Neînţelegere III

Despre găluşte cu prune.
Un italian: Vai, dar sunt dulci!
Jorjet: Normal, le servim la desert.
Un italian: Desert? Atunci le mai trebuie zahăr.

Fringe

"The souls of the just
are in the hand of God.
And no torment shall touch them.
They seemed, in the view of the foolish,
to be dead.
And their passing away
was thought an affliction
and their going forth from us,
utter destruction.
But they are in peace."

Don't know about the rest, but this part I believe.

Things Have Changed, Bob Dylan

"People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed"

Let the music sing.

Spin, Jamin Winans

Încă o toamnă

Săptămâna trecută frunzele au început să-şi schimbe verdele în roşu, roşcat, purpuriu, maro, brun, castaniu, arămiu, portocaliu, auriu, galben. Bucuria toamnei la cutia cu culori. Pe când mă pregăteam eu mai bine să fac inventarul nuanţelor şi al mirosurilor într-un acces de nervi, toamna le-a smuls pe toate într-o zi. S-a pornit de dimineaţă şi nu s-a oprit până nu a ajuns şi ultima frunzuliţă pe jos, năclăită de noroi şi călcată in picioare.

Teenage crush

SeaQuest a fost filmat în '93, presupun că a durat măcar 5 ani până a ajuns la noi pe televizoare. Oricum e cel puţin un secol de atunci. Cred că treaba a fost foarte serioasă pentru că îmi amintesc că nu am reuşit să mă hotărăsc cine îmi place cel mai mult, Lucas sau Darwin, delfinul.

De isteriile în masă cu diamante albastre nu mai pomenim, au venit ceva mai târziu.

Autrefois, Pink Martini

"Je ne manque à personne
Mais ce n'est pas grave
J'ai dèjà passé un bon moment
Un bon moment autrefois"

Situaţiunea, Ion Luca Caragiale

"- Ce mai e nou?
- Prost, monşer... Este o criză care, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se putea mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...
- Lasă, Nae, că se mai şi exagerează...
- Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz că ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!...
Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere până-n fund, apoi, după ce oftează adânc:
- Eu pot pentru ca să-ţi spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar ştii?... foarte rău!!!

...

- Bine Nae - zic eu - nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... "

See it all, Fink

"Last time that I saw you it was dark
I remember ‘cause I think you’re pretty
You shine brighter, baby, in my heart
Than all bright lights in this New York city"

Estimez timpul de când o cunoaşte pe domnişoara Beibi undeva la aproximativ o lună. Presupunem că este vorba despre o domnişoară, în ultima vreme nu poţi fi sigur mai ales când e vorba de artişti. Destul timp cât să o vadă ocazional pe drumul spre serviciu, dar nu destul încât să îi înveţe pe de rost fiecare aluniţă şi cum mestecă micul dejun. Nu îţi aminteşti oamenii foarte apropiaţi după trăsăturile feţei.

Fast Forward

6 sezoane în 6 săptămâni. Mi-am amintit de ce îmi plac finalurile deschise.

Acvariu

Îngrijitorii acvariului din Salthill se mândresc cu faptul că vizitatorii sunt atât de naţionalişti încât nu îşi doresc să vadă alte specii înotătoare decât cele care se găsesc în Irlanda, însă pot să vă spun din surse sigure că unii au fost dezamăgiţi că nu sunt şi exponate cu culori mai extravagante decât gri. Din păcate sunt destui care nu îşi doresc să vadă nici exemplare umblătoare mai exotice prea des.

Rechinii de aici sunt bine informaţi în legătură cu cel mai feroce animal de pradă cunoscut.

Calcanul îşi începe viaţa ca un peşte foarte obişnuit după care are ideea năstruşnică să îşi mute ambii ochi pe aceeaşi parte şi să-şi petreacă viaţa pe fundul mării. Metamorfoza pare cel puţin ciudată dar rezultatul final nu e chiar atât de înfricoşător, deşi se fac unele sacrificii la aspect din cauza lipsei de simetrie. În farfurie diferenţele dispar complet, dar gustul este întradevăr mai fin mai ales în combinaţie cu cipsurile de păstârnac. Am avut onoarea să avem bucătar direct de la Paris, pe Radu.

Şi dacă tot am amintit de zona asta geografică am aflat că planeta se învârte un pic mai încet pentru că francezii transformă forţa mareelor în energie electrică la Rance, am putea spune că ne fac zilele un pic mai lungi.

Dacă v-a mirat un pic trecerea de la anatomia peştelui la reţete de bucătărie trebuie să vă explic cum a decurs o vizită la o mătuşă care avea acvariu în sufragerie. Eram destul de mică încât să îmi amintesc de istorie numai din relatările ulterioare ale mamei. După ce am observat fascinată peştii câteva minute i-am anunţat pe cei mari că mi-e foame. Mama i-a asigurat că nu pleacă în vizite cu copilul flămând deşi vremurile erau grele. Totuşi mătuşa mea s-a oferit să îmi încălzească nişte supă.

Am strâmbat un pic din nas şi le-am explicat că mie îmi era foame nu de supă ci de "papa pete". Am remarcat că mama îşi aminteşte cel mai clar momentele în care am făcut-o de mândra minune prin vecini.

Sauna (2008)

Adrenalina mea:

"Fire also cleanses.
Almost anything.
What if hell is not a fiery furnace
beneath the continents?
What if it's just an unclean place
without the presence of God?
A time and place behind God's back?"

Adrenalina lui: District 9 (2009)



Am găsit primul film printre recomandările domnului George.

Madame Butterfly, Puccini

"Chiamerà Butterfly dalla lontana.
Io senza dar risposta
me ne starò nascosta
un po' per celia e un po' per non morire
al primo incontro, ed egli alquanto in pena
chiamerà, chiamerà:
Piccina mogliettina
olezzo di verbena,
i nomi che mi dava al suo venire."

Lost postcard

Moment publicitar

Sunt unii oameni care văd lumea printr-un filtru magic, au darul de a vedea, selecta, construi frumosul şi de a-l transmite apoi altora. Eu am primit cadoul sub forma unui buchet de flori de câmp pe preşul din faţa uşii, sau sub forma unui mărţişor din flori presate, sau sub forma unei felicitări digitale. Şi o fotografie este un mod la fel de bun de a-l avea oricând aproape.

haicinci

Status: "trag de fiare ca nam de lucru"
Un album: "imi iubesc familia pina la moarte fie ce ofi "

Oare gramatica de clasa a cincea nu ar putea fi o ocupaţie?

Scame

Azi am observat în timpul unei prezentări că am scame pe coatele puloverului, lucru ce ar trebui să vă dea de înţeles că nu am urmărit nici jumătate din ce se discuta acolo. Scamele nu au aceeaşi culoare ca şi bluza de unde am dedus că acestea trebuie să fie mici bucăţi din celelalte haine din garderobă. Poate chiar din hainele altora. În acelaşi timp mi-am amintit că mama mi-a spus că în perioada în care eram copil precoce şi paranormal şi îmi petreceam mare parte din zi la cămin plecam dimineaţa cu o pereche de şosetuţe cu scame şi mă întorceam acasă cu ele noi nouţe.

După ce a urmărit fenomenul mai multe zile la rând şi s-a convins că nu îmi încurcam şosetele cu ale altora m-a întrebat care este explicaţia. Misterul s-a destrămat când i-am povestit că printre alte activităţi, în aceeaşi perioadă a zilei, toată lumea trebuia să petreacă o oră pe oliţă, preventiv. Nu ne ridicam până nu aveam un cerc roşu pe fund. Ca să ne omorâm timpul eu şi toţi ceilalţi ne îndeletniceam cu curăţatul temeinic al scamelor de pe şosete.

Cred că eram tare nefericită când aveam unele noi.

Aniversare

Zilele de naştere sunt un motiv de bucurie numai la vârsta la care fiecare an te apropie mai mult de momentul în care o să ai toate libertăţile unui adult. Totuşi e mai uşor să uiţi că nu se fac torturi destul de mari încât să încapă o lumânare pentru fiecare an al tău şi că numărătoarea asta nu e mult diferită de data înscrisă pe cutia cu lapte dacă se găsesc câţiva oameni care să te ţină ocupat cu mici diversiuni.

...cu trenul din Franţa

Acolo sticlele de bere se întorc cu tine acasă după ce ai ieşit cu prietenii în pădure, nu rămân în natură, râurile nu îndeplinesc funcţia de canalizare, brânza nu se împute ci devine puternică, casele şi mobilele străbunicilor sunt lăsate ca şi moştenire din generaţie în generaţie nu sunt arse pentru că vin cotropitorii. Vinul e aproape sacru şi unge cu măsură fiecare masă, fiind un element indispensabil pentru acel "joie de vivre". Pentru ars minţile e preferată altă plantă.

Credinţa e mai mult un vestigiu arheologic şi oricine se amuză la gândul unei mame fecioare. Locurile de pelerinaj se transformă în obiective turistice şi se plantează viţă de vie în catedrale.

Am înţeles de ce o prietenă s-a întors de acolo cu ideea foarte bizară că ambalajele nu se aruncă pe jos chiar dacă nu se vede nici un coş de gunoi în zare şi chiar dacă singurul coş e îngropat aproape până sus în lucruri aruncate.

Immortality, Milan Kundera

Kundera ar fi teribil de nemulţumit de demersul meu de a selecta numai câteva fragmente din carte pentru că ar simţi că îi ciopârţesc opera. S-a arătat îngrijorat şi de faptul că nu există cititor care să nu sară peste câteva rânduri şi chiar pagini din când în când. Nici măcar un cuvânt nu a fost pus la întâmplare. Singura scuză e că fragmentele pe care le-am ales nu încearcă să spună ceva despre carte decât pe un plan secundar, în primul rând sunt bucăţelele pentru un colaj.

"High culture is nothing but a child of that European perversion called history, the obssesion we have with going forward, with considering the sequence of generations a relay race in which everyone surpasses his predecessor, only to be surpassed by his successor. Without this relay race called history there would be no European art and what characterizes it: a longing for originality, a longing for change."

"The Jewish religion imposes a law on its believers. This law wants to be accessible to reason (the Talmud is nothing but the perpetual rational analysis of God's commandments) and does not require any mysterious sense of the supernatural, no special enthusiasm or mystic flame in the soul. The criterion of good and evil is objective: it is a matter of understanding the written law and obeying it.
Christianity turned this criterion inside out: love God, and do as you wish! said Saint Augustine. The criterion of good and evil was placed in the individual soul and became subjective. If a soul is filled with love, everything else is in order: that man is good and everything he does is good."

"I think therefore I am is the statement of an intellectual who underrates toothaches. I feel, therefore I am is a truth much more universally valid, and it applies to everything that's alive. My self does not differ substantially from yours in terms of its thought. Many people, few ideas: we all think more or less the same, and we exchange, borrow, steal thoughts from one another. However, when someone steps on my foot, only I feel pain. The basis of the self is not thought but suffering, which is the most fundamental of all feelings. While it suffers, not even a cat can doubt its unique and uninterchangeable self. In intense suffering the world dissappears and each one of us is alone with his self. Suffering is the university of egocentrism."

"Christiane did not suffer from hypertrophy of the soul and did not yearn to exhibit herself on the great stage of history. I suspect that she preferred to lie on her back in the grass and watch the clouds float by."

Festival de film

Vreme năzuroasă în Galway cu condiţii excelente pentru câteva ore într-un cinematograf. Am prins un documentar despre fermierii pe cale de dispariţie din Franţa. Un stil de viaţă care începe să dispară nu doar în România. Dialogurile seci peste faţa de masă au un farmec autentic şi nedeliberat. Cuvintele sunt mai rare printre oamenii obişnuiţi să-şi petreacă viaţă în mijlocul animalelor.

Am prins şi un film despre rezistenţa din Algeria în lupta pentru independenţă. Îţi vine greu să te laşi convins că nu vezi filmări de la faţă locului.

La capitală

Dacă stau mai mult de o lună într-un loc viaţa începe să mi se pare jalnică, săptămânile trec repede, mâncarea nu mai are gust, somnul nu mă mai odihneşte, dimineaţa nu am nici o poftă să mă dau jos din pat, nici la serviciu nu aş sta prea mult dar nici acasă parcă nu am ce face. Toate astea din cauză că nu se mai întâmplă nimic neprevăzut în afară de dramele personale ale celorlalţi care încep să mă intereseze îngrijorător de mult.

Singurul tratament e să iei un rucsac în spate şi să mergi cât vezi cu ochii. De data asta am plecat în Dublin, cu singurul plan fix făcut cu o seară înainte la întâlnirea de vineri seară cu colegii care m-au pus să promit că merg să văd fabrica Guinness. Se pare că e ruşine mare să nu bifezi şi destinaţia asta dacă ai vizitat oraşul. Dublin, la fel ca Bucureşti suferă de un mare inconvenient geografic, spre deosebire de dragul meu Cluj, nu sunt aşezate între dealuri. Din cauza asta călătorul venit din părţile mai mărginaşe ale ţării este lipsit de plăcerea de a căsca gura impresionat de numărul de clădiri, de şosele, de maşini şi de furnicarul de oameni.

Totuşi în Dublin poţi să compensezi cu o vizita la fabrica de bere pentru că în cel mai înalt punct este amenajat un bar rotund de unde se poate vedea tot oraşul. E drept că ai impresia că mai mult de jumătate e acoperit de clădirile fabricii.

Isteria MJ a lovit şi Irlanda şi am avut plăcerea să ascultăm numai melodiile lui pe tren şi la fiecare terasă. Eu nu sunt foarte întristată pentru că am o bănuiala că s-a transformat în muză. Ne-am întors spre casă exact la timp ca să prindem ultimele raze de soare în parcul Phoenix şi să deranjam căprioarele de la cină. Nu am stat foarte târziu în oraş pentru că a doua zi ne-am trezit devreme ca să mergem la un târg de cai în centrul oraşului. Eu aş fi luat unul negru dar stăpânul nu a avut bani mărunţi să-mi dea rest. M-am uitat la el cel puţin o jumătate de oră ca să fiu sigură că fiecare detaliu e perfect. Nu sunt o mare specialistă, dar mie aşa mi s-a părut.

Neînţelegere II

Un irlandez: Ăştia sunt cârnaţi normali?
Jorjet: Dacă prin normali vrei să spui irlandezi, nu, nu sunt normali. Vrei să încerci?
Un irlandez: Aham. Sunt buni.

Les Thanatonautes, Bernard Werber

"Je pense qu'il s'agit d'une mode, d'un phénomène de société qui passera comme tant d'autre avant lui. Les gens ont besoin de croire au merveilleux, au surnaturel, qu'il existe autre chose que ce monde matérialiste ici-bas. Alors quelques écrivains, des gourous, des charlatans en profitent pour faire leur fonds de commerce en racontant des sornettes. Ce besoin est ancré depuis toujours dans l'homme. Les religions sont la preuve. Il suffit de promettre le paradis dans un futur imaginaire pour que les gens avalent plus facilement l'amère pilule du présent. Crédulité, sottise et naïveté."

Living the dream

The man is gone before he got to tell us how it was to live in a world where the greatest dream is to be white. He had talent, great voice, money, fame, he build his own fairy land, but most of all he finally got to buy the right colour, the right type of nose, the right type of hair, the right chin. It doesn't even matter that he became a monster addicted to doctors and pills in the process. Hiding under masks, make up and sun glasses, he lived the dream.

Maybe a smart story teller will just imagine his life and we'll see another Oscar wining movie about his struggle. Maybe he was happy after all. Now we can remember just the years of glory because the pathetic character for sexual jokes with boys disappeared.

We'll get to see how the legend is born.

Seeräuber Jenny

Mentolat

Recesiunea economică este un monstru care răpeşte nopţile liniştite de somn ale omuleţilor perfect adaptaţi unui ecosistem în care foloseşti azi ce o să plăteşti numai mâine. Printr-o răsturnare fericită de situaţie eu m-am mutat într-o căsuţă la care puteam doar visa cu un an în urmă pentru că bursa mea e constantă şi chiriile au scăzut destul de mult. Chiar dacă actualul aranjament e cât se poate de temporar, sau poate tocmai din cauza asta, mă bucur de fiecare colţisor, de fiecare fereastră, de fiecare muscă grasă care se încăpăţânează să se izbească de geamuri după ce s-a chinuit să intre înăuntru.

Unul din micile noi tabieturi e să fac piaţa sâmbătă dimineaţa. Ultima data am luat o legătură de mentă proaspătă şi mi-am îmbogăţit meniul cu câteva reţete care conţin acest ingredient. Am pus crenguţele pe care nu le-am folosit într-un pahar şi după câteva zile am observat că una dintre ele are o rădăcină firavă. Încântată le-am pus apă proaspătă şi mi-am propus să le mut într-un ghiveci. După încă câteva zile jumătatea din apă a mentei arăta exact ca pielea de dinozaur, cu mici protuberanţe şi o creastă, nu că aş fi văzut vreunul în afară celor din Jurasic Park. Am fost fericită să o ascund în pământ, dar parcă tot mi-e teamă că nu o să mai am loc în casă când o să mă întorc de la birou.

Cum să nu te simţi ca acasă când e soare afară şi dimineaţa te trezeşte o ţigancă pornită de la prima oră să cerşească din uşă în uşă?

Later edit:
Am găsit şi explicaţia, se pare că menta e o plantă foarte agresivă, motiv pentru care nici nu trebuie plantată direct în grădină ci numai în ghiveci. Ale mele trebuie tunse deja şi pregătesc nişte ghivece şi pentru prietene.

Images, Nina Simone

"She does not know
Her beauty.
She thinks her brown glory,
She thinks her brown body
Has no glory.

If she could dance
Naked,
Under palm trees
And see her image in the river,
She would know
Yes, she would know.

But there are no palm trees
In the street,
No palm trees in the street
And dishwater gives back no images."

Neînţelegere

Un arab: Uite, asta e o carte de la noi.
Un neamţ: Nu reuşesc să citesc nimic.
Un arab: Da, e în persană.
Un neamţ: Şi de unde se începe, de la sfârşit?
Un arab: Nu, de la dreapta la stânga. La fel cum conducem pe partea dreaptă, nu pe stânga.

Hagi-Murad, Lev Tolstoi

"- Pe mine, câteodată, mă apucă aşa o plictiseală că nici nu ştiu ce să mai fac.
- Ia te uită! zise Panov.
- Eu, chiar şi atunci când am dat toţi banii pe băutură, am făcut-o tot din cauza asta, de plictiseală. A năvălit peste mine. M-am gândit atunci: trebuie să mă îmbat turtă!
- Câteodată însă, atunci când eşti beat - parcă e şi mai mare plictiseală.
- Şi asta mi s-a întâmplat. Ce să-i faci?
- Dar de ce te tot plictiseşti?
- Eu? Mi-e dor de casă. "

Trei

Eram sigură că liceul o să fie cea mai glorioasă perioadă din existenţa mea încă de când am memorat versurile de la Liceenii pe la zece ani. Nici nu e de mirare că înainte de prima zi de şcoală nu am reuşit să adorm câteva nopţi gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Ştiu şi acum că aveam materialele pentru o fustă scurtă de piele şi o cămaşă de saten, care din păcate nu au trecut niciodată din faza de desen. Oricum vremea a fost dezamăgitor de ploioasă şi de rece în septembrie în acel an.

Convingerea mea că acea perioadă e obligatoriu destinată lucrurilor măreţe m-a adus câteva săptămâni mai târziu pe o scenă la casa de cultură, alături de alte cinci fete. Una dintre ele a optat pentru o rochiţă albastră cu volănaşe care te uimea mai ales prin faptul că era disponibilă şi pentru vârste mai mari de patru ani. Ca să fie completă impresia, a ales şi o pereche de strampi groşi albi şi pantofi de lac fără toc. Acum nu reuşesc să înţeleg de ce hainele ni s-au părut tuturor atât de ridicole, probabil pentru că pe atunci toţi încercam să părem mai mari.

Distracţia colegilor-spectatori a fost maximă când candidata noastră la titlul de cel mai frumos boboc a ales plină de încredere să nu spună doar câteva cuvinte la partea de prezentare, aşa cum ni s-a cerut de către organizatori. S-a lansat într-un măreţ discurs despre cifra trei şi felul în care a fost urmărită de acest număr până atunci. Momentele au fost insuportabil de lungi pentru că aşteptam cu câţiva paşi mai în spate, dincolo de cercul de lumină să înfrunt chipurile care se amuzau copios pe seama fetei care insista curajoasă să le spună tot ce învăţase pe de rost.

***

Contrar aparenţelor, postul nu este nici despre vestimentaţie, nici despre ce am spus eu şi nici măcar despre ce s-a întâmplat până la urmă.

Dar ca să nu vă las fără epilog, când a venit rândul meu am spus un minim de cuvinte, ceva în genul sunt la info, arăt bine şi sunt şi isteaţă. Cred că m-au crezut pentru că mi-au dat o coroniţă, un inel şi primii bani câştigaţi de mine. Cealaltă concurentă a supravieţuit şi ea fără să-şi piardă încrederea în sine pentru că am văzut-o iarna trecută în cea mai ridicolă haină de blană artificială, cu cel mai creţ breton şi cu cele mai roşii unghii lungi.

Vipère au poing, Hervé Bazin

"Non, je trouvais que la nature aurait pu, aurait du doter les mammifères d'un système de reproduction analogue à celui de fleurs. Les monoiques, de préférence. Voilà qui est propre, poétique, accessible à tous les regards. Si propre, si poétique que les fleurs, ces organes génitaux, servent à la décoration des salons et des chapelles."

Un om mic descoperă o lume mare

Tot timpul mi-am dorit o fereastră în faţa chiuvetei din bucătărie ca să am ce privi în timp ce spăl vasele. Când nu observ ce mişcă vecinii, sau ce mănâncă pescăruşii, mă uit la nori şi îmi amintesc că am aflat numai prin clasa a cincea că cerul nu se desenează numai agăţat în partea de sus a foii de hârtie, ci trebuie să cobori albastrul până lângă linia orizontului.

Cred că am fost indusă în eroare de prima pictură pe care am dus-o la şcoală la ora de desen, care avea cerul exact aşa. Era desenat de mama care a încercat fără succes să îmi arate cum se face un curcubeu cu o farfurie. Pe atunci eram mult mai familiară cu farfuriile decât cu curcubeele. Doar domnul Rogvaiv mi-a intrat în cap şi cum obţii culoarea verde când ai pierdut creionul din cutie.

Cu mult înainte, cam pe la mijlocul clasei a doua am aflat că învăţătoarea nu este o entitate care există numai în cadrul şcolii ci e o persoană care face piaţa şi cumpără pâine de la Arieşu la fel ca mama mea. Am fost atât de uimită de descoperire încât nici nu am îndrăznit să îmi imaginez că poate are un soţ ca tata, sau o fată, ca şi mine.

Oricum am înţeles atât de bine cum funcţionează treaba cu adulţii încât prin clasa a patra, plină de altruism, i-am cumpărat cadou din fondul clasei exact ce mi-aş fi dorit eu mai mult, păpuşa Barbie de la Agressione.

The little black fish, Samad Behrangi

Un peşte îndrăzneşte să vadă mai mult decât pârâul în care trăiesc perfect mulţumiţi toţi cei pe care îi ştie de când s-a născut.

"Death could come upon me very easily now. But as long as I'm able to live, I shouldn't go out to meet death. Of course, if someday I should be forced to face death - as I shall - it doesn't matter. What does matter is the influence that my life or death will have on the lives of others . . ."

Hoy

Am părăsit pentru o perioadă, sper că nu foarte lungă, dansul pentru tag rugby. Sunt o împiedicată, mă bate ploaia şi vântul, îmi dau consecvent peste cap degetele de la mâna dreaptă şi ajung acasă murdară de noroi până în urechi. Mă simt un pic recompensată când am norocul să văd soarele apunând după o mare verde.

Viaţa e mai blândă dacă eşti pe tocuri.

Giant's Causeway

From Donegal and Giant's Causeway

Deşi am petrecut o grămadă de ore în maşină şi nu eram prea impresionată de pozele pe care le-am găsit pe internet, trotuarul uriaşului îşi merită reputaţia. Cea mai reprezentativă imagine pe care am găsit-o este o gravură pentru că după cum am putut observa şi singură aparatul de fotografiat nu se descurcă prea bine cu condiţiile de iluminare. M-am plimbat câteva ore căscând ochii mari şi nici eu nu am fost mulţumită de cauzele geologice care au dat naştere coloanelor, lava care s-a solidificat încet şi s-a crăpat ca şi pământul fără ploaie. Mie mi-a plăcut explicaţia pe care am auzit-o în trecere de la un alt român, "trepte de la Dumnezeu drăguţul".

Când le urci ca să vezi mai bine marea chiar ai senzaţia că au fost potrivite aşa pentru tine. Mi-am amintit că nu numai oamenii fac geometrie.

Oraşul de Paşte

Foarte generoase, nu ne-au lăsat fără prânzul festiv dar au profitat de câteva firimituri.

Castani

M-au exasperat întotdeauna în august pentru că erau primii care îşi schimbau culoarea, prevestind sfârşitul vacanţei şi venirea frigului. Acum i-am întâlnit foarte tineri, eu am părul un pic mai alb.

Primăvară

Nu ne-am mai îndeletnicit cu scrisul nu din clasicul motiv că nu este timp ci pentru că ultimele descoperiri pe care le-am făcut sunt exclusiv legate de înălţimea la care cresc ochiul boului, florile de nu mă uita, lalelele, gladiolele, domnişorii şi daliile, adâncimea la care se plantează seminţele, cum poţi să faci cele mai drepte straturi şi tratamentele pentru bătăturile din palme.

Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda

"Îi uitai pe amândoi ca pe doi străini a căror dramă de fapt nu mă interesa. Desigur, îmi spuneam, şi îmi aminteam cum observasem acest lucru la oameni, la tatăl meu mai ales, dar şi la Căprioara, imobilitatea sufletelor e spectaculoasă. Căsătoria e o temniţă în care oamenii, cu firi diferite, se închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt..."

"De ce melancolie? Ce cristosul ei o apucă? La cine se gândeşte? De ce nu-şi ascunde gândirea infidelă? De ce beleşte ochii spre perete după ce a făcut dragoste cu tine? Nu i-a plăcut? Să caute pe altul, dar nu după frământări sufleteşti, ci chiar atunci, de îndată, ca să fim lămuriţi..."

Isla de la Eterna Primavera

Nu ştiu dacă e din cauză că îmi place mai mult farmecul locurilor pe care le descopăr singură, sau pentru că nu mă încânta disproporţia între betoane şi priveliştile neatinse de mâna omului, dar faptul că un loc este foarte sus în lista celor mai populare atracţii turistice mă face să fiu un pic sceptică.

Tenerife m-a făcut să îmi reconsider părerea pentru că se poate lăuda cu mult mai mult decât cu plaje cu nisip negru, palmieri, terenuri de golf şi hoteluri în stare să acomodeze milioane şi milioane de pensionari.

Pătura de nori, agăţată pe la jumătatea vulcanului, delimitează zone cu clima foarte diferită. Deasupra norilor vegetaţia este puţină, cu dovezi ale unor violente erupţii înspre vârful vulcanului şi cu păduri rare de pini cu solul acoperit de piatră neagră poroasă puţin mai jos. În partea de sud, aproape de mare vegetaţia este deşertică, cu cactuşi înalţi şi plantaţii de banane acoperite pentru păstrarea umidităţii, iar în partea de nord, la nivelul norilor, pe un tărâm cu eterne ceţuri şi ploi, cresc păduri de laur, cu trunchiuri acoperite de muşchi.

Am mers în plimbarea în laurisilva cu inima strânsă pentru că a fost organizată de o fată care îşi plânge neîmpăcată jumătatea pierdută. Fatalitatea îşi arată mai des colţii în locurile neîmblânzite.

Mi-am propus să mă întorc pentru că ştiu cum să comand cel mai bun batido, pentru că papas sunt doar nişte cartofi mult prea săraţi în altă parte, pentru că laptele cu cereale are alt gust dacă de pe fereastră se vede oceanul, pentru că oamenii sunt mai prietenoşi când e tot timpul primăvară şi pentru că am simţit încă o data că poţi să te simţi apropiat de cineva fără să te ştii de multă vreme şi fără să schimbi prea multe cuvinte.

Cu avionul

Nu îmi amintesc să fi fost vreodată mai extenuată decât după două ore cu trenul până în Cluj, şapte ore cu microbuzul până în Budapesta, şase ore pe o bancă în aeroport, trei ore cu avionul până în Dublin, cinci ore pe o altă bancă în alt aeroport şi patru ore până în Galway. Şi nici nu ştiau unde îmi e bagajul când am ajuns în Dublin.

În aceste condiţii limită am aflat că şi eu am idei preconcepute faţă de o anumită etnie dragă italienilor. După ce le-am studiat câteva ore treningurile, adidaşii, hainele de piele, fustele lungi şi înzorzonate şi cerceii rotunzi şi răsuciţi de aur şi am rămas nedumerită cum de sunt singurii care circulă fără bagaje am fost ferm convinsă că au avut ceva de a face cu dispariţia geamantanului meu.

Recuperarea bagajului după mai bine de o săptămână mi-a dat mai multă poftă de viaţă decât patru zile pe o insulă exotică. Îmi prezint şi scuzele mele cu această ocazie.

O iubire a lui Swann, Marcel Proust

"Dar să părăsească Parisul atât timp cât Odette era acolo şi chiar când lipsea - fiindcă în locuri noi unde senzaţiile nu sunt amorţite de obişnuinţă, o durere revine, prinde din nou viaţă - era pentru el un plan atât de îngrozitor, încât nu se simţea capabil să se gândească tot timpul numai la el decât pentru că era hotărât să nu-l pună în aplicare niciodată."

El amor en los tiempos del cólera, Gabriel Garcia Marquez II

Am avut cartea de mai bine de un an, dar nu am reuşit să o termin până azi pentru că asta a fost prima săptămână dedicată aproape exclusiv ei. A fost prima carte citită în spaniolă, cred că nu o să fie şi ultima. Deja mi-am propus să o mai citesc o dată şi cu dicţionarul în mână. O limbă străină e ca o melodie, dacă o simţi o înţelegi mai bine şi îţi trebuie mai mult decât o jumătate de oră după o zi de muncă, înainte să adormi, ca să o simţi. Îi datorez cărţii câteva ore de dulce trândăvie cu care nu ştiu când o să mă mai întâlnesc.

Cred că aţi observat că interese meschine mă distrag în ultima vreme de la lecturi şi scris.

"Había tenido varios amantes de ocasion, pero ninguno con ilusiones matrimonial, porque era difícil que un hombre de su medio y de su tiempo desposara a un mujer con quien se hubiera acostado. Tampoco ella volvió a alimentar esa illusión después que su primer novio formal, al que amó con la pasión casi demente de que era capaz a los dieciocho años, escapó a su compromiso una semana antes de la fecha prevista para la boda, y la dejó pertida en un limbo de novia burlada. O soltera usada como se decia entonces. Sin embargo, aquella primera experiencia, aunque cruel y efímera, no lo dejó ninguna amargura, sino la convicción deslumbrante de que con matrimonio o sin él, sin Dios o sin ley, no valía la pena vivir si no era para tener un hombre en la cama."

I suffer, Lydia, from the fear of destiny, Ricardo Reis

"I suffer, Lydia, from the fear of destiny.
Any tiny thing that might
Give rise to a new order in my life
Frightens me, Lydia.
Anything whatsoever that changes
The smooth course of my existence,
Though it change it for something better,
Because it means change,
I hate and don't want. May the gods
Allow my life to be a continuous,
Perfectly flat plain, running
To where it ends.
Though I never taste glory and never
Receive love or due respect from others,
It will suffice that life be only life
And that I live it."

Într-o poiană II

Cerul e mult mai jos decât în alte zile, atât de jos încât parcă îţi stă pe umeri. Şi plouă mărunt şi gri şi nu ai crede că o să se şi oprească. Dar în mijloc de pădure, cu miros de muşchi umed şi frunze din toamna trecută care aproape s-au făcut pământ mai e loc de o discuţie între două căprioare cu blana udă mai mult decât e confortabil:
- Că n-are coarnele destul de mari înţeleg, că are blana roşie brună şi nu roşie-cărămizie înţeleg, dar de ce trebuie să te porţi urât cu el?
- Ori mă port urât cu el şi se dezumflă ori trebuie să îi explic de ce a murit mama lui Bambi.

Bonsai

S-a uscat de dorul meu.

La capitală

Trebuia să ajung la un oficiu poştal aproape de Romană şi pentru că m-am învârtit în sus şi în jos pe stradă fără să văd intrarea am ajuns exact la timp ca să prind uşa închisă pentru schimbul de tură. Multe mulţumiri pentru indicaţii celor două vânzătoare amabile din Sensiblu, le-am cerut ajutorul pentru că îmi era groază că o să fiu repezită de anonimul grăbit de pe stradă. Observ că s-a dus moda cu alimentarele de bloc şi cu magazinele de haine din Turcia din doi în doi paşi, acum te loveşti la tot pasul de sedii de bancă sau de farmacii, mult mai curăţele şi mai pitoreşti, trebuie să recunoaştem.

Aveam de pierdut o jumătate de oră şi am mers la puiul prăjit din Kentucky când e nebunia mai mare şi vine tot poporul în pauza de masă pentru mâncare. Nu sunt prea încântată de aglomeraţie si de ulei refolosit dar magazinul cu bijuterii din pietre semipreţioase şi alte chinezării nu a reuşit să facă să-mi treacă decât vreo zece minute chinuite. Erau cel puţin trei domni care se ocupau de vânzare în mai puţin de trei metri pătraţi.

În KFC cozile nu erau foarte lungi dar nu prea bine definite şi o doamnă s-a pus strategic între două dintre ele, pregătită să treacă la cealaltă în cazul în care unul dintre cei de la rând ar fi comandat pentru mai puţin de cinci alte persoane şi s-ar fi mişcat treburile mai repede. În spatele ei s-a pus o altă domnişoară cu intenţiile mai bine definite şi foarte hotărâtă să ajungă cât mai repede la haleală. Când a fost evident că una dintre cozi se mişcă mult mai repede, doamnă a făcut în sfârşit alegerea şi s-a pregătit să ceară comanda pe care o repetase metodic până atunci în cap, amestec ciudat de engleză cu română.

Dar lucrurile nu merg niciodată atât de simplu, domnişoară a început să întrebe revoltată dacă doamnă nu era la cealaltă coadă şi s-a mutat între timp. Extrem de vigilentă, ea a urmărit cu mare atenţie toată mişcarea şi nu era dispusă să piardă minute preţioase din cauza asta. Doamna a răspuns simplu că nu, minţind cu nonşalanţă. Fata noastră nu vroia să se lase bătută cu una cu două şi a încercat să ceară ajutorul celorlalţi cetăţeni dar nu s-a mai înscris nimeni în dezbatere, lăsând să treacă nepedepsită această mare nedreptate.

Micul incident e destul de banal şi nici nu eram atât de scârbita dacă nu aş fi fost unul dintre cele două personaje implicate.

Întoarcerea fiului rătăcitor

Sâmbătă am avionul înspre casă dar până atunci mai am o grămadă de lucruri de terminat. Am început cu cel mai important dintre ele, lista cu ce trebuie să fac. Teme, adus prăjitură pentru colegi, învăţat pentru examene, scris la lucrare, făcut bagaje şi ordine în cameră, mers la petrecerea de plecare, cumpărături, eliberat birou, lăsat plantele pe mâini bune.

Ceva demn de menţionat din ultimele 6 luni e că am adunat aproape 20 de giga de poze. Preferata mea e asta, deşi profesioniştii spun că nu e tocmai o realizare epocală în domeniu. Cred că îmi place pentru că deşi se stinge o lumină, alta se ridică şi zboară în continuare. Sau ceva poetic şi emoţionant în genul ăsta. Încă nu am făcut toate calculele dar sunt aproape convinsă că în Irlanda este mai mult cer decât în orice altă ţară.

Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche II

Câteodată te ataşezi aşa de mult de un personaj fictiv încât ai citi orice întâmplări cu el şi te-ai uita la oricâte episoade doar ca să îl poţi păstra viu în continuare. Cu sânge cât se poate de nobil în vene, cu o avere considerabilă câştigată printr-o întâmplare norocoasă, sensibil la farmecul Cişmigiului noaptea, fascinat de mare şi atins de microbul călătoriilor, dependent de flori proaspete, adânc rănit de urmaşele Evei, o dată prin trădare şi o dată prin moarte, domnul Pantazi este cu siguranţă unul dintre aceste personaje.

Nu-i reproşăm decât că nu s-ar coborâ la o persoană de rând şi fără o oarecare avere fără puternice procese de conştiinţă, convins că face un păcat cumplit. Probabil şi eu i-aş scrie scrisori fără număr dacă aş şti că am un pic de sânge albastru ca şi Zaza.

Îl găsim în text în timpul unei scurte şederi incognito în Bucureşti, omorându-şi nealinat timpul cu abuzul de băutură, femei, jocuri de cărţi şi muzică lăutărească.

Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche I

"- ...Într-un salon viu luminat, cocoane în malacov, încărcate de scule, boieri cu favoriţi sau cu imperiale, la grumazul cărora scânteie briliantele Nişanului, se apleacă adânc ca să sărute mâna unei bătrâne îmbrăcată în verde, o bătrână puţintică la trup şi uscăţivă, cu păr cănit morcoviu, cu ochi spălăciţi albaştri. Are însă aerul atât de măreţ: ea stă dreaptă, capul îl ţine sus, căutătura-i e semeaţă, vorba răspicată şi poruncitoare. De şapte ani de când s-a întors din cea din urmă călătorie la Baden-bis, ea nu mai iese din casă şi, pentru că singurătatea îi e urâtă iar somnul rar, în fiecare seară, după-masa de douăsprezece tacâmuri, are până târziu sindrofie.

Cu dânsa avea să piară una din rămăşiţele întârziate ale lumii de odinioară, ea apucase încă vremurile bune: în 1871, când a răposat, mergea pe optzeci şi opt de ani şi era de şaptezeci şi doi văduvă, după o scurtă căsnicie cu un beizadea grec, un copilandru găman care se îndopase cu coacăze şi avusese încurcătură de maţe. De atunci nu voise să se mai mărite şi-şi petrecuse o bună parte din acea lungă viaţă "înăuntru", peste tot printre ce era mai strălucit în nobilime. Credincioasă prejudecăţilor acesteia până la habotnicie, ea ar fi făcut pe oricine să-i ierte îngâmfarea îndată ce ar fi auzit-o vorbind; darul ce avea în privinţa aceasta fiind mai uimitor decât însăşi ţinerea ei de minte; ca să spună un mărunţiş un fleac de nimic, avea felul său anume; când povestea, citea parcă dintr-o carte frumoasă. De altmintreli o stană de bun simţ, un munte; nici eresuri la dânsa, nici ciudăţenii deoarece nu pe socoteala ei trebuia pusă aceea singură de a nu se fi îmbrăcat niciodată altfel decât în verde, nici purtat alt soi de piatră scumpă afară de smarande. Cu timpul, verdele se întunecase, se ascunsese sub un înveliş de horbotă neagră şi numai când au culcat-o în sicriu, au mai gătit-o după a să dorinţă, cu rochia de lastră nerămzie pe care o purtase ca mireasă."

"Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încânte; plăcerea cu care le ascultam, tot mai vie, şi-atingea culmea când venea rândul amintirilor din îndepărtata ei copilărie, atât de îndepărtată şi de înflorită, petrecută numai în desfătări şi în răsfăţuri. Bătrâna pe care o vedeam în oglindă, spilcuindu-se între lumânările devreme aprinse, fusese una din cele trei nestimate pentru cari sângeraseră atâtea inimi. Şi priveam visând, cadra în care erau înfăţişate, ţinându-se după mijloc, tinere, bălane, cu ochi albaştri şi sprâncene negre, tustrele: Bălaşa, Zamfira şi Smaranda. Botezându-le astfel, mama lor, căimăcăneasa Păuna, o hărăzise pe fiecare pietrei scumpe ce-i alesese de naşă, legând-o cu jurământ ca toată viaţa alta să nu poarte şi să se îmbrace numai în coloarea acelei pietre. Ai zice că e dintr-un basm, nu e aşa? - şi nu e, întradevăr, decât un amănunt din minunatul basm al acelei Domniţe a alintărilor care fu străbunica"

Vreme rea

M-am întors o dată cu valul de frig care i-a speriat serios pe irlandezii obligaţi să îşi cureţe parbrizul de gheaţă în fiecare dimineaţă cu apa fiartă rămasă de la ceaiul de la micul dejun. Am fost şi norocoasa care a pornit prima căldura la ora trei noaptea în casa goală pe perioada sărbătorilor. Până acum am mers la muncă pe ploaie destul de hotărâtă încât să îmi intre şi în ceas şi în haina de ski, pe vânt destul de puternic încât să trebuiască să merg ori pe lângă bicicletă ori în marşarier şi pe grindină în mijlocul lui ianuarie, fără nici un strop de ploaie. Nici acum nu am reuşit să o conving pe o colegă de la birou că nu a nins. Nu ştiu fulgi care să semene aşa de bine a bătaie cu pietre. Deh, păcate multe...

Nu mă plâng, mă bucur că deocamdată încă mai am unde mă duce. Mă îngrijorez doar pentru că noua speranţă colorată a Americii şi a lumii a spus că va trebui să străbatem cu nădejde şi cu virtute viitoarele vremuri de furtună.

Între timp mie îmi cântă lăutarii.

Dacă tot am vorbit despre vise

Ieri am văzut numai jumătate din "La science des rêves" pentru că am preferat să dorm şi să mă preocup de visele mele mai mult decât de ale altora. Stephane începe filmul cu o reţetă:

"Tonight, I'll show you how dreams are prepared. People think it's a very simple and easy process but it's a bit more complicated than that. As you can see, a very delicate combination of complex ingredients is the key. First, we put in some random thoughts. And then, we add a little bit of reminiscences of the day... mixed with some memories from the past. That's for two people. Love, friendships, relationships... and all those 'ships', together with songs you heard during the day, things you saw, and also, uh... personal... Okay, I think it's one."

Mi se pare mie sau putea la fel de bine să se refere la bloguri?

random thoughts - sunt
reminiscences of the day - avem
memories from the past - avem şi asta
love - pe ici pe colo, un pic mai cu zgârcenie ultimul an
friendships - ce ne-am face fără ele?
relationships - mici frânturi, e mai uşor să începi una decât să treci de prima lună
songs you heard during the day - am pus
personal - un pic mai cu perdea, nu se cade altfel

Şi dacă tot suntem la retrospectivă, am scris mult mai puţin în caiet, aproape deloc de altfel.

Memorabil

"Pour vivre, tout homme doit travailler le jour mais aussi rêver la nuit."

Zaza, tocmai întoarsă din Petersburg, a găsit încă un izvor de inspiraţie pe alte meleaguri. Nu pot spune acelaşi lucru despre lucrarea mea de disertaţie care mă seacă tot mai mult pe măsură ce se adună paginile.

Cu bicicleta II

Mi-a prins bine exercitiul de vara trecuta pentru ca dupa numai o luna urma sa beneficiez zilnic de avantajele mersului cu bicicleta. Azi sunt intr-o dispozitie retrospectiva pentru ca de ieri e la doctor, cu cauciucul din spate dezumflat. Cateva minute de miscare in aer liber in fiecare dimineata sunt sanatate curata dar iti fac si o pofta nebuna de mancare si ma vad nevoita pentru prima data, ca persoana binecuvantata cu un metabolism rapid, sa imi controlez portiile de mancare.

Prin zăpadă

Iarna asta a durat o jumătate de oră, exact cât o pauză de dezmorţit picioarele în drum spre Budapesta. Nu vorbesc de iarna aceea în care leneveşti în casă cu lumină puţină şi mâncare multă ca să scapi de gerul uscat de afară, ci de iarna cu chef de bulgăreală şi obraji roşii. Recunosc totuşi că nu am nostalgii pentru serile în care ieşeam de la şcoală cu groază din cauza hoardelor de băieţi care aşteptau fetele în curte. Mă strecuram cum puteam pe după fusta profesoarelor şi mergeam cât puteam de repede înalţând rugăciuni fierbinţi să nu alunec.

Nu e chiar aşa o mare tragedie să înghiţi un pic de zăpada dar mi se părea cumplit de umilitor să iei un bulgăre în ceafă şi să nu fii în stare să dai unul. Niciun băiat nu ar fi îndrăznit în perioada aia să îţi spună că li se pare că eşti drăguţă dar erau destul de curajoşi să te alerge, să îţi pună piedică şi să îţi îndese zăpadă după gât.

Lamulţani

Ce fac trei blogăriţe de revelion?
Beau vin fiert, joacă Memory şi Monopoly, îşi propun să slăbească la anul şi îl doresc pe Groparu.