Frumuseţea şi norocul IV

Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a

Când Făt-Frumos cel Norocos a ajuns în sat vestea nenorocirii ajunsese până la ultimele case. Părinţii fetei îşi frângeau mâinile îndureraţi şi nu vroiau să primească nici o consolare, nici nu mai ştiau de ce să se apuce pentru că copila a fost motivul pentru care se trezeau în fiecare dimineaţă în ultimii ani şi primul gând care le venea în minte când deschideau ochii era îndreptat spre ea. Chiar credeau că ea alesese să-i părăsească şi sperau că cel puţin va fi fericită.

Băiatul îşi simţea inima secată şi porni pe drumul care ieşea din sat, fără măcar să ştie unde îl duceau picioarele. La marginea drumului, ascuns de arşiţă la umbra unui copac, un călugar bătrân ca vremea, cu haine negre sfârtecate de mărăcini şi nopţi dormite pe pietrele drumului, îl vede venind privind în gol, cu umerii lăsaţi, semn de mare întristare.

- N-ai puţină apă pentru un bătrân sărman?
- N-am moşule, să-mi fie cu iertare. Dar ştiu o fântână puţin mai departe, o să merg să îţi aduc şi ţie că şi eu am sufletul uscat ca iasca.

După ce se întoarse cu apa bătrânul prinse a-l descoase şi află toată istoria. În timp ce tânărul îi povestea cu năduf şi cu privirea pierdută în zare cum i s-a terminat norocul, bătrânul începu să aşeze ca în joacă pietre şi pietricele de pe drum. Încet, încet pietrele au început să închipuie un cal, atât de măiestrit încât până şi coama era făcută din fire mărunte de nisip. Ieşise deja luna când Făt-Frumos cel Norocos termină de explicat cât de moi erau mâinile care l-au ajutat în poiană, cât de dulce era glasul, cum îi mângăia sufletul fiecare vorbuliţă. Când îşi plecă ochii cu un oftat văzu pentru prima dată calul.

- Dar ce fel de vrăjitorie mai e şi asta?
- Nu te înspăimânta. Să ştii că nu-i bine mai mare pe care să-l poţi face decât să dai unui însetat apă pe o zăpuşeală ca asta. Văd bine că boala care te-a prins nu are alt leac decât din mânuşiţele alea pe care le simţi şi acum când închizi ochii. Trebuie să mergi şi până la capătul pământului ca să le afli.
- Eu aş merge şi mai departe dar dacă ea are ochi numai pentru altul acum, degeaba merg.
- Ei află că n-a plecat de bună voie şi a fost dusă acolo sub grea vrajă.

SMart

Pe Köstlergasse la numărul 9, aproape de apartamentul în care am stat în Viena, este o cafenea care îşi selectează clienţii dintre cei care iau la propriu sintagma "Love hurts". Nu mă puteam abţine să nu fur câteva priviri dimineţile de sâmbătă când uşile erau larg deschise pentru curăţenie dar nu am văzut nimic mai spectaculos decăt un pantof roşu folosit pe post de suport de lumânare.

Recent un preot român a adus vânzări record unei reviste de scandal care l-a filmat cu camera ascunsă în timpul unor distracţii mai puţin ortodoxe. Presimt că o să urmeze o nouă serie de mare succes de emisiuni OTV pe această temă, mai ales că preotul nu s-a jenat deloc şi îşi susţine foarte senin dreptul la exprimare.

Cel care a dat numele acestui gen de perversiuni este un austriac.

Venus înveşmântată în blănuri, Leopold von Sacher-Masoch

"Pot să-mi imaginez cu uşurinţă că aş putea să aparţin unui bărbat toată viaţa mea unui singur bărbat, dar acesta trebuie să fie un bărbat întreg, unul care să mă domine, care să mă subjuge prin puterea lui înnăscută, înţelegi? Şi orice bărbat - şi ştiu asta foarte bine - de îndată ce se îndrăgosteşte devine slab, maleabil, ridicol. Se lasă în mâinile femeii, îngenunchează înaintea ei. Singurul bărbat pe care l-aş putea iubi pentru totdeauna ar fi acela care m-ar face să îngenunchez eu în faţa lui."

Pagini neobrăzate

Cu câteva săptămâni în urmă, la chioşcul de unde cumpăr cartea de miercuri am avut parte de o mică modificare în rutina replicilor schimbate cu vânzătorul, un băiat destul de tânăr cu tricou în culorile steagului Braziliei. M-a întrebat dacă am 18 ani pentru că urma să cumpăr o selecţie de literatură licenţioasă. L-am recompensat cu un bacşiş destul de consistent pentru complimentul implicit din întrebare. Nu am mai auzit-o de pe la 14 ani.

Următoarea dată când am trecut pe acolo l-am văzut citind cartea în timpul orelor de program, m-a întrebat dacă am început lectura şi mi-a zis că pe el l-a ameţit de tot. Nu mi-am dat seama decât după ce am citit-o şi eu că motivul suferinţei era cel mai probabil vertijul cauzat de reducerea nivelului de oxigenare al creierului, sângele fiind direcţionat năvalnic înspre alte zone.

***

1600, Mark Twain

"Apoi vorbi moara stricată, Sir walter, de oameni din ăle mai îndepărtate plaiuri din America, de nu se-mpreunau până la etatea de treizeci şi cinci de ani, femeile fiind de douăzeci şi opt, şi n-o făceau decât o dat' la şapte ani.
Regina: Ei, cum îţi pare, domniţă Helen? Să te trimet acolo ca să-ţi păzesc neprihănitul pântec?
Domniţa Helen: Rogu-vă, Măria Ta, bătrâna-mi doică m-a sfădit că-s felurite căi de a-L servi pe Dumnezeu decât să-ţi pui lăcată între coapse; dar gata-s şi în ăst fel, de Măria Ta ne e pildă.
Regina: Doamne Dumnezeule, chibzuit răspuns, copilă."

***

Scrisoare către preşedintă, Theophile Gaultier

"În altă seară, am mers în vizită la o tânără frumuseţe care, după ce a făcut nişte mofturi şi s-a asigurat că nu suntem turnători, şi-a dat jos rochia şi şi-a desfăcut cercurile, ca să-i putem pipăi în voie nurii fără a ne sta în cale nimic. Pieptul ei a explodat în cameră, a desprins acoperişul, s-a revărsat pe via Condotti, s-a rostogolit spre Corso, până în piaţa Veneţiei şi ne-a lăsat copleşiţi sub un potop de crini şi roze (stil Dupaty)."

O altă formă de plagă

Amărăciunea te face să îţi pierzi pofta de viaţă, să te poticneşti în căutarea neostenită după bine şi după frumos, aceste obiective fiind combustibilul care a ţinut omenirea alergând de-a lungul mileniilor.

Atunci când vom fi prea obosiţi, prea deprimaţi, prea speriaţi de responsabilităţi, prea nemulţumiţi de ce suntem şi de ce am putea transmite mai departe vom înceta să mai facem copii, găsind sâmburele anihilării noastre nu în foamete, nu în ciumă, nu în război, nu în epuizarea resurselor de petrol ci în egoism, în autosuficienţă şi în ennui.

Avem resurse să depăşim orice năpastă exterioară dar nu ştim cum să oprim viermele care ne roade pe dinăuntru.

Cum să pierzi un prieten

Într-o zi o să înţeleg totul. Când o să înţeleg totul nu o să mai simt nimic.

Într-o poiană

Căldura e singura care se amuză pentru că ceilalţi se concentrează cu eforturi susţinute să-şi împiedice creierul să se lichefieze. Dar în mijloc de pădure, la umbră de copaci stufoşi cu vânticel leneş şi susur de izvor mai e loc de o discuţie între două căprioare cu un fir de iarbă uitat între dinţi:
- Tocmai când mă gândeam şi eu că de data asta treburile merg foarte bine. Ne-am plimbat prin pădure, ne-am spus povestea vieţii, mi-a arătat galant nişte iarbă mai fragedă... De fapt mai mult eu am vorbit dar el chiar părea că ascultă.
- Da, spuse cealaltă cu vocea experienţei, trebuie să ai grijă cum joci rolul de căprioară rănită. Oricui îi place o poveste tristă, numai să nu fie împărtăşită prea mult. Nu ţi se pare că sunt mai suplă?
- Nu ştiu ce să zic, eşti la cură?
- Da, o ţin în weekend.
- Azi e sâmbătă.
- Încep de mâine.

Frumuseţea şi norocul III

Partea I
Partea a II-a

Pe drumul înspre casă bobocii au înflorit în urma Frumoasei Fără Seamăn şi în noaptea aceea nimeni nu a putut să închidă un ochi în toată casa. Era mai multă lumină decât în miezul unei zile de vară pentru că fata zâmbea în somn.

A doua zi s-a trezit foarte devreme şi a ieşit din casă cântând după ce a făcut câteva piruete. A rupt o floare din grădină şi şi-a pus-o după ureche. Nu a făcut nici câţiva paşi pe drum şi i-a ieşit în cale un călăreţ pe un bidiviu mai negru decât noaptea şi mai frumos decât toţi caii pe care i-a văzut până atunci. Stăpânul armăsarului, un prinţ din altă ţară, subţire şi înalt, cu obrajii palizi şi osoşi, cu pletele şi ochii negri contrastând cu pielea străvezie descălecă sprinten şi spuse fără nici un zâmbet:

- Unde zoreşti aşa? Am venit din ţara mea îndepărtată doar ca să îţi văd chipul atât de lăudat.

Se apropie încă un pas de ea şi o suflare de vânt aduse dinspre el un parfum care o vrăji, ca amintirea unei fericiri demult uitate. Împietrită nu mai făcu nici o mişcare şi uită unde mergea şi de părinţi. El întinse o mănă cu degete subţiri şi o mângâie abia simţit pe păr şi de pe umăr înspre încheietura mâinii. Frumoasa Fără Seamăn simţi un fior pe şira spinării de parcă i-ar fi fost dintr-odată mai frig şi alunecă de pe picioarele moi. Prinţul Întunecat o prinse uşor şi urcă pe cal ţinând-o strâns.

Înainte să îşi poată veni în fire ceilalţi, armăsarul îşi desfăcu nişte aripi lucioase ca de corb şi îşi luă zborul înspre miazănoapte. În curând tatăl care ieşise tocmai atunci în prag nu mai văzu decât un punct şi apoi nimic.

Deliciul meu social acceptat

Am fost acuzată recent că citesc atât de mult ca un soi de evadare din realitate. Fără să neg o formă mai mult sau mai puţin cronicizată de alienare, susţin totuşi că în cazul lecturilor mele haotice şi extinse este vorba mai mult de un viciu. Încă nu am stabilit cât de dăunator.

Şi jocurile pe calculator pot fi până la urmă o fugă de realitate dar de cele mai multe ori plăcerea aventurii sau adrenalina competiţiei este cea care te ţine departe de ieşirile cu băieţii sau plimbările prin parc cu prietena.

Pentru mine a citi o carte e mai mult decât a avea acces la o altă lume, e şi plăcerea de a petrece la modul cel mai egoist posibil câteva ore, e voluptatea trândăvelii lipsită de plictis, e un prilej să pui în aşteptare frământările zilnice inevitabile, e un preambul plăcut pentru somn şi singurul motiv să nu înjuri când ai pierdut la limită metroul.

Nu e greu să nu fumezi dar nu mă puneţi să renunţ la carte.

La mer

"The shattered storm has left its trace
Upon this huge and heaving dome,
For the thin threads of yellow foam
Float on the waves like ravelled lace."

Încă nu mi-am spălat toate hainele de nisip şi nu am găsit vasul potrivit pentru scoicile culese în timpul plimbării de pe malul mării, dar amintirile s-au liniştit destul de mult încât să pot scrie despre ele.

Vedeţi voi, eu par in regulă pentru că pentru o mare parte dintre ele încă mai astept să se întâmple asta. Probabil când o să pot scrie sau vorbi o să înfiinţez un nou cult şi o să mă plimb de la uşă la uşă ca să împart înţelepciune şi o altă formă de salvare pe lângă miile care probabil deja există.

Am spus că m-am îndrăgostit de mare şi nu a fost doar un artificiu stilistic, dacă încă nu aţi observat este un partener de conversaţie foarte plăcut. Noi suntem prieteni din copilărie şi genul ăsta de relaţii nu se şterg uşor, chiar dacă nu ne-am mai văzut de vreo douăzeci de ani. M-a ascultat ca şi cum aş fi fost aceeaşi de atunci, chiar dacă nu mai aveam un picior amorţit în şlapii roşii de plastic şi nu mai eram obligată de educatoare să fac plajă in pielea goală şi să mă acopăr cum puteam cu scoici.

Nu poţi avea o conversaţie civilizată într-o ţinută indecentă.

Nu mi-aş fi putut imagina nimic mai plăcut decât să pot să mă transfer acolo şi să ne vedem cele câteva ore care îmi mai rămân după serviciu sau să mă sărute dimineaţa înainte să plec. Totuşi un oarecare Alex din Constanţa mi-a spus că te obişnuieşti cu ea şi într-adevăr am observat că oamenii de la petrecerea de pe plajă se întorceau spre ea numai ca să facă loc la şi mai multă bere şi o dată ajunşi acolo nu observau nici stelele, nici valurile, nu auzeau ce spunea, mă vedeau doar pe mine stând singură.

Ne-au întrerupt de câteva ori destul de nepoliticos numai ca să mă întrebe ce muzică ascult, ca să îmi explice de ce au verighetă pe deget şi alte năzbâtii de genul ăsta. Eu i-am întrebat la fel de obraznic dacă s-au spălat pe mâini.

Epoca, Gotan Project

Un tango nuevo.

Jorjet, indezirabilă pentru o seară, îşi sprijini bărbia în palmă şi rosti cu un oftat:
- Întotdeauna am spus că singurul defect pe care nu pot să-l trec cu vederea este să nu îi placă de mine.

De la vie je ne prends
Que la dolce vita c’est tout
M’en voulez-vous ?
De l’amour je n’attends
Qu’une main sans la bague au doigt
Comprenez-vous
Ouh, oh…
M’en voulez-vous ?

Trei pentru o lavalieră

Sunt un şarpe care năpârleşte şi nu are unghii cu care să se scarpine.

Nu am poftă să fiu spectatorul împletirii trupurilor şi combinării secreţiilor prin geamul unei cabine telefonice. Sau măcar daţi-mi un maieu alb, o pungă de seminţe şi cercei mari, rotunzi, răsuciţi, de aur.

Psihologia pozitivă

Una dintre ramurile mai recente ale psihologiei îşi propune, spre deosebire de celelalte ramuri care au ca obiectiv tratarea bolilor mentale, să definească starea de bine şi omul fericit.

Deşi deocamdată metoda de studiere este preponderent empirică s-a concluzionat că eşti fericit dacă ai pe cine să iubeşti, dacă ai la ce să speri şi dacă îţi place ceea ce faci.

Am extras cele trei condiţii dintr-un discurs de la festivitatea de absolvire a facultăţii de psihologie din Cluj.

Jorjet + Marea = Love

Chocolate Jesus, Tom Waits

Un pic de ciocolată ne face întotdeauna să ne simţim mai bine.

"I don't go to church on sunday
Don't get on my knees to pray
Don't memorize the books of the bible
I got my own special way
But I know Jesus loves me
Maybe just a little bit more"

Blues pentru o pisică neagră, Boris Vian

"Am deschis şi am văzut-o pe vecina mea de deasupra, care stătea în faţa mea în mare doliu. Figura ei era marcată de semnele unei nenorociri recente şi apa curgea de pe ea pe covorul meu. Părea că a ieşit din Sena.
- Aţi căzut în apă? am întrebat cu interes.
-Scuzaţi-mă că vă deranjez, domnule, zise ea. Dar am o inundaţie în casă... Am cerut un instalator şi trebuia să vină acum trei zile...
- Am unul aici, am zis eu. Poate că este al dumneavoastră?
- Cei şapte copii ai mei s-au înecat, mi-a spus ea. Doar cei doi mai mari mai respiră încă, pentru că apa nu le ajunge încă decât până la bărbie. Dar dacă instalatorul mai are încă treabă la dumneavoastră... nu vreau să vă deranjez..."

Domnişoara Brody în floarea vârstei, Muriel Spark

Oricât de excentrică ar fi domnişoara Brody, Sandy este cea care mi-a atras cel mai mult interesul. Ea alege aproape inexplicabil să se substituie profesoarei în patul bărbatului pe care aceasta îl iubea, pentru ca apoi să o trădeze şi să se izoleze într-o mănăstire.

"Cu cât descoperea mai mult că el era încă îndrăgostit de Jean Brodie, cu atât mai mult Sandy devenea curioasă în privinţa minţii care era îndrăgostită de acea femeie. La sfârşitul anului, se întâmplase să-şi cam piardă interesul pentru acest bărbat, dar era profund absorbită de felul în care gândea, din care extrăgea, între alte lucruri, religia lui, precum măduva din os. Mintea ei era ocupată de religia lui, precum şi cerul era plin noaptea de lucruri vizibile şi invizibile. L-a părăsit pe acel bărbat, dar i-a luat religia şi a devenit călugăriţă până la urmă."

Mulţumiri

Craiova - Lejereni şi Jorjet îţi mulţumesc pentru susţinere şi pentru că ne citeşti fie ploaie, fie vânt, fie sărbătoare naţională, fie şi mai grav lipsă de inspiraţie! Aşteptăm propuneri şi sugestii!

Fado

O melodie mi-a deschis gustul pentru una dintre cele mai vechi şi interesante forme de folclor urban. Pentru că încă nu am pierdut prostul obicei de a crede in semne, faptul că am aflat la scurt timp după descoperire de un eveniment care îşi propunea să aducă nu numai acest gen de muzică ci şi preparatele culinare portugheze în Bucureşti m-a convins că se impune participarea.

Am ajuns cu mare entuziasm cu vreo 10 minute mai târziu, îmbrăcată cât mai adecvat, fiind limitată în alegerea ţinutei doar de imaginaţia mea, de garderoba de acasă şi de jurământul solemn că nu mai calc prin magazine de haine luna asta.

Când am ajuns noi mai erau prezenţi doar artiştii şi am fost conduse la o masă complet ascunsă după un stâlp uriaş. Am solicitat să fim mutate ca să putem vedea măcar un colţ din scenă şi cu mare amabilitate ni s-a oferit un loc la o masă alăturată care era acoperită doar pe jumătate de stâlp.

Oricât de mult m-a impresionat Mariza, fado sună foarte neinteresat dacă e acompaniat de discuţii şi de zgomote de tacâmuri şi dacă se cântă maxim două melodii o dată cu mâna flegmatic pusă în buzunarul pantalonilor. Mai trebuie să precizez că până la urmă nu s-au ocupat toate mesele cu vedere la scenă?

Toate restaurantele cu pretenţii insistă să îţi dea impresia că serveşti porţiile de mâncare ale piticilor Albei ca Zăpada. Am servit ca toţi ceilalţi peste 6 deserturi puse în degetare mai mult din plictiseală dar şi pentru că nu cred că o să mai calc pe acolo prea curând şi vroiam să mă asigur că într-adevăr au servit doar budincă, lapte cu orez, ciocolată de casă, lapte de pasăre şi fructe.

E adevărat că s-a întâmplat şi un lucru bun, m-am vindecat de superstiţii.

Teambuilding I

Discuţiile, de la panteismul lui Einstein pana la atitudinea cea mai bărbătească faţă de neveste, au constituit principalul deliciu al primei seri.

Muzeul Cotroceni mi s-a părut, fără să mă consider un expert în domeniu, un mix destul de lugubru de stiluri cu mirosuri nu foarte persistente de stafii alungate prin colţurile mai întunecate ale camerelor de soarele care pătrundea destul de îndrăzneţ prin vitralii. Probabil nu se simţeau în largul lor pentru că ferestrele originale s-au pierdut în timpul cutremurului.

Mi-a plăcut Salonul Florilor dar nu am reuşit să înţeleg ce fel de persoană era regina dacă şi-a construit o imitaţie de biserică cu acces direct din dormitor. O posibilă explicaţie am găsit după ce am văzut uşa care permitea accesul din dormitorul regelui. Probabil camera cu icoane era un refugiu şi o modalitate sigură să se sustragă din faţa asalturilor conjugale. Mă întreb dacă pe atunci nu se inventaseră încă durerile de cap.

Am mai stat la discuţii la o bere cu colegii, chiar dacă nu exact în aceeaşi formaţie, şi am mai vizitat muzee, dar ieri a fost prima dată când am audiat muzică clasică întro grădină din alte vremuri.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să ieşim din Bucureşti dar cred ca ne-am simţit mai bine decât Peculiar.