joi, 3 aprilie 2008

Un american in Viena

Atat de multi romani aleg sa isi paraseasca radacinile si sa inceapa o alta viata intr-o tara cu mai putine provocari decat Romania incat ramai cu impresia ca noi am inventat problemele de adaptare la o alta cultura.

Cu vreo sapte ani in urma, un californian cu o inteligenta peste medie, demonstrata indiscutabil de faptul ca profesa captivanta meserie de programator pentru un departament militar american, se opreste din activitatile zilnice desfasurate in insoritul stat de pe coasta de vest, ca sa analizeze impactul muncii lui de fiecare zi asupra binelui global.

Pus in fata acestei mari dileme trage pentru inceput concluzia ca se impune o pauza mai indelungata pentru limpezirea gandurilor si pentru meditatii mai profunde asupra pacii mondiale si asupra superioritatii poporului american. John Doe a ales cel mai bun mod de a-si regasi o directie in viata, din cercetarile mele de pana la ora actuala, o calatorie prelungita cu bicicleta de-a lungul Rinului, de la izvoarele lui din Alpii elvetieni pana la varsarea in Marea Nordului.

Cel mai greu lucru pe care un om inteligent trebuie sa-l incerce macar din cand in cand, este sa faca toate gandurile, toate vocile din cap sa taca si pentru asta trebuie sa iti supui corpul la un efort monoton si continuu dar care sa aduca destule satisfactii incat sa nu devina plictisitor, cum e mersul pe bicicleta.

O calatorie, la fel ca viata, nu este niciodata pe deplin multumitoare fara un insotitor placut cu care sa schimbi pareri despre politica, impresii despre peisaj sau opinii despre vreme si americanul nostru a avut norocul sa intalneasca pe cea mai amabila, cea mai draguta, cea mai altruista, cea mai roscata si cea mai activa asistenta si biciclista din toata frumoasa tara a Austriei.

Dupa trei saptamani de discutii despre subiecte mult mai putin serioase decat problemele actuale ale umanitatii si-a gasit si rostul in viata. Acest rost l-a dus departe de fierbintele soare californian si de obiectivul suprem al apararii statelor unite de inamicii mai mult sau mai putin imaginari, printre niste oameni cu o limba imposibila.

Va fi mereu privit la munca ca un ciudat care zambeste prea larg si pe care il intelegi mult mai bine cand vorbeste in engleza lui decat cand ti se adreseaza in limba pe care a invatat-o cu mari eforturi.

Pana acum a avut doua contributii majore la binele planetei, o fetita si un baiat care vor merge mai bine cu bicicleta decat pe jos si care sunt si mai roscati decat asistenta austriaca.

Eu cred ca este pe drumul cel bun.

5 comentarii:

cris spunea...

so....the conclusion is: make love not war! muahahahha! i'm gonna help the humanity too then:)

getbordea spunea...

@cris
Sa ajuti omenirea intens, temeinic, cu seriozitate si de mai multe ori pe zi!

cris spunea...

pai prima data trebuie sa te faci fericit pe tine ca sa fericesti pe alta lume... cred ca asta a realizat americanul tau, prima parte fiind dusa la bun sfarsit, acu se poate concentra pe a doua parte... intrebarea cheie e: acum ca e multumit cu el insusi si fericit.. mai conteaza pentru el binele planetei si fericirea umanitatii ?

Anonim spunea...

NU-MI A-M-I-N-T-E-S-C unde isi parcheaza bicicleta, i-as fi lasat un ghiocel printre spitze... Carevasazica sunt o papusa :D

getbordea spunea...

@cris
Pentru fericirea umanitatii in mod sigur conteaza, in proportie de 1/6.60 mld.

@anonymous
E un omagiu mai bun decat un simplu blog dar probabil ar intelege si mai putin decat ar intelege ce am scris eu.