luni, 16 iunie 2008

Deliciul meu social acceptat

Am fost acuzată recent că citesc atât de mult ca un soi de evadare din realitate. Fără să neg o formă mai mult sau mai puţin cronicizată de alienare, susţin totuşi că în cazul lecturilor mele haotice şi extinse este vorba mai mult de un viciu. Încă nu am stabilit cât de dăunator.

Şi jocurile pe calculator pot fi până la urmă o fugă de realitate dar de cele mai multe ori plăcerea aventurii sau adrenalina competiţiei este cea care te ţine departe de ieşirile cu băieţii sau plimbările prin parc cu prietena.

Pentru mine a citi o carte e mai mult decât a avea acces la o altă lume, e şi plăcerea de a petrece la modul cel mai egoist posibil câteva ore, e voluptatea trândăvelii lipsită de plictis, e un prilej să pui în aşteptare frământările zilnice inevitabile, e un preambul plăcut pentru somn şi singurul motiv să nu înjuri când ai pierdut la limită metroul.

Nu e greu să nu fumezi dar nu mă puneţi să renunţ la carte.

4 comentarii:

Anonim spunea...

din punctul meu de vedere cititul nu este in nici un caz un viciu, iar o comparare intre jocuri pe calculator sau fumatul si o carte buna e cu atat mai ciudata... avand in vedere ca si eu ma joc pe calculator nu vad cum ar putea un joc-indiferent cat de bun- sa inlocuiasca satisfactia pe care ti-o aduce descoperirea unui nou autor cu adevarat bun.
fiecare cu viciul lui, dar totusi!!!!
:P

kittynel spunea...

citeste, citeste si apoi bloggareste pe tema cartii... ma mai dezamortesti un pic din cotidian si imi dai inspiratie pentru ce sa mai citesc... imi plac blogurile tale despre ce ai mai citit si imi place sa descopar emotia pe care ai avut-o si ce ti-a trecut prin cap citind anumita carte...

iti recomand frederic beigbder.. astept blog ;)

kittynel spunea...

so your life is conducted by some evil force that tells you what to do and what to not do?

Anonim spunea...

De abia aştept să te pierzi în Biblioteca de Babel, ca să aduci apoi relatări de dincolo!