marți, 22 aprilie 2008

Egalitate

 Un prieten îmi povestea că într-o zi, la birou, o colegă a observat că s-a terminat rezerva de apa și pentru că era el prin preajmă l-a rugat să ridice cei 10 litri deși era perfect capabilă să o facă și singură. A făcut efortul solicitat și s-a abținut de la comentarii și de la orice remarcă legată de faptul că femeile se folosesc de egalitatea dintre sexe doar când le convine.
 
 Egalitatea, că orice altă noțiune abstractă, nu ajunge niciodată să fie pusă în practică la modul absolut și nici nu mi-aș dori să văd cum doamnele se iau la trântă cu domnii. Dreptul la educație, egalitatea în fața legii, salarii egale pentru muncă egală sunt lucruri care țin mai mult de bunul simț în zilele noastre și nici nu mai pot face subiectul unei dezbateri. Sunt demult apuse vremurile în care școlile pentru fete le formau pe cele mai privilegiate pentru a fi soții supuse și drăgălașe, dar unele lucruri nu s-au schimbat atât de mult. Încă mai vedem fete care renunță la independența financiară pentru a profita de portofelul unui soț mai în vârstă, sau doamne care își sacrifică ambițiile profesionale pe altarul familiei dar au făcut singure această decizie.
 
 O prietenă spunea foarte inspirat: "Nu sunt o feministă, și nici nu mă cred superioară bărbaților, dar sincer mă bucur că cel puțin pe hârtie am drepturi egale și mă pot întreține și singură, fără să am nevoie să fac pe dama de companie pentru nimeni." Ca să nu mă îndepărtez prea mult de la punctul de plecare al discuției, ridicarea greutăților face apel la galanteria masculină. Îmi place să cred că nu e ceva complet demodat din cauza egalității între sexe. 

11 comentarii:

kittynel spunea...

perfect de acord, la fel cu dusul gunoiului, spalatul budei si batutul covoarelor :))) toate treburi barbatesti...

eu sunt total impotriva feminismului din ziua de azi.. sunt lucruri pe care barbatii le stiu mai bine face si altele pe care femeile le fac mai bine..

de ce sa ne batem cu pumnii in piept atata degeaba?

barbatul si femeia ar trebui ca sa se completeze unul pe celalalt si nu sa intretina un razboi intre sexe....

parerea mea... :)

getbordea spunea...

@cris
Eu stiam ca spalatul toaletei e treaba muiereasca... Daca s-ar face un sondaj cred ca majoritatea barbatilor ar spune ca baia se spala singura.

kittynel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
kittynel spunea...

la mine in familie e altfel, barbatii fac treburile alea enumerate de mine, si noi femeile facem restul :))

Armand Niculescu spunea...

ar fi fost frumos din partea aluia s-a ridice apa fara sa-i spuna colega. sa fii comentat ceva ar fi fost chiar aiurea IMO.
cat despre egalitea intre sex e totul relativ.

@cris
total de acord :P

@getbordea: it doesn't? :))
sunt treburi muieresti, da' daca ajungi a fi burlac ti-o mai speli si singur... ca altfel pute :)
cum si daca esti femeie singura, mai bati un cui cand trebuie.

Anonim spunea...

@ armand

"sa ridice apa"..., nu?..."sa fi comentat", nu?...."egalitatea", da?...si "sexe"..., da?...ah...ce-ti e si cu limba asta romana :))...dar sunt de acord cu tine...ca totul e relativ cand e vorba de egalitate intre sexe...

Armand Niculescu spunea...

@ anonymous
Doamne fereste!!! Nu-mi vine sa cred ce-am scris :D atatea greseli intr-un post n-am facut de cand mama m-o facut :D.
e clar ca eram cu mintea "departe" or something... ca nici nu l-am recitit dupa ce l-am scris.
anyway.. imi iau suturile, o merit! :D

mi-o fi interceptat vanghelie comentu' si-o fi facut niste "corectari"... care este :D

tre' sa scriu cuvantul "pjizdor" ca word verification :D aint that funny??? :))))

merci de critica! :D

Anonim spunea...

bine spus: doar o galanterie

colegul traieste singur oare?

Anonim spunea...

Asa...am ajuns si eu intr-un final ...sa fac un comentariu...ca doar eu sunt cea citata. Sincer prietenul meu a ramas socat sa vada ce trusa de scule am (si nu ma refer la vibratoar) si mi-o cere cu imprumut cand pleaca in delegatii (e completa...spre deosebire de cea de la firma). Nu-l deranjeaza ca stiu sa schimb dulia la bec, dimpotriva. Doar ca el se ocupa de treburi din astea pt ca nu ii trebuie scaun sa ajunga la tavan. Daca ar trebui probabil m-as baga si la schimbat baterii de dush...desi ar trebui sa trag ceva la sala de forta. Si, desi nu ma pricep, nu comenteaza prea tare ca e naspa mancarea. Nu prea conteaza fiecare ce face...important e sa fie facut in mod cat de cat echitabil, sa nu existe discutii mai tarziu ca eu am schimbat mai multe scutece ca el sau el a dat cu aspiratorul de atatea ori ca eu nu mai stiu ce e ala...aa...si despre intretinut...facem cinste cu schimbul :D impartim pe din 2 cheltuielile, dar restul de bani...fiecare cu ce are se descurca. Desi are salar mai maire decat al meu, eu ma descurc mai bine ca si el si tot imi cumpar mai multe...cred ca trebuia sa ma fac economista...dar nu as mai fi stiut sa mesteresc prin casa

getbordea spunea...

@babyboo
Girl power! :)

Eu am avut probleme cu instalatia electrica din cauza vecinului de deasupra si am incercat sa mesteresc ceva si era cat pe ce sa stric o lampa si surubelnita de control.

Sunt unele lucruri care ma depasesc.

Anonim spunea...

@ armand

cu placere...;)...pur si simplu mi-au sarit in ochi :P