vineri, 26 septembrie 2008

O vara la tara, J.L. Carr

Am citit romanul dintr-o rasuflare. Mai mult decat fermecatoare, cartea iti da impresia ca asculti o poveste de dragoste din tinerete spusa de un batran pe o banca din parc. "O vara la tara" este o carte despre diferite forme ale trecutului, cel mai indepartat ghicit printre nuantele unei picturi ce se restaureaza, cel mai apropiat sugerat prin cosmaruri cu orori din razboi. Actiunea pare difuza, lipsita de importanta in comparatie cu nostalgia dulce amara care razbate printre randuri.

Prezentul cartii se transforma din cand in cand in trecut ca sa nu uiti ca vara la tara nu e mai mult decat o amintire.

"... Nu cred ca multi dintre noi isi fac griji in privinta faptului ca vor imbatrani.
- Si nici nu se gandesc la moarte? a zis el. Cine a facut bine va fi rasplatit, cine a facut rau va fi pedepsit?
- Ei, haide, termina, am spus iritat. Am venit pe lume si o sa plecam din ea. E destul pentru mine. Vremea care ni s-a dat este limitata, iar eu iau lucrurile asa cum se astern de la sine."

"- Atunci ce ziceti de iadul de pe pamant?
I-am spus ca l-am vazut si ca l-am trait ici si colo, si ca, slava Domnului exista mereu o cale de scapare. Apoi, nici unul dintre noi nu a scos nici un cuvant un timp indelungat si m-am gandit ca ar fi de spus cate ceva despre anotimpurile petrecute in iad; atunci cand scapam de starea de disperare, viata ni se pare mai stralucitoare decat ne amintim. Ne parasim tovarasii care au plecat pe taramul mortii. In timpul zilei, reusim sa-i uitam. Noaptea, in intuneric, pentru un timp se mai intorc, dar noi nu vrem sa mai stim nimic din ce e al lor; ceea ce le apartine lor este o alta lume - iadul, daca vrei sa-l numesti asa. "

miercuri, 24 septembrie 2008

Cel mai cel

 Zilele trecute, unul din cetățenii de onoare ai Lejereniului a lansat o întrebare puțin caustică, plecat fiind și el de ceva vreme de pe plaiurile natale: care e mai Lejereni, Galway sau București. Ne simțim obligați să îi dăm un răspuns, deși orice comparație între cele două orașe nu ar face dreptate niciunuia. Bucureștiul în comparație cu Galway-ul e prăfuit, asaltat de cearceafuri publicitare, corupt, lipsit de preocupări serioase pentru mediu, agresiv, obișnuit să dea din coate, să calce în picioare, cu copii zdrențăroși care așteaptă să primească un ban sau să îl fure, cu blocuri și betoane care reușesc să facă cerul mai mic și vegetația mai puțină și cu vestigii de nobilitate roase ca de lepră și lăsate în paragină.
 
 Galway-ul în comparație cu Bucureștiul e surprinzător de lipsit de imaginație, cu case joase, clonate, cu câțiva pseudo-artiști care amuză turiștii cu picturi, sculpturi în nisip și recitaluri improvizate, cu nelipsite magazine de suveniruri cu căni, tricouri, brelocuri și magneți de frigider, cu puburi pe jumătate pline de străinii care vor să surprindă culoarea locală și să bea guiness.
 
 Părțile bune nu le găsești prin comparație, trebuie să le dai timp să se descopere, complexitatea și farmecul Bucureștiului pălește în față cerului nesfârșit de aici, în față verdelui viu al ierbii tunse scurt și udate până la refuz, în fața aerului curat care vine dinspre ocean, dar într-o zi proastă Galway-ul este doar un oraș mic cu ploaie descuranjanta.
 
  Cel mai Lejereni dintre București și Galway este Lejereniul, dar Lejereniul nu e bun decât pentru o pauză de cafea.

duminică, 21 septembrie 2008

South Park

Cartman: Mom, kitty is being a dildo!
Cartman's mom: I know a certain kitty-kitty who's sleeping with mommy tonight.

marți, 16 septembrie 2008

Insulele Aran

"The Aran Islands lie off Western Ireland. All three are small wastes of rock without trees, without soil. In winter storms they are almost smothered by the sea which because of the peculiar shelving of the coast line piles up into one of the most gigantic seas in the world.

In this desperate environment the Man of Aran, because his independence is the most precious privilege he can win from life, fights for his existence bare though it may be.

It is a fight from which he will have no respite until the end of his indomitable days or until he meets his master the sea."

Descrierea lui Flaherty din 1934 mai este doar parţial adevărată chiar dacă ai impresia că nu s-au schimbat prea multe din perioada în care s-au construit forturile din piatră gri. Sursele de hrană nu mai sunt limitate doar la cartofii plantaţi cu multă trudă în nisip şi iarbă de mare în lipsa solului şi la pestele smuls mării, pentru că s-a deschis un magazin Spar. Oamenii încă se luptă ca să adune puţin sol in jurul caselor înălţate direct pe piatră dar nu pentru hrană ci pentru câteva plante decorative. Nu se dau aprobări de construcţie decât dacă poti demonstra că lucrezi pe insulă şi e unul din puţinele locuri în care încă se mai vorbeşte irlandeza şi pe stradă.

Copacii nu rezistă foarte mult, la primul semn de uscăciune mor pentru că rădăcinile nu întâlnesc altceva decat piatră seacă. Unul din satele mai mici are 12 case si 7 persoane, dar sunt şi excentrici care au ales să se mute aici din alte părti mai însorite, fascinaţi de mare şi de relieful aspru. Insula e brăzdată de garduri înălţate pe măsură ce s-a curăţat terenul de pietrele care de-a lungul timpului au fost folosite şi pentru case, şi pentru unelte, şi pentru biserici, şi pentru lespezi de morminte.

În cimitirul cu cruci vechi şi noi unii au preferat să aibă deasupra, în locul pietrişului gri, nisip plin de scoici sau cioburi de guiness. Irlandezii nu se sfiesc să îşi exerseze simţul umorului şi în faţa doamnei cu coasă, încă nu s-a raportat dacă zâmbeşte.

Una din ocupaţiile de bază, în afară de tricotarea şi vânzarea de pulovere, este plimbarea turiştilor cu microbuze. Noi am preferat să ne facem cumpărăturile de la supermarket prima dată şi am ignorat toţi soferii cu hărţi cu traseul care ne invitau la turul insulei. Când ne-am întors mai rămăsese doar un domn destul de în vârstă care probabil nu a inspirat destulă încredere deşi traficul nu este foarte nebun pe insulă. A avut grijă să ne arate şi biserica lui, the American Bar, şi să ne spună că singura bancă e deschisă doar două zile pe săptămană.

Celebration Of The Lizard, The Doors

"Once I had, a little game
I liked to crawl, back in my brain
I think you know, the game I mean
I mean the game, called 'go insane'

You should try, this little game
Just close your eyes, forget your name
Forget the world, forget the people
And we'll erect, a different steeple"

duminică, 14 septembrie 2008

À une passante, Charles Baudelaire

De la ultimul îndrăgostit compulsiv şi incurabil.

"La rue assourdissante autour de moi hurlait.
Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse,
Une femme passa, d'une main fastueuse
Soulevant, balançant le feston et l'ourlet;

Agile et noble, avec sa jambe de statue.
Moi, je buvais, crispé comme un extravagant,
Dans son oeil, ciel livide où germe l'ouragan,
La douceur qui fascine et le plaisir qui tue.

Un éclair... puis la nuit! — Fugitive beauté
Dont le regard m'a fait soudainement renaître,
Ne te verrai-je plus que dans l'éternité?

Ailleurs, bien loin d'ici! trop tard! jamais peut-être!
Car j'ignore où tu fuis, tu ne sais où je vais,
Ô toi que j'eusse aimée, ô toi qui le savais!"

Mortii cu mortii si vii cu vii

vineri, 12 septembrie 2008

Placeri vinovate



Today I tried a Galway Hooker. I'm not talking about the sailing boat.
(Poza am luat-o cu ajutorul domnului Google).

Trandafir japonez II

Se pare că se descurcă foarte bine şi fără mine, l-am lăsat pe mâini de încredere. Daca oamenii o să se hotarască să se lase de programare şi să deschidă o firmă care să aibă ca principală activitate îngrijirea florilor de apartament în perioada în care sunteti plecaţi o să vă dau şi vouă numărul de telefon şi adresa.

Floarea cu mai puţin de doua luni în urmă.


miercuri, 10 septembrie 2008

luni, 8 septembrie 2008

A little princess



Am descoperit cel mai gratios mod de a manca o turta dulce, cu tot cu nisipul de sub unghii. Am avut un pic de emotii cand am imortalizat momentul pentru ca am ramas putin traumatizata dupa ultima experienta cand am prins niste pusti cu spatele intr-o poza de pe plaja. Tatal m-a avertizat foarte revoltat sa nu mai fac niciodata poze copiilor lui si m-a pus sa le sterg. M-am simtit ca un criminal care se furiseaza in casa gemenilor jolie-pitt ca sa vanda niste instantanee.


The things I do for you guys!


Chester Beatty Library

Una din opririle cele mai fascinante din Dublin a fost biblioteca Chester Beatty. Am stat cu orele in fata exponantelor si m-am convins ca niciodata nu o sa fie acelasi lucru sa citesti un roman pe calculator si sa ai o carte in mana, sa simti mirosul hartiei. Probabil in acelasi mod au gandit si stramosii nostri cand au auzit prima data de tipar. Au fost convinsi ca nu o sa se poata compara sub nici o forma ce inseamana sa citesti un volum scris si ilustrat de mana in nenumarate ore istovitoare cu o productie ieftina de serie.

Din cate stiu eu nici unul din stramosii mei nu se poate lauda ca ar fi tinut vreodata ceva asemanator in mana, probabil nici nu s-a citit si scris de prea multe generatii.

Am fost atat de impresionata de atentia pentru detaliu, de delicatetea culorilor incat am scapat pe jos lupa pusa la dispozitia vizitatorilor. Din fericire nu s-a spart, nu a cazut pe nici o vitrina si nu s-a declansat nici o alarma.