, românii aveau o aviditate de nestăvilit pentru orice produs care înainte îl puteai cumpăra doar dacă o cunoşteai pe tanti Mariana de la alimentară. Aşa se face că unchiul băiatului a reuşit să câştige într-o perioadă destul de scurtă o sumă colosală din vânzarea de tablete de glucoză colorată cu arome de zmeură, portocale sau căpşuni.

Încrederea în instituţiile bancare era foarte redusă şi toţi banii obţinuţi din vânzarea de glucoză au fost puşi întro grămadă mare în mijlocul sufrageriei eroului nostru. Operaţiunea de numărare a sutelor de lei în hârtii albastre mototolite cu Bălcescu şi în monede strălucitoare nou nouţe s-a dovedit destul de anevoioasă. Au fost utile chiar şi cunoştinţele de matematică de clasa a doua ale copilului.

Se uita la muntele de bani din mijlocul covorului cu presentimentul că nu-i va mai fi dat vreodată în viaţă să vadă atâţia bani la un loc.

În timp ce aşeza ordonat banii se gândea la tot ce ar putea cumpăra şi strecura câte o monedă lucitoare sub covorul persan. Dacă cineva ar fi observat lipsa banilor ar fi putut spune oricând că au ajuns acolo din greşeală. După o noapte agitată cu vise cu multă ciocolată, s-a trezit devreme a doua zi, a luat comoara şi a pus-o într-o cutie de carton pe care lipise un material cu flori la lucru manual.

A cumpărat tot felul de dulciuri care nu aveau nici un gust pentru că nu le împărţea cu ai lui şi o brăţară aurie, strălucitoare, ca un şarpe care se încolăcea pe încheietură, pe care a ascuns-o în dulapul cu cărţi. Îşi dorea să o dea învăţătoarei pe care o ştia sensibilă la cadourile primite de la părinţi.

Nu notele vroia să le cumpere, le lua pe cele mai mari şi numai învăţând, îşi dorea atenţia, bunăvoinţa şi încurajările care erau rezervate doar pentru câţiva copii. În fiecare dimineaţă îşi punea brăţara pe mână şi admira în lumina limpede a soarelui solzii şarpelui, limba bifurcată, coada cu clopoţei. Nu i-a dat-o niciodată pentru că avea nevoie de mai mult curaj decât i-a trebuit ca să fure toţi banii din lume.

Viaţa se bate cu filmul şi iese remiză

Pentru că azi am observat că Lejereni are onoarea să facă parte dintr-un blogroll am organizat o şedinţă a consiliului de administrare unde s-a hotărât folosirea diacriticelor pentru a marca evenimentul. E drept că bâjbâim pe tastatură mai ceva ca la prima oră de informatică din clasa a noua când ne-am concentrat cu atât fior să nu pierdem nimic încât ţinem minte şi acum cum arăta schema cu structura fişierelor.


Am găsit o leapşă foarte interesantă pe un blog mai ameţit despre cum ar arăta viaţa mea dacă ar fi un film regizat de mine. Îmi e clar ca locaţia filmului ar fi Lejereni, un oraş în care s-a descoperit demult leacul pentru toate bolile de la cancer până la răceli şi dureri de dinţi. Acolo femeile nu au menstruaţie, bărbaţii nu devin impotenţi şi banii nu se cheltuie frenetic pe campanii electorale care îmi insultă inteligenţa.


Din păcate nu m-am putut hotărî să trăiesc într-o comedie romantică pentru optzeci de ani şi am tras concluzia că nici măcar întrun post nu mi-aş permite să cred că pot face o treabă mai bună decât regizorul actual.


Da, da, linguşesc cu neobrăzare pentru că mă cam pune la punct în ultima vreme din motive care încă nu mi-au fost comunicate.

luni, 19 mai 2008

Lady in red

Pe trenul inter city Suceava Bucuresti am gasit o muza pentru o schita de portret.


***

Imposibil de ignorat, m-a izbit pentru inceput mirosul lucrat intens la munca pamantului si rochia ampla rosie de dantela si matase chinezeasca de plastic, cu margelute plasate strategic pe staminele florilor. Doamna de vreo patruzeci de ani avea un lant destul de gros de aur la gat, par scurt permanent, unghii vulgare cu oja alba sidefata sarita pe alocuri si inca conturate de urme de pamant de la rasaduri.


A adoptat o pozitie neglijenta, cu picioarele desfacute barbateste si mainile incrucisate deasupra burtii generoase. Transpira abundent din cauza materialului sintetic al hainelor, cu fata si ochii mici, prea apropiati, din ce in ce mai rosii. Si-a scos un servetel umed prin unul din capetele pachetului desfacut fortat, s-a sters constiincios pe toata fata cu buze subtiri si barbie ascutita si l-a framantat in maini pana a devenit aproape gri in timp ce povestea cu cealalta doamna care o insotea.


A scos un deodorant Fa cu bila si a inceput sa se dea pe gat si in spatele urechilor, dupa care a repetat generoasa gestul si cu prietena ei. In acelasi spirit altruist a scos un rimel Avon si un ruj roz sidefat scump, de o suta de mii, cu care si-au improspatat amandoua machiajul.


Dupa ce si-a studiat geanta de fas cu buzunare si-a manifestat nemultumirea ca literele albe de pe ea s-au sters foarte usor. Plina de inspiratie, insotitoarea i-a oferit o sticluta de oja alba stralucitoare pentru a remedia problema. Cu multa grija si cu o mina concentrata a pictat cat se poate de conform cu originalul literele sterse, PUNA.

duminică, 18 mai 2008

Păstrăvarie, Câmpul Cetăţii

Probabilistic vorbind, cea mai mare şansă să te împiedici de Lejereni e postul ăsta. Aşa că, dragă cititorule, m-am hotărât să te lămuresc un pic mai bine despre cum au fost cele două zile la păstrăvărie. Eu am ajuns acolo cu jumătate de minte în altă parte, un pic zdruncinată de nişte istorii personale. Casa portocalie de mai jos e pensiunea unde am dormit, curăţică, aranjată cu gust, destul de pustie în perioada în care am fost eu.

Ne-am plimbat printre lacurile cu păstrăvi la ceas de seară şi ne-am înfruptat cu peştii prăjiţi cu mujdei într-o sală de mese fără prea mari pretenţii, dar plină de amatori de delicii culinare. Am trişat un pic pentru că primele două poze sunt făcute pe drumul de întoarcere, a doua zi. În prima zi nu am văzut prea mult soare.






















































































































Mascarada, Alberto Moravia

 Cinci bărbați, Perro, polițistul actor pătruns de simțul datoriei, Sebastiano, tânărul nobil rămas fără avere, Saverio, bastardul diform și exaltat de planuri revoluționare, Tereso, generalul de 50 ani care își dorește o dragoste târzie și Doroteo, slujitorul roșcat și abrutizat, se învârt în jurul Faustei, o femeie venala dar cu sâni frumoși.
 
 "Priviți cum strălucește soarele departe în zare, ridicându-se de după trunchiurile albe de mesteceni... simțiți câtă prospețime, câtă puritate emană iarba scăldată în roua dimineții... adulmecați parfumul florilor care își deschid petalele... ascultați trilul păsărilor deșteptându-se în copaci și salutând soarele... iată, aceasta este natura, mereu la fel, fie că există sau nu libertate... cine ne-ar putea împiedica să nu ne bucurăm de viață?"
 
 "O astfel de femeie, nu putu să nu reflecteze Tereso privind-o pe Fausta care, stând în fața oglinzii își întindea cu mare grijă rujul pe buze, ar trebui răsturnată aici pe divan, posedată și pe urmă... marș! dată afară... Iar eu, ce fac, o respect și permit să-mi toarne astfel de minciuni sfruntate."
 
 "Sebastiano fu atât de îngrozit, încât crezu pentru un moment că nu simte nici o durere; în realitate , așa cum se întâmplă în cazul suferințelor teribile, durerea exista, dar era așa de profundă încât îi amorțise simțurile."
 
 "I se părea că oamenii nu erau altceva decât niște corupți și niște imbecili; că doar întâmplarea decidea soarta omenirii; și că, între răutatea și prostia oamenilor și absurditatea frenetică a hazardului, nu-ți rămânea decât să-ți dorești un singur lucru: ca rasa umană să fie distrusă din temelii. Îl încerca un sentiment de repulsie pentru orice ființă care umbla în picioare și purta veșminte."

vineri, 16 mai 2008

Pentru Mihai

Ne-ai gasit?

Sarmale in Suburbia

Am avut o activitate intensa de ridicare a nivelului de cultura muzicala in ultima saptamana, portia de azi a fost de sarmale reci. Ca sa nu dau numai trupei credit, seara a fost o reusita si din cauza companiei, o combinatie echilibrata de nou si vechi.

***

Nu am jucat foarte multe jocuri pe calculator pentru ca nu am gasit prea multe la care sa fiu foarte buna si sa nu ma plictisesc. Unul din jocurile cu care am pierdut cateva nopti cu placere a fost Sim City, un joc in care faceai pe primarul unui oras pe care puteai sa il ridici de la zero.

Principala responsabilitate era sa stabilesti un nivel al taxelor destul de mare incat sa iti permiti sa faci lucruri utile cum ar fi autostrazile si metroul sau lucruri placute cum ar fi statuile sau parcurile. Era la fel de important sa nu fii prea lacom pentru ca nu aveai singurul oras din lume si mai mult decat bani iti doreai multi oameni.

Cea mai spontana persoana pe care o cunosc s-a hotarat ca ar fi amuzant sa inceapa acelasi joc chiar si numai de dragul competitiei. Primul pas era sa pui un nume orasului pe care urma sa-l construiesti de la o bucata mare de iarba. Numele pe care l-am pus orasului meu nu mi-a ramas in minte pentru ca nu am gasit un nume mai frumos decat cel al orasului concurent Lejereni oricat mi-am solicitat imaginatia.

Orasul meu a avut mult mai multi locuitori, cartiere mai mari cu blocuri muncitoresti, cu oameni obisnuiti, care imi aduceau fara prea mult efort bani destui pentru orice statuie sau monument se putea cumpara in joc. In Lejereni nu s-au adunat prea multi oameni dar casele erau mari, nobile, cu spatii verzi generoase.

Nu m-am mai jucat pentru ca stiu sa imi dau seama cand pierd.

miercuri, 14 mai 2008

Feminizare

Incercand sa caut cartea de management si motivare din care s-a inspirat James Bond in comentariile unui post anterior am dat peste un articol despre hipnoza. Se pare ca sunt unele persoane care ar plati bani ca sa devina mult mai feminine.


Autorul articolului spunea ca dupa aceasta terapie se vor vedea schimbari in modul in care se imbraca subiectul, in modul in care se misca, in felul in care sta jos, in modul in care isi ingrijeste pielea, in felul in care se machiaza.


Imi imaginez ca la o sedinta de hipnoza, esti adus in starea de transa dupa care se porneste un televizor pe Euforia sau pe Romantica. Probabil dupa cateva sedinte incepi sa simti nevoia acuta sa cumperi parfumuri in functie de momentul zilei, anului sau de dispozitie si produse pentru ingrijirea calcaielor, a unghiilor, sau a parului.


Iti vei da seama ca iti trebuie de urgenta genti, margele, papuci, cercei si esarfe care sa se potriveasca cu garderoba care ti se pare dintr-o data mult prea limitata. O sa iti doresti sa iei reviste glossy care sa iti spuna ce sa alegi, ce se poarta, cum sa ai stil si o sa incepi o cura drastica de slabire.


Vei simti nevoia sa vorbesti in permanenta pe o tonalitate mai inalta si eventual cu mana in sold despre subiecte de genul cat de des ar trebui sa-ti spuna partenerul te iubesc, daca ar trebui sa se uite la alte femei pe strada, daca e normal sa iasa mai des de o data pe an cu baietii.


La un mic calcul te costa mult mai putin o sedinta de masculinizare cu conditia sa renunti la partea in care iti este stimulat interesul pentru sex(-ul opus). Altfel s-ar putea sa ajungi sa platesti pentru aceleasi creme, bijuterii, accesorii si haine.

luni, 12 mai 2008

Insomnie

M-a ocolit cu inversunare somnul aseara, poate si pentru ca am prins doua ore binecuvantate de somn lenes de duminica. Imi treceau prin cap atatea lucruri de care nu sunt multumita, pe care nu am reusit sa le fac sau pe care le-am facut si nu le pot lua inapoi incat am luat caietul si am inceput sa le scriu.

Dupa 7 pagini nu a mai ramas nimic. Doar faptul ca am reusit in sfarsit sa cumpar pamant pentru un trandafir japonez care a dat niste radacini foarte puternice intr-un pahar cu apa.

vineri, 9 mai 2008

Patty Diphusa, Pedro Almodovar

Joaca lui Pedro Almodovar cu cuvintele din paginile revistei "La Luna" a dat nastere unui personaj feminin croit pe tiparul mult mai celebrei Holly Golightly si condimentat cu o cariera de vedeta de filme pentru adulti.

Patty are prea multa pofta de viata ca sa adoarma vreodata si isi povesteste cu dezinvoltura cele mai scandaloase aventuri. Almodovar o inzestreaza cu o putere de seductie fara limite, cu inteligenta si cu mai multa sensibilitate pentru inocenta barbatilor decat pentru buzunarul lor.

Lectura a fost si mai interesanta pentru ca in timp ce citeam despre libertinajul din Madridul anilor 80 pe scaunele din fata mea se desfasura in paralel o discutie despre motivele biblice pentru care ziua de odihna trebuie sa fie sambata si nu duminica. Orice s-ar spune nu putem nega faptul ca viata are un foarte fin simt al umorului mai ales atunci cand e in toane bune.

"Ma gandesc sa iau trenul asta. Peste douasprezece ore, voi fi la Paris, iar peste sase luni voi vorbi frantuzeste. Voi saluta zorii zilei in compania veselei demi-baguette crocante si ma voi imprieteni cu Catherine Deneuve. Voi fi mana ei dreapta. Si cand o sa m-astept mai putin la asa ceva, voi primi un rolisor ca Eva Harrington. Apoi, o data cu succesul, poate ca o sa-mi uit traumatismul si voi reincepe sa iubesc. Pana atunci cum sa spun? Voi face tot posibilul sa supravietuiesc."

De ce prefer sa merg cu trenul

In ultima vreme ma poarta la Targu Mures cele mai nefericite motive posibile si nici drumul pana acolo nu imi face viata mai usoara pentru ca dureaza intre 8 si 9 ore si merg de obicei noaptea. Ideal ar fi sa reusesc sa dorm cat mai mult dar chiar daca am un somn destul de disciplinat de multe ori mi-au pus probleme discutiile in maghiara.

Sustin cu tarie ca nu se poate dormi cu limba asta pe fundal. Ma intreb daca mi-ar fi mai usor daca as intelege ce se spune.

Nu pot sa ma plang pentru ca totusi am optiuni, pot sa imi pun siguranta in pericol si sa merg cu un microbus. Ajung in 6 ore, discutiile se leaga mult mai greu, cateodata chiar deloc si e si o varianta mult mai ieftina.

Din pacate soferii sunt dintre cei mai nesuferiti, mai lipsiti de consideratie si de amabilitate oameni pe care ii intalnesc. Poate pentru ca conduc cate 12 ore pe zi, sau pentru ca sunt prost platiti, sau pentru ca se intalnesc cu zeci de oameni in fiecare zi, care au aceleasi solicitari si povesti plictisitoare sau poate pur si simplu pentru ca sunt angajati numai daca dau dovada de calitatile enumerate mai sus.

Inclin spre ultima explicatie pentru ca si soferii de taxi se confrunta cu aceleasi probleme si nu pot nici macar sa fac comparatie intre atitudinile lor.

O doamna cu un copil blond in brate si un baiat la varsta afirmarii vointei proprii dar nu si a independentei l-a rugat pe sofer sa opreasca undeva inainte de gara, unde se facea stationarea regulamentara. S-au ridicat in picioare din mers si in dreptul usii adolescentul a inceput sa se contrazica cu mama lui despre care loc e mai potrivit sa coboare.

La o frana mai brusca femeia s-a dezechilibrat si era cat pe ce sa scape copilul care trezit brusc a izbugnit in cel mai induiosator ras. Fara sa simta enervarea mamei sau pericolul si-a imaginat ca e rost de joaca.

Deja iritat soferul opreste si dupa ce se da jos doamna cu mii de multumiri unul dintre calatori ii aminteste ca trebuie si el sa coboare ca sa le deschida usa la bagajele din spate. Pentru ca isi epuizase orice farama de rabdare le-a strigat de pe geam sa vina la gara dupa bagaje si a pleacat in tromba.

marți, 6 mai 2008

Greu e viata, dar frumos

Ce sa nu spui cand cineva iti spune ca i s-a intamplat ceva ingrozitor:

- nu stiu ce sa zic
- ce trist
- imi pare rau
- se mai intampla si din-astea, e trist ca se intampla, dar asta e
- o sa te simti mai bine
- si eu am patit ceva asemanator
- trebuie sa fii tare
- nu pot sa cred
- lasa ca o sa treaca si asta
- la toti ne e greu
- Dumnezeu stie de ce a vrut asa sau alte divagatii pseudo-religioase
- capul sus! (update BabyBoo)
- fii tare femeie! (later edit)

Prin simplul fapt ca ti-a spus despre ce e vorba se simte mai bine, macar cu un gram. Eu sugerez o strangere de mana, o imbratisare sincera sau poate un "Pot sa te ajut cu ceva?". De cele mai multe ori spui mai multe daca taci.

sâmbătă, 3 mai 2008

Inchinare

As fi vrut sa pot scrie ceva care sa inspire, pentru ca nu mai trebuie sa imi fie frica de moarte, pentru ca cineva a suferit ca sa imi primesc aripile inapoi. Pastele meu nu s-a intins dincolo de mielul luat din supermarket si de ouale vopsite.

In anii trecuti ai mei alegeau animalul viu si ii auzeam urletele de agonie dinainte sa se transforme in carne, vedeam sangele nevinovat pe mainile, pe halatele albe ale macelarilor, amestecat in noroiul de pe jos. Acum din piata am luat doar ceapa verde, ridichile, merele verzi si capsunile lemnoase din import.

Parca nu am mai fost atat de macelar nici eu.

Zilele trecute am stat in acelasi loc cu multi tineri aproape copii care s-au adunat ca sa asculte vorbindu-se despre Dumnezeu. Cerul meu e inchis in ultima vreme, sau poate doar eu mi-am intors fata de la el pentru un timp. Cu siguranta ma uit mult mai des la varful pantofilor cand pasesc decat la nori.




























Pozele le-am gasit aici.

1 mai

A doua zi de Paste m-am intors in capitala cu insotitori, sora si fratele meu. Nu am avut timp sa fac pe ghidul pentru ca nu mi-am luat concediu toata saptamana, dar de 1 mai am profitat pentru cateva ore de vremea frumoasa.

Sustin in continuare ca Bucurestiul are o poezie a lui aparte, pe care trebuie sa o cauti atent prin kitsch, praf, degradare, contraste si suprapuneri.
















































































Update:
Poezia se observa mult mai greu intr-o zi in care un intarziat isi manifesta nemultumirea fata de nerusinarea conductorului de metrou printr-un scuipat bine tintit pe fereastra si prin fluturarea plina de avant a unui anumit deget.