Îmi amintesc foarte limpede cum arăta dulapul meu cu haine în perioada mai puţin democrată a iubitei noastre ţări când printr-un fenomen inexplicabil reuşeam să mă îmbrac cu maxim 3 pulovere, 3 tricouri şi două perechi de pantaloni. Nu ştiu cum am reuşit eu să trag cu urechea la discuţiile celor mari şi am aflat că în China salopetele muncitorilor erau făcute din blugi. După un scurt calcul m-am hotărât evident să mă mut în China cu prima ocazie.
Cea mai mare dorinţă când deschideam dulapul era să am şapte perechi de blugi, nu ştiu exact de ce şapte, poate pentru că era un număr din ăsta rupt din basme şi numărul ăsta îmi suna mie la fel ca în şapte cai albi înaripaţi, sau şapte diamante cât oul de porumbel, sau şapte drumuri poleite cu aur curat, sau şapte rubine roşii că sângele de voinic.
Nu pot spune că era motiv de complexe dulapul meu cu haine pentru că arăta exact la fel cum arătau şi dulapurile colegilor mei de joacă, probabil şi hainele erau cam aceleaşi. Nu se găseau de cumpărat prea multe dar mama cumpăra materiale cu orice ocazie şi pentru că avea mâini vrăjite când aveam serbare scotea nişte minunăţii la care nu mă mai săturam să mă uit. Magia începea întotdeauna cu o zi înainte de eveniment, şi niciodată imediat după ce venea de la serviciu pentru că avea o groază altele de făcut până spre seară. Prima dată mă măsura, croia şi după aceea se punea la măsuţa mică din sufragerie în faţă la maşina de cusut. Stăteam şi eu cu ea până mi se închideau ochii, şi câteodată mă lăsa să trag de material.
Mi se făcea somn cu mult înainte să înceapă să semene a ceva bucata aia de material, dar întotdeauna când mă trezeam dimineaţa să mă pieptene înainte să plece ea la lucru pentru că aveam părul prea lung ca să mi-l pot pieptăna singură mai repede de clasa a patra găseam hăinuţele frumos călcate pe spătarul scaunului. Mă concentram tare tare ca să mi se imprime bine în minte cum arătam gătită aşa şi să mă asigur că nu uit nici măcar când cresc mare că mama a mers la muncă în ziua aceea după ce nu închisese nici un ochi până la patru dimineaţa.
***
Acum dulapurile se umplu mult mai uşor şi trebuie să schimb garderoba de iarnă cu cea de vară ca să am loc pentru toate. Încă nu arunc şi nu dau la alţii nici măcar hainele pe care nu le mai port de multe sezoane, mă ataşez de fiecare şi fiecare are o poveste. Am o singură problemă în fiecare dimineaţă, pe care nu îmi amintesc să o fi avut pe alte vremuri, nu am cu ce să mă îmbrac.
Cea mai mare dorinţă când deschideam dulapul era să am şapte perechi de blugi, nu ştiu exact de ce şapte, poate pentru că era un număr din ăsta rupt din basme şi numărul ăsta îmi suna mie la fel ca în şapte cai albi înaripaţi, sau şapte diamante cât oul de porumbel, sau şapte drumuri poleite cu aur curat, sau şapte rubine roşii că sângele de voinic.
Nu pot spune că era motiv de complexe dulapul meu cu haine pentru că arăta exact la fel cum arătau şi dulapurile colegilor mei de joacă, probabil şi hainele erau cam aceleaşi. Nu se găseau de cumpărat prea multe dar mama cumpăra materiale cu orice ocazie şi pentru că avea mâini vrăjite când aveam serbare scotea nişte minunăţii la care nu mă mai săturam să mă uit. Magia începea întotdeauna cu o zi înainte de eveniment, şi niciodată imediat după ce venea de la serviciu pentru că avea o groază altele de făcut până spre seară. Prima dată mă măsura, croia şi după aceea se punea la măsuţa mică din sufragerie în faţă la maşina de cusut. Stăteam şi eu cu ea până mi se închideau ochii, şi câteodată mă lăsa să trag de material.
Mi se făcea somn cu mult înainte să înceapă să semene a ceva bucata aia de material, dar întotdeauna când mă trezeam dimineaţa să mă pieptene înainte să plece ea la lucru pentru că aveam părul prea lung ca să mi-l pot pieptăna singură mai repede de clasa a patra găseam hăinuţele frumos călcate pe spătarul scaunului. Mă concentram tare tare ca să mi se imprime bine în minte cum arătam gătită aşa şi să mă asigur că nu uit nici măcar când cresc mare că mama a mers la muncă în ziua aceea după ce nu închisese nici un ochi până la patru dimineaţa.
***
Acum dulapurile se umplu mult mai uşor şi trebuie să schimb garderoba de iarnă cu cea de vară ca să am loc pentru toate. Încă nu arunc şi nu dau la alţii nici măcar hainele pe care nu le mai port de multe sezoane, mă ataşez de fiecare şi fiecare are o poveste. Am o singură problemă în fiecare dimineaţă, pe care nu îmi amintesc să o fi avut pe alte vremuri, nu am cu ce să mă îmbrac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu