Lucy Ashton's Song, Sir Walter Scott

Look not thou on beauty's charming,
Sit thou still when kings are arming,
Taste not when the wine-cup glistens,
Speak not when the people listens,
Stop thine ear against the singer,
From the red gold keep thy finger,
Vacant heart and hand and eye,
Easy live and quiet die.

You're Lost Little Girl, The Doors

Pe peron

O mămică cu două fetiţe cam de aceeaşi vârstă aşteaptă nerăbdătoare trenul pentru Mangalia. Plictisită groaznic după câteva minute cea mai mare întreabă:
- Cât e ceasul?
- Mai sunt 30 de minute.
- Asta înseamnă o jumătate de oră?
- Da.
După o mică competiţie de sărituri cu broscuţe de plastic pe lungime fixă, câştigată detaşat de cea mai mică dintre ele, au început să expună argumentele obiective pentru care e imperios necesar să desfacă agrafele nou cumpărate. Mămica a renunţat destul de rapid la orice rezistenţă, răzbită mai mult de căldură decât de coaliţia celor două. După ce s-au certat cu îndârjire care să le ia pe cele roşii, roz şi portocalii şi care pe cele albastre, verzi şi galbene au aruncat ambalajele la coşul de gunoi demonstrănd încă o dată buna creştere.

După plecarea trenului spre mare, un grup numeros cu evidente rădăcini bengaleze, cu femei care purtau fuste roşii de dantelă, paiete şi năframe cu flori sub stratul destul de serios de praf şi bărbaţi cu bustul gol şi cu sticle de bere la pet s-au aşezat cu mult zgomot ca să aştepte şi ei un alt tren.

O fetiţă foarte bronzată, cu ochii şi mai verzi din cauza asta, cu un maieu murdar şi părul încălcit a călcat cu tălpile goale în ultimele rămăşiţe de apă dintr-o baltă în curs de evaporare în drumul spre coşul de gunoi care părea să promită un mod plăcut de a face timpul să treacă mai repede. S-a ridicat pe vărfuri şi a descoperit cu multă încântare că agrafele nu erau ambalate doar în celofan, ci aveau si un desen colorat pe o bucată mică de hârtie. L-a luat şi l-a arătat cu multă satisfacţie fratelui ei la fel de desculţ, la fel de murdar, la fel de bronzat, cu ochii la fel de verzi dar nu destul de înalt încă încăt să vadă ce este într-un coş de gunoi.

Foamea, Knut Hamsun

Cât timp am citit cartea mi-a fost mult mai foame decât de obicei, chiar dacă nu îmi amintesc nici o zi în care să nu fi avut pâine pe masă în mai bine de un sfert de veac de existenţă.

"În timp ce îmi continuam drumul, am meditat mult asupra acestui lucru şi am formulat obiecţiile cele mai puternice împotriva acestei samavolnicii divine de a mă lăsa pe mine să ispăşesc păcatele tuturor. Chiar după ce am găsit o bancă şi m-am aşezat, problema a continuat să mă frământe, împiedicându-mă să mă gândesc la altceva. Din ziua aceea de mai, când începuseră necazurile mele, am putut observa o slăbiciune care se accentua din zi în zi; parcă devenisem prea slab ca să-mi mai îndrept paşii încotro doream; un roi de gângănii dăunătoare pătrunseseră în fiinţa mea intimă, mă roseseră pe dinăuntru. Nu cumva Dumnezeu avea de gând să mă distrugă cu totul? M-am ridicat şi am început să mă plimb prin faţa băncii."

Din Amsterdam

Azi m-au aşteptat cuminţi în fereastră. Mie mi-a luat mai mult timp să rezerv un bilet de avion.

Metallica

Dacă nu i-aş fi văzut de la câţiva metri distanţă nu mi-aş fi dat seama că ei sunt printre ultimii titani cu zece degete la o mână. Pot să le mişte cu viteze ameţitoare ca să scoată sunete incredibile pe care dansează înnebunite şi picăturile de ploaie de pe pelerine. Pot să facă lumină în mijlocul nopţii şi pot să facă să curgă de sus râuri de neoprit de apă care s-au oprit de la sine abia după ce s-a topit şi ultimul sunet de chitară.

Cel mai surprinzător e că mi-am dat seama de toate astea din spatele celor mai înalţi oameni pe care i-am întălnit în Bucureşti. Am sărit, m-am ridicat pe vârfuri, mi-am lungit gâtul. Aş fi putut găsi momente mult mai bune în care să mi de îndeplinească dorinţa să găsesc băieţi mai înalţi decât mine. Haha, foarte amuzant, peştişorule auriu! Sper că nu o să îmi strici şi dorinţele cu pacea mondială şi dispariţia foametei!

S-au făcut şi filmuleţe dacă vreţi să vă faceţi o impresie. Mulţumim Cătălin pentru link.

Frumuseţea şi norocul V

Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a

Călugărul măngâie cu mâna calul din pietre şi pe măsură ce îl atingea uşor, pietrele păreau să se combine, topind culorile una într-alta. Făt Frumos strânse tare din ochi şi îi deschise abia după ce-i frecă zdravăn cu pumnii. O mândreţe de cal la fel de gri ca şi drumul îşi scutura coama de praf.

Bătrânul îi dărui calul ca să o găsească pe fată şi îi spuse şi cine era cel ce îi pricinuise tot necazul.

Prinţul Întunecat crescuse foarte fericit ca toţi copiii cu tată împărat şi cu mamă foarte frumoasă până când regina s-a îmbolnăvit de o boală fără leac. Au fost aduşi vraci şi vrăjitori care au făcut fierturi, au cântat, au descântat şi până la urmă au ridicat neputincioşi din umeri. După moartea soaţei, împăratul i-a alungat pe toţi tămăduitorii şi l-a ţinut pe lângă el doar pe cel mai puternic dintre vrăjitori care i-a spus de la bun început că unele lucruri nu pot fi evitate. Şi-a pus slujitorii să golească castelul de toate lucrurile de preţ şi i-a cerut vrăjitorului să aducă norii ca să nu mai vadă soarele atât cât i-a mai rămas de trăit.

Nu l-a mai interesat nici copilul, rătăcea doar ca o stafie cu ochii goi prin încăperile uriaşe care răsunau a pustiu. Băiatul a fost crescut fără jocuri, ca un om mare, mereu îmbrăcat în haine negre pentru că nu era nimeni care să pună capăt acelui doliu nesfârşit. După câţiva ani nu-şi mai amintea aproape deloc de mama lui, mai ştia doar cum într-o seară venise să-l sărute pe frunte înainte să adoarmă, îşi plecase capul puţin într-o parte şi luna desenase umbre moi pe chipul ei palid şi pe pletele lungi şi negre.

Înainte să împlinească optsprezece ani, Prinţul Întunecat a trebuit să stea pentru a doua oară la căpătâiul patului de moarte al unui părinte. Cu vocea slăbită, îmbătrânit înainte de vreme, tatăl l-a chemat ca să-i dea cu ultimele cuvinte sfaturile părinteşti de care l-a lipsit în toţi anii în care a devenit bărbat:

- Fiule, înţeleg acum că am greşit, durerea m-a orbit destul de tare încât să văd mai mult ce am pierdut decât ce mi-a rămas. Pe mine m-a făcut fericit frumuseţea, mi-a lipsit norocul să o am până la sfârşit.

Rămas singur, prinţul a cerut sfat de la singurul om care pe care l-a avut aproape tot timpul în care a crescut. Vrăjitorul ştia că tânărul era o ameninţare dacă ar fi dorit vreodată să se ocupe de treburile împărăţiei. Nu putea să-l omoare pentru că poporul asuprit s-ar fi răsculat, trebuia să se folosească în continuare de autoritatea pe care o avea sângele prinţului şi să conducă ca şi până atunci ca şi prim sfetnic.

Plin de viclenie i-a spus că regele a vrut să spună că nu poate fi fericit decât dacă are frumuseţea. L-a sfătuit să trimită oameni în cele patru vânturi ca să găsească cele mai frumoase lucruri şi să se înconjoare de ele. Camerele palatului au început să se umple cu flori vrăjite care rămâneau mereu proaspete, cu pietre scumpe, tablouri, sculpturi, bijuterii, straie bogat împodobite. Dar orice aducea, palatul îi părea prinţului la fel de gol şi încântarea dura numai până în momentul în care reuşea să obţină încă o bucată de frumuseţe cumpărată cu bani sau căştigată prin luptă. Mereu în căutarea a ceva şi mai frumos nu mai avea timp să plece urechea la suferinţa poporului său.

Vestea despre frumuseţea nemaiauzită a fetei din Ţara Albă a ajuns până la el şi vrăjitorul i-a dat o sticluţă verzuie cu un parfum care să o facă pe fată să-l urmeze fără dorinţe şi fără amintiri şi un cal murg cu aripi care să-l ducă într-o clipită până la ea.

Trandafir japonez

Am mai vorbit de el într-un alt post, a crescut într-o lună cât alţii în zece şi azi mi-a făcut ziua mai bună pentru că a înflorit. De bucurie am dat un cap în aerul condiţionat de pe balcon că era să cad pe spate leşinată. Aerul condiţionat se simte mult mai rău.

Studiu comparativ

La ei
Sunt întrebată în prima zi la micul dejun de la pensiune dacă prefer ceai sau cafea. Aleg ceai şi îi spun că vreau de mentă. În următoarele zile mi s-a adus aceeaşi băutură deşi persoana care mă servea era diferită.

La noi
Comand o cană cu ceai de mentă. Chelnerul revine după cinci minute şi mă întreabă încă o dată ce fel de ceai vroiam. Mi se aduce ceai de muşeţel şi sunt lămurită că asta am comandat de fapt.

La ei
Într-un magazin de haine, văd o persoană mergând la cabine cu foarte multe articole de îmbrăcăminte. După ce le probează le lasă pe toate vânzătoarei care îi zâmbeşte amabil şi le aşează la loc.

La noi
Într-un magazin de lenjerie o domnişoară probează trei sutiene şi îi spune vânzătoarei că nu îi vin bine. Aceasta se răsteşte la ea că îi vin foarte bine şi că e altceva la mijloc. După ce clienta iese din magazin cu capul plecat, sunt prinsă fără avertisment într-o discuţie plină de indignare despre felul în care unele doamne probează marfa fără să aibă bani să o cumpere.

La ei
După un camion foarte încărcat s-a format o coloană de maşini pe o şosea de munte fără posibilitate de depăşire. La prima parcare camionul s-a oprit şi a lăsat coloana de maşini să depăşească.

La noi
Soluţionarea unui impas similar presupune manevre foarte riscante urmate de semne sugestive cu cel mai păcătos dintre degete.

Cartea de vacanţă

Pielea, Curzio Malaparte

"Este povestea obişnuită care se petrece după război. Tinerii reacţionează la eroism, la retorica sacrificiului, la moartea eroică şi reacţionează întotdeauna în acelaşi fel. Dezgustaţi de eroism, de idealurile eroice, ştii ce fac tinerii ca tine? Aleg revolta cea mai uşoară, aceea a ticăloşiei, a indiferenţei morale, a narcisismului. Se cred a fi nişte rebeli, nişte blasés, nişte affranchis, nişte nihilişti şi în fond nu sunt decât nişte prostituate."

Sărutul dinaintea morţii, Ira Levin

"Crezi că asta contează? Crezi că-mi pasă? zise ea. Apoi făcu o pauză. Mâinile ei se relaxară, iar când vorbi din nou, furia din vocea ei se înmuiase într-o francheţe încordată. Ştiu că râzi de mine uneori, la filmele care îmi plac... pentru că sunt atât de romantică... Poate e şi pentru că eşti cu cinci ani mai mare decât mine, sau poate pentru că eşti bărbat - nu ştiu... Dar cred, foarte sincer, că dacă doi oameni se iubesc cu adevărat... aşa cum te iubesc eu... aşa cum zici că mă iubeşti... atunci nimic altceva nu contează foarte mult... bani, lucruri ca astea pur şi simplu nu contează. "

Cu ce cresc austriecii

Pentru că am avut o vacanţă de babă pensionară plecată cu cârjă cu tot la munte, unul dintre principalele puncte de interes a fost meniul. A fost foarte variat şi chiar dacă am depăşit cantitativ regimul de acasă nu am venit nici măcar cu un kilogram în plus. Mi-ar plăcea să pot face măcar o parte din minunăţiile alea şi acasă. Timp de şapte zile am putut alege în fiecare seară din trei feluri de preparate care nu s-au repetat. Am fost foarte surprinsă că se poate mânca şi altceva decât grătar, şniţel, cartofi prăjiţi, tocăniţă şi salate şi că se poate renunţa fără prea mari regrete la pâine.

Păstrăv cu orez.

Vită cu cartofi şi spanac.

Sote de peşte cu orez şi brocoli.

Porc cu zucchini şi pâine de casă.

Îngheţată de caise cu cremă de banane.

Fructe gratinate cu îngheţată de vanilie.

Don't let me be misunderstood, Nina Simone

Doncha know that no one alive can always be an angel?

Album de vacanţă

Urmează o serie destul de plicticoasă de poze făcute în momentele în care vroiam să maschez faptul că am rămas cu gura căscată. V-am scutit de cele în care zâmbesc forţat lângă diverse obiective turistice, le păstrez ca să-i chinui pe cei mai apropiaţi.

Ne-am încurcat un pic prin Budapesta.

Gosausee din telecabină.

O văcuţă complet neimpresionată de cum se vede Gosau de sus.

Wolfgangsee văzut din Sankt Gilgen.

Biserica din Gosau.

O străduţă din Salzburg.

După căutări istovitoare am găsit si flori de colţ.

În spate se vede Hoher Dachstein, 2995 metri.

Nişte afine şi pentru voi.

Cel mai mult mi-a plăcut Hallstatt.

Hoardele de cotropitori.

Mahlzeit!

Gara din Oradea. Şocul reîntoarcerii. Rromânia e destul de soioasă în primele două săptămâni. După aceea te obişnuieşti sau te muţi.

Later edit. M-am mutat.

Cu bicicleta

Dupa câţiva ani m-am urcat din nou pe doua roţi, e adevărat că unele lucruri nu se uită niciodată s-au cel putin ţi le aminteşti destul de uşor. Prima mea idilă adolescentină a fost legată de perioada în care am învăţat să mă dau pe bicicletă. Nu vorbeam unul cu altul, doar ne luam la întrecere pe străzile puţin circulate din jurul casei mele.

Încă de pe atunci mă îndrăgosteam temeinic, fără frivolitate, pentru că m-am gandit la el de fiecare dată când mergeam cu bicicleta timp de vreo patru ani. Şi acum după mult mai mulţi ani mi l-am amintit din nou.

Nu m-am întrecut cu nimeni de data asta, dar m-am putut uita în sus înspre munţii care amestecau relaxati norii si zăpada.

Österreich

De câteva zile nu aud decât "ce frumos!", "ce civilizat!", "ce bine gândit!", "ce curat!", "cât de politicoşi!", "cât de harnici!", "cât de modeşti!", "cât de corecţi!". Se mai miră cineva că am coşmaruri noaptea?
Vreau acasă!

Copiii colorează