Parea atat de interesant asa absorbit de cartea lui, cumva serios si imbufnat in comparatie cu prietenii lui care jucau carti galagiosi incat nu reuseam sa ma concentrez la cartea mea. Dupa ce am citit de cateva ori aceeasi pagina am renuntat la lectura si mi-am lasat privirea sa alunece pe zapada care fugea repede inapoi.
Incercam sa nascocesc un mod sa-l fac sa ma intrebe ce citesc, unde merg, unde am fost, cu ce ma ocup, ce muzica sau ce culoare imi place, orice doar sa pot sa-l vad fara sa intorc capul peste umar.
Ceva ce semana cu o vulpe sau cu un caine cu coada stufoasa s-a hotarat sa faca un lucru bun pe ziua respectiva si a alergat pe langa tren ca sa imi dea pretextul sa intreb ce fel de mamifer a intrerupt monotonia albului de afara. Evident ca am fost singura care a surprins miscarea si daca as fi avut mai multa imaginatie puteam sa il intreb acelasi lucru fara sa fi vazut nimic.
Am zburat foarte repede peste sutele de kilometri schimband idei si informatii superficiale si singurul lucru care a stricat imaginea strainului imbracat impecabil, cu ceafa bine tunsa si cu ochii de un verde neidentificat a fost ca am facut greseala sa cred ca vreau sa-l vad si a doua oara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu