Într-o poiană

Căldura e singura care se amuză pentru că ceilalţi se concentrează cu eforturi susţinute să-şi împiedice creierul să se lichefieze. Dar în mijloc de pădure, la umbră de copaci stufoşi cu vânticel leneş şi susur de izvor mai e loc de o discuţie între două căprioare cu un fir de iarbă uitat între dinţi:
- Tocmai când mă gândeam şi eu că de data asta treburile merg foarte bine. Ne-am plimbat prin pădure, ne-am spus povestea vieţii, mi-a arătat galant nişte iarbă mai fragedă... De fapt mai mult eu am vorbit dar el chiar părea că ascultă.
- Da, spuse cealaltă cu vocea experienţei, trebuie să ai grijă cum joci rolul de căprioară rănită. Oricui îi place o poveste tristă, numai să nu fie împărtăşită prea mult. Nu ţi se pare că sunt mai suplă?
- Nu ştiu ce să zic, eşti la cură?
- Da, o ţin în weekend.
- Azi e sâmbătă.
- Încep de mâine.