luni, 17 martie 2008

Film de sambata seara

Sunt un fan declarat Pedro Almodovar si chiar daca am dat intr-o depresie usoara din cauza lui intr-o seara mai potrivita pentru iesiri cu prietenii decat pentru vizionat filme in casa goala nu cred ca as schimba nimic.

La ley del deseo (1987) nu straluceste din punctul meu de vedere prin actiunea condimentata printr-o crima pasionala, o sinucidere si o poveste de familie incurcata de incest cat prin felul in care Almodovar se pricepe sa surprinda trairi emotionale intense. Nu cred ca meritul este al actorilor ci regizorul reuseste cumva sa-i contorsioneze, sa-i implice afectiv, sa le trezeasca amintirea unor iubiri trecute sau viitoare.

Coloana sonora este si ea una de exceptie cu "Lo dudo", Los Panchos si "Ne me quitte pas", Maysa Marazzo.
Din punctul meu de vedere filmul se termina cat se poate de optimist pentru ca amantul alungat reuseste sa obtina o ora in plus si trezeste mai mult decat dezgust in obiectul adorarii. Nu mai conteaza ca isi trage un glont in cap dupa asta, cumva trebuie sa murim cu totii.

Nu este un film pentru homofobi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

amintirea unor iubiri viitoare? :)

getbordea spunea...

Trecut sau viitor, doua fete ale aceleiasi monede, de ce nu am putea sa ne amintim de oricare la fel?