"Tocmai bine de dormit... Nici prea cald, nici prea racoare; de vant, nici suflare; pe camp asa liniste de toate patru partile ca se puteau auzi cum taraiau si forfoteau ganganiile, mis-mis pan pais, si apa cum galgaia afara din ghizdul fantanii printre pietricele - ca asa e apa, ca viata omului! atata numa ca viata curge cat curge si pe urma sta; dar apa curge mereu de cand lumea si cat lumea n-o sa mai stea..."
La sfarsitul unei scrisori trimise de Eminescu catre Veronica m-au izbit niste cuvinte mai mult decat multe altele care mi-au trecut pe sub ochi: "Te rog mult nu ma uita. Mihai"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu