joi, 1 aprilie 2010

Pentru crimă apăsaţi tasta 1

Biserica Catolică a început primele demersuri pentru modernizarea sistemului clasic al confesionalelor, în care preotul stă răbdător ore întregi într-o cabină incomodă şi de cele mai multe ori prost încălzită ca să asculte aceleaşi plictisitoare 10 păcate. Adoptarea noilor tehnologii deja folosite cu succes pentru automatele bancare va permite preoţilor să îşi folosească timpul pentru activităţi mult mai importante.

Într-un mod foarte convenabil, penitenţa va putea fi printată sau chiar trimisă pe telefonul mobil. Păcatele şi penitenţele vor putea fi memorate pe calculatorul personal sau îndosariate, lucru ce va permite o evidenţa mult mai clară şi rapidă. Încă nu s-a stabilit dacă automatele vor funcţiona pe monede, după sistemul automatelor de citit în palmă, sau pe carduri.

Devine din ce în ce mai evident că avem nevoie de cipuri implantate direct sub piele pentru a evita numărul din ce în ce mai mare de carduri bancare, de fidelitate, de sănătate sau de acces.

3 comentarii:

Oszkár spunea...

Poate un sistem informatic cu tehnologii semantice ar ajuta. Ceva cu ontologii si un sistem de limbaj natural controlat.

Cand omul vrea sa spovedeasca, acceseaza interfata web, isi scrie pacatele si prin acest sistem o sa fie clar la ce se refera un pacat anume atat pentru om cat si pentru sistem. Atunci poate se pot genera penitentele automat, si sistemul poate declara iertarea pe baza unui algoritm de iertare.

Poate noi din DERI ar trebui sa colaboram cu ei.

Ioana spunea...

:) Sick! Dar e de 1 aprilie articolul, sigur e pacaleala...

getbordea spunea...

Ambele articole sunt de 1 aprilie.